Le
spuneam astăzi liceenilor că în 1916 în Armata Română s-au înrolat ca voluntari
mii de țărani cu opinci. Fiecare a primit o pușcă din lemn și un boț tare de
pâine, în timp ce nemții erau blindați ca Rambo. Uimitor că pe frontal românesc s-au înrolat chiar fete deghizate în
băieți! Niciunul nu s-a temut deloc de moarte pentru că-și iubea patria ca pe
muma sa! Au murit ciuruiți sub flintele nemțălăilor, cu piepturile goale dar cu
inimile pline de dragoste. Și-au devenit eroi…
Richard
Wurmbrand spunea că cuvântul „erou" provine dintr-o poveste antică de
dragoste. Un tânăr Leandru iubea o fată nunită Hero, care era ținută în închisoare
într-un turn din Strâmtoarea Bosforului. Un tiran a dorit-o pentru sine.
Leander a încercat să-și salveze iubita înotând la ea și aducând-o înapoi la
țărm. Însă nu a reușit, și s-au înecat amândoi îmbrățișați! Tinerii s-au
înecat, dar povestea dragostei lor nu a murit niciodată! A inspirat și
batalioane de îndrăgostiți să-și dea viața pentru aripa sa lipsă. Aceștia sunt
eroii.
Când
privesc Crucea lui Hristos înțeleg că la Golgota a acceptat să moară
îmbrățișându-ne! Eroii mor iubind! De aceea nu se tem de inamicul numit
„moarte”…
Creștinii
sunt asemeni eroilor. Trebuie să moară.
Am
întrebat liceeni de ce azi românii nu putem ajunge nici eroi, nici creștini?
Pentru că ne este teamă să murim. Pentru că nu iubim…
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.