Nu-i mai poți spune unei femei că avortul este crimă, pentru că-ți va spune că face ce vrea cu corpul ei, în chestiunea avortului tu vei fi un fanatic venit din Evul Mediu, iar cea care își ucide propriul prunc este o emancipată a secolului 21.
Nu-i mai poți spune unui om chinuit de o patimă sexuală că are nevoie de eliberare, că dacă o ține tot așa își va nenoroci corpul și sufletul, imediat te va numi homofob și te va acuza de intoleranță. Dar când ajunge la doctor cu o boală cauzată de destrăbălare și doctorului îi va pune un diagnostic crunt nu va mai numi doctorul homofob și nici intolerant. Atunci își va aduce aminte că pe când își distrugea corpul prin patimi sexuale cineva l-a iubit atât de mult încât i-a vorbit despre riscul la care se expune.
Nu-i mai poți spune unui alcoolist, unui om drogat, unei tinere dansatoare în barul de noapte sau unei videochat-iste că face lucruri neplăcute lui Dumnezeu, pentru că îți va spune că ești un “pocăit încuiat” sau alții îți vor spun “sectant”, plasând astfel tot creștinismul într-o “sectă”.
Nu-i mai poți spune unui bărbat obsedat sexual că nu face bine fluierând, claxonând și făcând avansuri sexuale oricui îi iese în cale, pentru că îți va spune că “ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place”, plasându-L obraznic pe Dumnezeu în tabăra obsedaților sexuali. Da, au și ei un dumnezeu al sexului, dar nu e Dumnezeul creștinilor, ci Diavolul. Nu poți spune că Dumnezeu aprobă gesturile libidinoasa când Hristos a spus că dacă ai poftit o femeie în mintea ta ai și curvit cu ea. Deși vom fi înjosiți, umiliți, jigniți, marginalizați, blocați pe rețele de socializare, defăimați, poate chiar și persecutați pentru credința curată a creștinismului, avem datoria de a vorbi până când Tata ne va lua acasă. Scopul nostru nu este să ne punem la adăpost în lumea aceasta, ci să spunem Adevărul cu prețul aferent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.