După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

vineri, 27 martie 2020

Mihail Manole 🔴 In Memoriam Viorel Candrianu

”Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El! ” Psalmul 116.15

Dragii mei pelerini, așa cum deja unii dintre voi ați aflat, fratele nostru și însoțitorul nostru în călătoriile pe urmele Mântuitorului în Israel, pastorul Viorel Candrianu, prietenul meu, a plecat în călătoria sa spre ceruri să se întâlnească cu Cel pe care L-a iubit și L-a slujit până în ultima clipă – cu Dumnezeul său!

Vestea a venit pe neașteptate deși aflasem că nu se simte bine și că în urmă cu două zile ne-a rugat să mijlocim înaintea lui Dumnezeu pentru el. Și iată, Dumnezeu a hotărât în înțelepciunea Sa că alergarea lui pe acest pământ s-a sfârșit.
Personal mă leagă multe amintiri de fratele Candrianu din călătoriile făcute împreună în Israel si Iordania. Întotdeauna pregătit pentru a aduce un cuvânt din Sfânta Scriptură, deși uneori căldura și efortul fizic erau epuizante, nu s-a plâns, nu a dat înapoi ci cu bucurie a slujit Domnului și pelerinilor. 

Atunci când era nevoie să destindă puțin atmosfera știa ca, în dulcele grai moldovenesc, să descrețească frunțile celor din jur. Dacă cineva era trist sau apăsat, un cuvânt de încurajare se găsea pe buzele fratelui nostru Viorel Candrianu. Dacă era nevoie să își apere credința și convingerile, o făcea cu înțelepciune.

Cred cu tărie că prezent fiind acum în fața lui Dumnezeu, Cel pe care l-a slujit cu atâta dedicare și devotament, aude cuvintele pline de bunătate ale Mântuitorului care îi spune: ”Bine, rob bun şi credincios... intră în bucuria stăpânului tău! ” [Ev. d. Matei 25.23]

Fratele pastor Candrianu a fost un om mare fiindcă Dumnezeul lui și Dumnezeul nostru este mare !

Să nu uităm însă să continuăm să mijlocim înaintea Tatălui Ceresc pentru familia fratelui Viorel Candrianu, ca Dumnezeu să o mângâie pe sora Geta (soția fratelui Candrianu), pe copii, rudele și Biserica din Ipotești, să lea dea puterea Sa și de asemenea multă sănătate!

Acestea sunt cuvintele rostite de fratele pastor Viorel Candrianu în Grădina Mormântului din Ierusalim, într-una din călătoriile făcute cu Agenția Oxentia Tourism în Israel:




Rămas bun, frate pastor Viorel Candrianu, ne vom vedea la poarta lui Beniamin, așa cum ne-ați învățat !

Cu durere în suflet și nădejde în Dumnezeu,

Mihail Manole
Manager
Oxentia Tourism

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.