Pe pastorul Vasile Taloș l-am avut profesor la Clasa de Misiologie.
De la dumnealui am învățat o lecție esențială de viață și slujire. Mai precis, cum se face în lucrarea pastorului diferența dintre mentalitatea Imperiului și mentalitatea Împărăției. Sa mă explic putintel.
Se petrecea în anul 1996, pe atunci eram un foarte tânăr student, înrolat sub stindardul Seminarului din București. Vasile Taloș era un pedagog hăruit, îl ascultam cu mare plăcere.
La un moment dat, în desfășurarea lecției, l-am auzit spundu-ne că tentația sau visul multor păstori este pur și simplu să strângă oameni, cât mai mulți oameni, între zidurile clădirii aceleași biserici, să dea naștere la ceea ce noi cunoaștem sub denumirea de mega-churches. Dar ne spunea dumnealui, mentalitatea sau viziunea Împărăției implică plantarea de noi biserici locale, adunări amplasate acolo unde oamenii locuiesc, unde membrii lor pot avea un impact palpabil asupra comunităților înconjurătoare.
Nu știu cât am înțeles atunci, pe moment, din spusele profesorului de Misiologie, dar aveam să înțeleg mult mai multe din slujirea, din faptele pastorului Vasile Taloș. La mijlocul anilor 90, clădirea Bisericii Sfânta Treime, de pe Strada Iuliu Valahori devenise practic neîncăpătoare. În perioada studenției, mărturisesc că era adunarea pe care o frecventam cel mai des. La serviciul de dimineața a mai fost adăugat încă un serviciu și totuși capacitatea sălii nu putea absorbi numărul participanților la închinare.
Ceea ce pastorul vizionar Vasile Taloș a făcut atunci, e un gest pe care puțini lucrători eclesiali au curajul să îl facă.
În buna tradiție a altor păstori români cu renume și resurse, m-aș fi așteptat ca pastorul Vasile Talos să demareze proiectul de construcție al unei noi clădiri de biserică, mai spațioasă, mai largă, mai încăpătoare. Parfarazând ceva din spusele lui Hristos, să dărâme actualul hambar și să zidească altul mai mare. Mai spațios. Și motive ar fi avut, pentru că grânarul era plin, secerișul era bogat, alții și alții se adăugau numărului membrilor bisericii.
Evident, nu am fost implicat în mecanismele deciziei care a urmat, nu îmi sunt cunoscute toate detaliile. Ceea ce știu este că pastorul Vasile Taloș, împreună cu ceilalți membri ai echipei pastorale au decis să transforme Biserica Sfânta Treime, nu într-o biserică de tip „mega-church”, ci într-o biserică misionară, născătoare de noi biserici. În funcție de cartierele în care domiciliau membrilor Bisericii-Mamă li s-a oferit alternativa de a rămâne pe loc sau deveni parte din noi adunări locale, care urmau să fie plantate de-a lungul și de-a latul Bucureștiului. Ceea ce a urmat a fost o lucrare de plantare de noi biserici, din câte cunosc, fără precedent în istoria vreunei alte biserici baptiste românești. Noi adunări locale au fost înființate, noi lucrători au fost instalați în slujire, practic Bucurestiul a trăit experiența binecuvântată a unei evanghelizări masive, relizate prin cel mai biblic instrument cu putință: biserica locală. Așa s-a născut, inclusiv Biserica Bunavestire, pe care fratele Vasile Taloș avea să o păstorească, până când Dumnezeu a decis să își cheme lucrătorul harnic, vizionar și devotat acasă.
Mulți dintre noi păstrăm în sipetul cu memorii amintiri frumoase, prilejuite de viața și slujirea fratelui Vasile Talos. Plecarea dumnealui, atât de prematură, din perspectiva noastră, ne-a îndurerat pe toți.
La ora 3 noaptea (ora locală Chicago, IL), un coleg din București, mi-a trimis pe telefon vestea că pastorul Vasile Taloș și-a încheiat alergarea. Numărul imens al postărilor ce au urmat demonstrează cât a fost de iubit și cât de mare este crevasa, pe care o lasă în sufletul nostru despărțirea de dumnealui.
Foarte frumos, foarte poetic, cineva scria că pe bolta cerului nostru s-a mai stins o stea. Da, plecarea fratelui Vasile Taloș poate fi descrisă și în modul acesta. Dar un gând mi s-a înfiripat în minte. Am alergat imediat la Scriptură, am deschis în cartea profetului Daniel și am recitit cu voce tare, ceea ce Dumnezeu, în Cuvântul Lui spune despre cei ce ard, despre cei care își consumă energia, pasiunea, viața pe altarul slujirii Împărăției:
„Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac și în veci de veci.” (Daniel 12:3).
Dumnezeu are stelele Lui, star-uri autentice, a căror strălucire e perenă, pentru că lumina pe care ei o răspândesc, nu e lumina lor, ci o reflecție a LUMINII nestingătoare a lui Dumnezeu. Plecarea fratelui Vasile, despărțirea de dumnealui se petrece chiar acum, în prag de Crăciun. La Primul Crăciun, o stea i-a călăuzit pe magi spre Pruncul Isus. Și astăzi Dumnezeu are stelele Lui. Sunt oameni, dar oameni dedicați, care prin viața, slujirea, dăruirea lor ne conduc pașii spre Isus, spre locul închinării, spre ceea ce trebuie să însemene o viață de slujire autentică.
Un asemenea om al lui Dumnezeu a fost și rămâne pentru foarte mulți, fratele Vasile Taloș. Un lucrător a cărui viață a fost consacrată intereselor Împărăției lui Dumnezeu. Cineva care nu doar a declamat in predici, ci a demonstrat în practici, modul în care, nu mentalitatea Imperiului, ci mentalitatea Împărăției, trebuie să domine gândirea și înfăptuirea lucrătorului creștin. Doar veșnicia ne va spune numărul real al celor care au venit la mântuire, sau care au fost încurajați și ghidați în slujire prin viața, învățătura și slujirea pastorului, profesorului, omului Vasile Taloș.
Nu puțini dintre membrii Bisericii Baptiste Române din Chicago provin din București și au avut onoarea de a fi fost păstoriți de fratele Vasile Taloș. Din partea dumnealor și în numele întregii biserici transmitem sincere condoleanțe întregii familii Taloș, precum și familiei Bisericilor Sfânta Treime și Bunavestire din București. Domnul să mângăie familia! Domnul să-și întărească Biserica!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.