În primul rând vreau să mulțumesc tuturor celor care au ieșit din zona
de confort și au făcut efortul să iasă în frig și ploaie pentru Mihai și Maria!
Fiți binecuvântați! Fie ca Dumnezeu să vă răsplătească fiecare pas și fiecare
rugăciune! Vă iubim pe toți! 💞
Pentru cei care stau acasă la căldură sau în fotoliile câștigate prin
truda noastră și judecă strâmb, vreau să le spun următoarele :
-Timp de 25 de ani am salvat oameni. Mii de oameni. M-am luptat, pentru
fiecare dintre ei, la fel cum m-am luptat pentru copiii mei. Mi-am pus viața în
pericol pentru viața lor, am căzut cu elicopterul la Iași încercând să salvez o
gravidă, am dormit pe podeaua sălii de operații, epuizată, m-am rugat pentru
fiecare dintre ei. Am resuscitat cam 1000 de oameni și sute trăiesc. Sunt și ei
copiii mei.
-Am crescut trei copii de una singură, fără nici un ajutor, lovită din
toate părțile. Au fost trei cezariene, dintre care două de urgență. Nu mi-a
păsat ca toți doctorii îmi spuneau că nu am nici o șansă, eu am mers înainte cu
Dumnezeu. Nu au fost niciodată două salarii în casă, nici măcar în timpul
casatoriei. Am strâns din dinți, am făcut gărzi și am îngrijit copiii după zeci
de ore nedormite, în genunchi.
-Copiii nu au fost niciodată bolnavi, nu și-au rupt oase, au fost
iubiți, spălați, hrăniți, îngrijiți, indiferent de cât de obosită sau dărâmată
sufletește aș fi fost. Cei mai buni martori sunt copiii, cărora Finlanda le
pune pumnul în gură, nu cumva să vorbească.
-Nu m-au interesat niciodată banii. Am dat tot pentru copii și nu am avut
niciodată și nu am nimic material pentru mine personal,deși aș fi meritat. Nu
mi-am permis niciodată vreun lux cât de mic pentru mine. Nu am știut altceva
decât să muncesc și să lupt pentru alții, indiferent dacă acei
"alții" au fost copiii sau pacienții mei.
-Am făcut greșeli ca tot omul dar niciodată intenționat. Nu sunt jurist, nu
mă pricep la lucruri de finețe avocățești. Am cerut ajutorul celor in măsură,
dar nu l-am primit. Din 2007, pe când eram într-un centru pentru femei
agresate, în urma celei de a doua tentative de omor asupra noastră, tot cer
ajutorul României. Nu l-am primit .MAE scrie
rapoarte în continuare, într-un limbaj de lemn. Suntem niște
"nimeni", dar suntem români.
-Am suferit și eu și copiii din cauză că suntem români. Într-o Europă
care se bate cu pumnul în piept că luptă împotriva rasismului, noi am fost
torturați psihic și fizic pentru că suntem români. Scrie în toate hotărârile
judecătorești, în toate documentele protecției copilului.Suntem condamnați
pentru că suntem români și vrem înapoi în țara noastră. Copiii au fost crescuți
românește, gândesc și simt românește. Nimic nu îi va putea face finlandezi,
nici măcar genele primite de la "tatăl" lor.
-Nu am urât și nu urăsc pe nimeni, din contră i-am ajutat pe mai toți
care ne-au lovit. Tatălui Andreei i-am salvat o dată viața, după divorț, și a
doua oară piciorul. Dacian Mocanu, auzi???
-Mai toți cei de la social au fost pacienții mei. Și polițiștii care ne
hăituiesc. Și alții.Mi-am îngrijit părinții. Am fost alături de mama mea,
atunci când toți o părăsiseră.
Dumnezeu mi-e martor că tot ce am scris e adevărat! Lui îi mulțumesc pentru
copii și niciodată nu voi considera o greșeală faptul că am venit în Finlanda,
indiferent de cât de mult am suferit din această cauză. Dacă nu aș fi venit,
Maria și Mihai nu ar fi fost. Iar ei nu pot fi o greșeală. Îi mulțumesc lui
Dumnezeu și pentru familia uriașă pe care mi-a dat-o prin acest necaz, familie
pe care am râvnit-o toată viața!
Camelia Smicală
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.