Nu numai moartea cetăţeanului american de culoare George Floyd a fost doar un pretext pentru a scoate la luptă energiile acumulate în timpul izolărilor din cauza pandemiei, dar şi apariţia statului lui Vladimir Ilici Lenin, pusă sâmbătă pe soclu în oraşul german Gelsekirchen, de către Micul Partid Marxist-Leninist din Germania (MLPD).
Vandalismul, metodă de expresie a stângii radicale
În SUA, unde democraţia se zice că e demult consolidată, o mişcare deloc bonjuristă, de-a dreptul malefică, a provocat iadul în societate şi l-a afişat în toată splendoarea sa.
Magazine vandalizate, poliţişti bătuţi, huligani urlând pe străzi compun de câteva săptămâni faţa hâdă a prea plinului de libertate. La indigo, acţiunile au apărut şi în Germania.
Dacă s-a pierdut ceva în societatea americană e credinţa în Dumnezeu. Astfel, Diavolul s-a amuşinat în reliefuri sociale şi în pegra societăţii, ajunsă savant în chip de salvatori.
Noii eroi, criminalii de ieri
George Floyd e noul Che Guevara, un alt terorist ajuns pe tricourile şi în spiritul generaţiei Flower Power. La fel ca “Che”, Floyd e un fost deţinut. A stat cinci ani în închisoare pentru jaf armat. A scăpat de mai multe ori de condamnări pentru furt și posesie de droguri.
La americani nu se foloseşte cuvântul penal, ci doar “crime”. Deci, astăzi, tinerii răspândiţi ca noua ciumă, vorbesc despre un criminal, prin pieţele lumii, ca despre un erou.
Câţi din generaţia mea ştiu că Che Guevara era tot un criminal, un terorist care se punea la dispoziţie mai multor guverne. Deşi era medic stomatolog (n-a profesat niciodată), a murit sărac şi fără dinţi în gură. Astăzi e un alt erou.
Lenin avea misiunea de a scoate Rusia din Antantă
i lista falşilor eroi e lungă. Cine mai ştie că V.I..Lenin a plecat din Berlin cu o frumoasă încărcătură militară pentru a executa monarhia ţaristă şi a scoate Rusia din Antantă?
Dar de Vasile Roaită, tânărul care a tras sirena la Griviţa în 1933? Oare câţi ştiu că omul nu era decât agentul de diversiune al Siguranţei pentru a provoca tensiune în rândurile muncitorilor care aveau revendicări juste. I-a agitat, pentru a stârni în ei pofta de revoltă, astfel încât intervenţia Jandarmeriei să fie “legală”.
Geamuri sparte am avut şi în Decembrie 1989 la Timişoara. Reacţiunea a avut contrareacţiunea. După câteva minute a început să se tragă focul.
Eroi sunt mulţi, caractere puţine
Cine crede în basmul că Osama bin Laden s-a întors împotriva mâinii care l-a hrănit? În anii ’80, lupta cot la cot cu mujahedinii afgani contra Armatei Roşii a URSS, fiind omul de legătură cu CIA-ul.
După trei decenii s-a răsucit? C’on…. Ar zice americanul creştin, familist şi cu scaun la cap.
Vocile lumii:
The Guardian: Abordarea rasismului sistemic este esențială pentru judecarea mediului și a climei, potrivit unor activiști BlM. Esenţa mişcării e luptă permanentă împotriva inegalităţilor sociale.
Diavolul agită, dar Dumnezeu veghează. Se bat forţele Iadului pentru a pune Diavolul preşedinte. Aici e toată esenţa luptei
Zilele acestea Diavolul e BLM
Ce e astăzi Black Lives Matters decât un mare şiretlic al Diavolului? O mişcare anti-creştină, sectară şi rebelă, în stare să zăpăcească minţile celor neduşi la Biserică.
Statuia lui Lenin, erectă în faţa unui sediu de partid, arată cât de perversă poate fi lucrarea minţilor tenebrelor. Prin gestul de sâmbătă seara al noilor bolşevici germani se anulează practic o luptă de zeci de ani împotriva crimelor şi atrocităţilor unui regim care a provocat, conform documentelor din Muzeul Crimelor comunismului, peste 100 de milioane de morţi.
Păi numai în astfel de arhitecturi sociale malefice pot apărea faze de genul în care un alb îngenunchează în faţa unui negru şi îi pupă bocancul, pentru a-i cere iertare.
Cine are nevoie de reapariţia rasismului?
În faţa lui Dumnezeu toţi suntem egali. Pe aceasta s-a fundamentat Constituţia americană. Jocul cu “doar viaţa negrilor contează” e un joc extrem de periculos, în stare să provoace străfundurile ascunse ale animalului din om. Probabil că statul ascuns caută să işte acţiuni rasiale. Şi aşa a scos din joben Black Lives Matters, o falangă a comuniştilor, cunoscuţi ca ANTIFA.
Diavolul agită, dar Dumnezeu veghează. Se bat forţele Iadului pentru a pune Diavolul preşedinte. Aici e toată esenţa luptei.
SUA au două căi: fie se purifică şi se scutură de zgură, fie se lasă copleşite de forţele răului, apărute în chip de salvatori.
#rezist, o altă expresie
Am fost printre primii editorialişti români care au sesizat perversitatea manifestărilor sub crucea ruptă a haştagului #rezist, nimic altceva decât o prelungire a mişcărilor anti-Trump din SUA.
Când întrebam de ce la mitingurile, în care beculirea era mai mult un fapt divers, protestatarii aprinzând luminiţe pentru stârnirea necuratului, nu se strigă, precum la Revoluţia din 1989: “Există Dumnezeu!,” mi s-a dat o replică, demnă de corul robilor din Nabucco.
Pavel le scrie romanilor: „Iar Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe satan sub picioarele voastre“ (Romani 16:20)
Dar Dumnezeul păcii se lasă aşteptat, chiar şi în America.
Lenin sfidează lumea
Cei care citesc mai mult decât judecă, buchisitorii de cărţi creştine ştiu că Satan apare într-o poziţie cvasi-dualistă, în dialog cu Dumnezeu. În Cartea Sohar, din literatură kabalistă, Satan purta numele de Sammael, fiind considerat Dumnezeul "căii de stânga."
Leninul din Gelsekirchen, apărut pentru sfidarea întregii Europe de est anti-comuniste, are rol de a scoate din tenebre energiile ascunse ale unui imperiu criminal, care iată se ridică la lumină, cu ajutorul marxiştilor germani, fără busolă.
Culmea, în timpul Revoluţiei din 1989, întrebam un coleg, ce ne vom face dacă peste 30 de ani, alte generaţii îi ridică pe marxişti din nou pe soclu. Pe atunci speram să nu apucăm astfel de vremuri. Iată că sfidarea se relevă ca o constipaţie a istoriei.
Dar de ce stânga de la noi se prezintă în decorurile dreptei tradiţionale?
Aici e perversitatea unei mişcări diavoleşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.