joi, 2 aprilie 2020

Florin Ianovici 🔴 Adevărul pe care nu îl poți ascunde

Adevărul pe care nu îl poți ascunde este acela că în aceste zile se face diferența între biserica care s-a instituționalizat și biserica vie.

Părtășia nu poate fi niciodată oprită dacă ea există cu adevărat. Dacă credincioșii bisericii se cunosc, au legături frățești întărite prin Cuvânt, rugăciune și fapte bune, atunci nicio pandemie nu oprește părtășia.

Slujirea nu poate fi oprită. Când credincioșii își ancorează viața în învățăturile Sfintelor Scripturi și inima lor este plină de focul dragostei aprinsă de Duhul Sfânt, atunci nicio pandemie nu oprește alergarea în numele Lui. Când peste 100 de tineri străbat orașul cu ajutoare pentru cei năpăstuiți ducând Vestea Bună că există un Mântuitor, atunci realizezi că viața din Dumnezeu nu poate fi stinsă în Biserica Sa.

Frângerea pâinii nu poate fi oprită. Dacă dragostea de la Calvar ne motivează, dacă sacrificiul Lui nu e doar cântat sau recitat, ci face parte din modul nostru de a trăi, atunci mereu vom putea lua Cina împreună. Câte lacrimi de bucurie am văzut în aceste zile în care am distribuit peste 600 de pachete cu Cina Domnului. Sacrificiul Lui naște sacrificiul nostru, altmineri Golgota devine o poveste și nu o realitate.

Rugăciunea împreună nu poate fi oprită. Zi de zi am simțit cum unitatea în rugăciune, durerea care ne-a conștientizat mai mult ca oricând chemarea, postul zilnic și îndemnurile, ne-au apropiat unii de alții și de cer. Am experimentat biruințe mari în rugăciunea de vindecare a celor bolnavi împreună cu cei peste 600 de credincioși uniți zilnic în rugăciunea de la orele 21.00.

Poate învățăm câte ceva de la necazul acesta. Acum când nicio biserică nu mai are locașul de cult deschis, toți la unison declarăm că biserica nu este o clădire. Sper să ținem minte și după...

Poate învățăm ceva de la necazul acesta. Acum când virusul lovește pretudindeni, se ridică rugăciuni și lacrimi fără bariere confesionale sau instituționale. Durerea ne-a dărâmat zidurile omenești și am conștientizat că în fața bolii, a morții nu contează antetul sau ștampila instituției, ci sângele prețios al Domnului Isus Hristos. Sper să ținem minte și după...

Poate învățăm ceva de la necazul acesta. Acum când atâția slujitori sunt la terapie intensivă sau pe paturi de spitale, când atâtea familii de credincioși sunt afectate serios, poate vom învăța să ne prețuim unii pe alții chiar dacă nu semănăm în toate. Pe unii dintre slujitori nu o să îi mai vedem după această pandemie, de aceea măcar acum, în ceasul acesta greu, să avem ochi și inimă unii pe alții, cât mai avem viață din Dumnezeu.

Fiecare ne întrebăm cât mai durează pandemia. Un posibil răspuns ar fi: până ne învățăm lecțiile care ne ajută la examenul final.

Diseară, de la orele 18.00, vă așteptăm cu drag la o dezbatere care are ca temă slujirea în vremuri de pandemie:,,Picioarele vestitorilor păcii, mai iuți decât coronavirusul''.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.