Demolatorii, varianta 2020

Ipocrizia păpușarilor corectitudinii politice trebuie semnalată și sancționată, altfel riscăm - în aceste vremuri tulburi, în care scara valorilor s-a răsturnat, coborând modelele reale pentru a evidenția mediocritatea sensibilă la instrumentări facile - să ne dereglăm definitiv busola existenței.

Textul de mai jos, în fond o invitație la reflecție imediată, sau, dacă vreți, o pledoarie pentru educație – una menită să ne deschidă ochii -, mi-a fost supus atenției în această dimineață (ziua în care Evenimentul zilei aniversează 28 de ani de viață) de Ioan-Aurel Pop, autorul lui și unul dintre rarii cărturari români pe care n-am ezitat să-i ascult cu inima și mintea nesmintite de bănuieli și spectre ale intereselor mici.

Îl redau în continuare, convins că mesajul lui echilibrat are puterea de a ne ajuta să ne dezmeticim.

Vocația demolării

În general, societățile care au dărâmat statui, au ars cărți ori au creat indexuri ale operelor interzise au avut în frunte regimuri totalitare sau au cunoscut crize cronicizate. Firește, au existat și cazuri când, după eliberarea de dictatură sau de criză, lumea a trebuit să elimine, în mod justificat, simbolurile acelor vremuri de tristă amintire. Dar marii demolatori au fost tiranii, văzuți și nevăzuți, mai ales cei de extrema stângă.

Astăzi, explicația distrugerii memoriei colective curente este discriminarea bazată pe culoarea pielii și care, în aproape toate țările, în timpuri mai mult ori mai puțin îndepărtate, a făcut numeroase victime. O asemenea țară este America – oficial, Statele Unite ale Americii – care, începând cu perioada colonială și până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a statuat oficial, prin legi și reglementări cu putere de lege, sclavia negrilor.

Continuarea pe www.evz.ro