Acum o săptămâna am postat un lung eseu în engleză intitulat Hanging from a thread: the slow killing of Romania's democracy („Atârnând de un fir de ață: uciderea lentă a democrației române”)
Comentariul privea una dintre concluziile cu care am rămas în urma campaniei europarlamentare și după cele 6 luni de zile umblate prin toată România, Basarabia și diaspora românească. Au fost zile și eforturi desemnate să simt pulsul românilor și preocupările lor. Îmi exprimam opinia, care de fapt era și încă este o îngrijorare profundă care continuă să îmi persiste în minte, că majoritatea românilor fie că și-au pierdut încrederea în modul în care democrația e practicată în România, fie că sunt indiferenți ori deprimați.
Am întâlnit acest sentiment în discuțiile pe care le-am avut peste tot în România. Îmi vin în minte discuții aprinse de acest fel cu cetățenii în Mărășești, Onești, Adjud, Piatra Neamț, Bacău, Focșani și alte orașe în care distribuiam fluturași și materiale de campanie în stradă. Îmi amintesc de un cuplu tânăr, soț-soție, din Focșani, cărora am dorit să îi dau un fluturaș. I-am informat că sunt candidat independent și că vreau să-i reprezint în Parlamentul European.
Reacția lor a fost dură: „Lăsați-ne în pace! Noi locuim în Italia și nu mai vrem să auzim de România. Am venit în România să ne facem actele și să ne întoarcem în Italia cât mai repede. Ce democrație-i asta? Cu hoții și golanii din România?”
Cuvintele acestea nu le voi uita niciodată, pentru că m-au rănit. Nu personal, pentru că nu îmi erau adresate mie. M-au rănit pentru că am văzut că și generația tânără își pierde încrederea în modul în care democrația e practicată în România. Nu își pierd încrederea în democrație și statul de drept, ci în modul în care aceste politici sunt practicate în România.
Uitându-mă după acești doi tineri care mergeau cu pași grăbiți pe stradă, fără să se uite înapoi, nu am putut să-mi stăpânesc dezamăgirea și tristețea. Mă gândeam: tocmai pentru asta și pentru ei candidez! Să insuflu o nădejde în români și să le comunic că democrația se poate practica și altfel.
Democrația și statul de drept sunt valori creștine. Dacă grecii antici (în principal Aristotel și Platon), iar apoi gânditorii români, au teoretizat privind democrația și statul de drept, creștinii le-au practicat. Aceste realizări sunt unice și de o importanță covârșitoare pentru civilizație, istoria omenirii și pentru umanitate.
Oriunde în lume unde creștinii au ajuns, au dus cu ei instituțiile democrației li a statului de drept. Creditul principal în acest sens se datorează britanicilor, francezilor, olandezilor, spaniolilor și portughezilor. De aceea, astăzi India este cea mai numeroasă democrație a lumii, iar în America Latină democrația se edifică, în ciuda problemelor și crizelor politice din anii 80.
Musulmanii nu se pot mândri cu astfel de realizări. Oriunde au ajuns musulmanii, au instaurat regimuri autoritare și dictatoriale. Ba unii intelectuali afirmă chiar că islamul e incompatibil cu democrația și statul de drept.
Ce m-a determinat să aleg subiectul comentariului de azi? O postare a Șefei Tribunalului Timiș, Adriana Stoicescu, pe Facebook-ul ei de acum câteva zile: www.opiniatimisoarei.ro
Și ea își exprimă îngrijorările privind statul de drept și democrația română. Atunci când avocații, dar mai ales judecătorii, își exprimă opiniile privind starea democrației române, e bine să aplecăm urechea. Avocații și judecătorii, prin natura profesiilor lor, cunosc mai bine ca oricine dintre noi pulsul democrației și a statului de drept.
Sunt în asentimentul dnei Stoicescu. În România a apărut o clasă politică, la fel ca și în celelalte state europene, care ne terorizează și care împiedică perfecționarea democrației române. Veți fi șocați să aflați că America nu are o clasa politică. Oricum, nu în aceeași măsură ca în Europa. În America, politica e o vocație, o chemare nobilă, nu o ocupație. În Europa, un tânăr intră într-un partid la 22 de ani, de la o vreme e plătit de partid, avansează în timp în funcții și în final aspiră să devină șef de partid, prim ministru, parlamentar ori președinte. Traiectoria asta nu e disponibilă în America. E regretabil că ea există în România.
Închei, cerându-vă să vă pese de starea democrației române. E de datoria fiecărui creștin să o sprinjine, democrația fiind o instituție izvorâtă din idealurile nobile ale Creștinismului.
Peter Costea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.