Pastorii Ionel Tuţac şi FLorin Iosub, preşedintele, respectiv secretarul Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste Timişoara, îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis ca printre măsurile de relaxare a restricţiilor din 15 mai să se numere şi reluarea serviciilor religioase cu public. Cei doi lideri religioşi consideră că pot fi găsite soluţii pentru organizarea de slujbe cu respectarea unor măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului. Solicitarea vine în contextul anunţatei ridicări a stării de urgenţă, de pe 15 mai, însă cu păstrarea unor restricţii, cum ar fi evitarea formării de grupuri mai mari de trei persoane, suspendarea spectacolelor şi limitarea circulaţiei în afara localităţii de domiciliu.
Scrisoarea semnată de cei doi pastori:
Către,
Preşedintele Românei, domnul Klaus Werner Iohannis,
Stimate domnule președinte Klaus Werner Iohannis,
în conferința de presă pe care ați susținut-o marți, 28 aprilie, ne-ați asigurat că unele restricții vor fi reduse etapizat, începând cu data de 15 mai. Suntem conştienți că nu vom putea reveni prea curând la viața normală, dar în acelaşi timp credem că separarea românilor de locaşurile lor de închinare aduce multă suferință și instabilitate socială, motiv pentru care vă rugăm să analizați posibilitatea redeschiderii bisericilor începând cu data de 15 mai.
Dacă măsurile de relaxare vor permite cetățenilor români deplasarea în parcuri, redeschiderea magazinelor, propunem să includeți în lista acestor măsuri și permisiunea de a organiza slujbe religioase, cu respectarea în continuare a măsurilor de distanțare și prevenție. Credem că este posibil limitarea numărului de participanți la slujbe, păstrarea distanței obligatorii dintre participanți, sau alte recomandări pe care specialiștii le consideră necesare. Mai mult, credem că ar putea fi organizate slujbe religioase și în aer liber, cu respectarea tuturor normelor prestabilite.
Atât timp cât oamenii pot circula liberi în diferite locuri, sau chiar pot lucra împreună în spații închise, respectând normele de protecție şi de distanțare, credem că poate fi acoperită și această nevoie fundamentală a oamenilor: de a se închina în bisericile lor, mai ales că este o perioadă de criză. Redeschiderea bisericilor este absolut necesară, în contextul în care unii și-au pierdut pe cei dragi, alții și-au pierdut serviciul sau chiar speranța. Pentru creştini aceasta este modalitatea prin care pot lupta cu armele credinței și a rugăciunii împotriva acestei pandemii.
Vă propunem să analizați, împreună cu comitetul special pentru situații de urgență condițiile redeschiderii bisericilor. Cu speranța că veți ține cont şi de nevoile spirituale ale românilor, vă asigurăm de susținerea noastră în rugăciune, pentru sănătatea fizică şi spirituală a domniei voastre precum și a întregului popor român.
Dumnezeu să binecuvânteze România!
Preşedinte,
Pastor, Ionel Tuţac
Secretar
Pastor, Florin Iosub
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.