Destul cu fătărnicia și prefăcătoria, cu declarațiile hiperbolizant empatice și ochii șocați de „ororile de la Caracal”! Grețoasă atitudinea celor mai mulți dintre reprezentanții din instituțiile de drept ale statului, în frunte cu majoritatea politicienilor care au tot ocupat ecranele televizoarelor în ultimele trei săptămâni.
Șefi din Parchete și Poliție, împreună cu mulți dintre angajații lor, și-au bătut joc de suferința unor părinți și o fac în continuare. Mimează cu toții surpriza, că nu ar fi știut ce se întâmplă la Caracal, orașelul din care dispăreau adolescente cu zecile. Îi apără pe ai lor, dați cu infractorii. O rușine fără margini!
Nu numai polițiștii și procurorii știau și știu de rețelele nocive de trafic de minore, fete racolate din satele noastre, ci și parlamentarii, din toate partidele care s-au perindat pe la putere. De ani de zile coace buboiul acesta în mediul rural sub privirile șefilor de post, ale primarilor și directorilor de școli, ale câte unei fâșnețe pe post de „asistent social”. Cu cât numărul fetelor care au acceptat să intre în „rețea” pentru un trai mai bun decât sărăcia din bătătura părinților, cu atât mai repede ajungeau informațiile la șefii de la județ – Poliție, Parchet, președintele Consiliului Județean. „Peștii” locali începeau să cotizeze și totul se reducea la toleranță și tăcere ticăloasă.
Știa și lumea din sat, știa și opinia publică, fiindcă jurnaliștii au publicat sute de anchete din anul 2002-2003 încoace. Ecourile au fost din ce în ce mai subțiri. De regulă, se sfârșeau tot cu promisiuni și mirări, în ciuda insistențelor presei. Acum a apărut Cumpănașu. Nu știau că e nepoata lui, căci ar fi croit alt scenariu după apelul de la 112.
Fără nicio exagerare, decidenții politici și-au bătut joc de copiii României pe toate palierele sociale. Le-au dat elevilor de la țară tablete și computere, le-au dat brânci spre civilizație, dar i-au scos din arealul lor fără să le ofere nimic în loc. Niciun fel de continuitate pentru o viață trăită la țară, dar în alți parametri decât prașila sau rânirea în cotețul porcului. Sunt câțiva primari în țară care au demonstrat că tinerii pot trăi bine, ca la oraș, și în mediul rural. Dar sunt puțini și nebăgați în seamă.
Ce se petrece cu copiii românilor prin spitalele din provincie, unde lipsa de persoanal și de aparatură e acută? Plângem și ne revoltăm cu toții când se întâmplă o nenorocire, dar acțiuni de protest în stradă pentru așa ceva nu facem. În Republica Procurorilor, instituită din 2014 încoace, prioritatea numărul 1 a fost Corupția. O luptă politică, eșuată din cauza unor dirijori slabi, lipsiți de profesionalism, și care au simțit și ei gustul mierii din „borcanul puterii”. Au lăsat în urma lor instituții scindate în grupuri de interese (Parchetul General, DNA, DIICOT, Ministerul Justiției, MAI, SRI, SIE) sau distruse (DGIPI, DGA, ANI), cu oameni slab pregătiți pentru funcții de decizie. Totul, sub o cupolă politică în care mafiile își au locul lor.
Ce a făcut DIICOT cu rețelele de trafic de minori până acum, că doar nu au aflat de ele deodată cu Caracal! Ei bine, procurorii au plecat cu avânt, dar, ușor-ușor, le-au luat fața cei ai lui Kovesi, căci politicienii în cătușe erau mai de show mediatic decât orice altceva. Din 2014 și până anul acesta, DIICOT a instrumentat 2.970 de dosare de trafic de persoane, dintre care 1.516 minori, se arată într-o statistică pe ultimii cinci ani. Aproape 3.000 de victime. Alte 2.600 de persoane, spun rapoartele Poliției, continuă să fie dispărute. Dacă în anul 2014, procurorii au făcut 122 de rechizitorii în dosare cu trafic de minori (410 victime), trimițând în judecată 350 de inculpați, până în anul 2019 numărul dosarelor a tot scăzut. De parcă rețelele își reduseseră motoarele, iar unii proxeneți își băgaseră mințile în cap de spaima procurorilor! Astfel, la sfârșitul lui 2018, DIICOT a avut trimiși în judecată pentru trafic de minori 169 de inculpați, iar numărul victimelor a fost doar 159.
Să amintesc și de Avocatul Poporului, de Tribunalul Minorilor, de pânza de Direcții de Asistență Socială ai cărei angajați n-au făcut mai nimic ca să apere copiii sau să le asigure celor în nevoi o viață cât de cât decentă? E o rușine că tolerăm așa ceva, că asistăm la disoluția statului între două campanii electorale! Am să închei cu un fragment cutremurător din textul petiției trimis de o fetiță de 12 ani, Maria, către Parlamentul European. Ea nu a sunat la 112 ci a cerut ajutor acolo, iar pe site-ul forului european se află, de săptămâna trecută, mesajul ei.
Maria: Când am strigat în România, România nu m-a auzit!
„Mă numesc Maria, sunt din România.
Continuarea pe www.evz.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.