Cătălin Ciuculescu 🔴 Acum 2 zile am întâlnit un înger...

La prima escală în Manila am aterizat la terminalul 4 al aeroportului. După vreo două consultări cu oamenii din staff am fost îndrumați să mergem spre Terminalul 1 pentru următorul zbor.

Ne-a fost recomandat un taxi ce costa 600 pesos - vreo 50 lei de-ai nostri pentru un drum de 3,5 km. În mod normal este un autobuz care face transferul între terminale, dar dura o oră așteptarea, așa că am luat-o la pas rapid spre destinație ca să salvăm o sumă mare pe care trebuia s-o dăm la taxi, bani pe care nu-i mai aveam.

După aproape 20 minute de mers pe jos din cele 38, am luat un fel de “ocazie-autobuz” (jeepney) după ce am intrebat șoferul dacă ajunge prin zona Terminalului 1. Am dat vreo 70 bani de persoană dacă ar fi să traduc în moneda noastră.

Am ajuns la primul punct de control unde ni s-a spus că nu are zbor de la Terminalul 1 compania la care aveam bilet. Ne-au trimis la Terminalul 3, tot cu taxi. N-am vrut sa aruncăm cu banii și am ieșit din curtea aeroportului la strada principală.

În așteptarea unei noi curse jeepney, care speram să ne ducă cât mai aproape de zona în care voiam să ajungem, am mers puțin pe jos. Am făcut cu mâna și l-am întrebat pe șofer dacă ajunge pe-acolo. Mi-a zâmbit foarte frumos și, pe un accent de tip hispanic, mi-a zis “no”. L-am întrebat apoi dacă măcar ajunge mai aproape și i-am dat un punct de mijloc de pe traseul sugerat de Google. “Here, yes”, a zis.

Urcând pe băncile din spate, un tânăr ne-a întrebat dacă vrem să ajungem la Terminalul 3. I-am răspuns cu da și a zis că el merge acolo. L-am rugat să ne dea voie să ne ținem după el până acolo și a dat din cap zicând “yes”. Și-a întins mâna în buzunarul de la pantaloni, a luat o hârtie uzată de 20 pesos și i-a întins-o șoferului ca preț pentru noi.

Am rămas mască. Era a treia oară în viață când cineva s-a oferit să plăteasca în locul meu - prima dată am primit bani de la un necunoscut pentru o bluză cu glugă din piața ocico din Reșița, a doua oară cineva necunoscut mi-a plătit o copie după buletin și-acum, băiatul ăsta pe nume Carlos a apărut în poveste. I-am mulțumit în repetate rânduri și l-am binecuvantat împreună cu Ela.

La schimbarea mașinii care trebuia să ne ducă spre terminal trebuia să luăm un alt bilet - un fel de băț de înghețată. Carlos ne-a luat după el, a cumpărat 3 bețe, s-a uitat la noi și ne-a zis senin: “It’s OK”. Ne-am propus să-i dăm 100 pesos pentru ce a consumat pentru noi, așa că m-am apropiat de el cu banii pregătiți. N-a vrut nicicum, la niciuna dintre rugăminți să-i primească. De fiecare dată își ridica mâinile sau mi le împingea înapoi pe-ale mele zicând “no” și zâmbind. A urmat o nouă serie de mulțumiri și binecuvântări atât cu voce tare, cât și în gând.

Chiar înainte de oprire, Carlos a coborât din mers, și ne-a arătat cu mâna dreaptă terminalul 3. Am apucat doar să-i mulțumim și s-a făcut nevăzut prin aglomerația nebună din zona în care ne aflam.

Am ajuns în fața terminalului cu o oră și 10 minute înainte de decolarea avionului nostru. Am dat-o pe modul “fugă și mers rapid”, am trecut de un punct de control, am primit biletele după check-in, am rugat oamenii de la coada controlului de pașapoarte să ne dea voie să mergem în față, am ajuns în fața polițistului cu aer superior, care ne-a întrebat dacă le-am cerut permisiunea să venim în față, după care a tras de timp ca să nu scăpăm așa ușor, am trecut prin zona de control al bagajelor, am dat fugă până la poarta de unde zburam, am apucat chiar să ne luăm ceva de mâncare, și, în final, am intrat în avion.

N-am văzut prea mulți îngeri în viața asta dar știu că băiatul ăsta, Carlos, e unul dintre ei - nu prea înalt, brunet (logic), cu barbă rară, plinuț fizic, cu tricou de bumbac și pantaloni trei sferturi, dar fiind trimisul Cerului pentru noi. Da, n-am văzut mulți îngeri dar arată precum Carlos - simpli de tot.

L-am văzut din nou pe Dumnezeu în oameni. Am văzut dragostea Lui care nu cere nimic în schimb. L-am văzut pe Dumnezeu plătind pentru mine, zâmbind și refuzându-mi amuzat orice tentativă pe care o aveam de a-L răsplăti. L-am văzut pe Dumnezeu întrebându-mă unde vreau să ajung și oferindu-Se să mă ducă El. L-am văzut pe Dumnezeu uitându-se după mine și chemându-mă după El. Am stat lângă El... L-am văzut pe Dumnezeu, ce să mai...

Și încă odată îmi vin cele două versete în minte:

„nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”

„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.”

Dumnezeu e bun, vorba lui George Stroe!