Onisim Botezatu 🔴 Introspecție cu flux și reflux

 În revelația lui Ezechiel se observă o axiomă ascendentă a creșterii spirituale. O evoluție cu un trend optimist al cunoașterii. Întâi pe mal, apoi ud până la glezne, până la genunchi, până la brâu, peste umeri, apoi pluta. Sună bine, chiar excelent, contextul este și mai minunat. Toată vegetația vindecată. Și nu vorbim de trei litri de aghiasmă, ci de un fluviu sfințit.

A măsurat iarăşi o mie de coţi, şi atunci era un râu pe care nu-l puteam trece, căci apa era atât de adâncă, încât trebuia să înot – un râu care nu se putea trece.

El mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului?” Şi m-a luat şi m-a adus înapoi pe malul râului.

Ezechiel 47:5-6

Pe reflux mergi bine, inerția aproape că e suficientă. Mai greu este cu fluxul. În poveștile noastre sună fain, dar onduirea fermecătoare din larg, navigarea mirifică din aval, surfingul de pe valul înspumat se termină cu o aterizare forțată si nu la Limanuri Bune, ci în plină pandemie.

Pentru cel de pe mal nu e mare lucru, de când e lumea și natura lui, se scaldă în nisip a ploaie, ca vrabia, dar pentru un „marinar” iscusit, catargul orizontal si corabia înfiptă în nisip după geamanduri e calamitate.

Dragul meu cititor. Vremea de azi a înecat pe mulți experimentați în flux, vai sărmanii amatori! Ce-o fi de ei oare? Reluxul e har, pe flux sunt multe ricusi, luptă, responsabilitate. Fluxul împinge multă apă spre maluri, refluxul răsplătește pe cel pregătit.

Ne-am trezit în larg, plutind în belșug și binecuvântare, pentru o clipă ne-am uitat sursa binecuvântării, (ca un reflux al iubirii lui Hristos), și fluxul ne-a spulberat pe nisipul fierbinte al fricilor. Ne-am lăsat ademeniți de ielele Iliadei, uitând de har am intrat în horă cu ele pe alte „plaje” destul de insalubre.

Iar Dumnezeu ne-a împins spre mal. Nici măcar până la umeri? Nici până la brâu? Nici genunchiul? Nici glezna? Nimic! Biserici goale, spitale pline, oameni distanți si „distanțați”. Nu ai iubit îmbrățișarea călduroasă din oceanul iubirii divine? Atunci tremură de frig printre ghețari, în Alaska socială, în zgomot asurzitor de balene albastre înfometate.

Pe nisip sunt vaiete, sunt dureri, sunt depresii. Unii au nimerit maluri stâncoase ca Sao Visente al portughezilor. S-au zdrobit printre pietrele seculare. Unii ireversibil. Dureros!

Când nu te lași atras de refluxul iubirii lui Hristos, te expulzează fluxul dreptății Sale din larg, oare cine te mai salvează?

Pe malurile reci se fac socoteli, se învață matematica prin formulele dreptății. Te vezi corijent ca și mine la multe capitole. Poate crezi că ești pierdut. Dar NU! Mai e o șansă în reflux. În refluxul dragostei Sale. Prinde-te cu dinții de val! Îmbrățișează catargul iubirii! Mușcă din pupă, aruncă-te-n valuri, prinde o șalupă, strigă la marinar, agață-te de ancoră. Ai pierdut valul? Nu e nimic, vine altul! Prinde-l pe cel următor, dar nu renunța niciodată!

Onisim Botezatu