Undeva, într-un colț îndepărtat al lumii, triburile indigene ascunse în jungla amazoniană din Peru, au mare nevoie ca cineva să vină la ei și să le vestească Cuvântul lui Dumnezeu.
Familia Acatrinei și familia Nagy au răspuns chemării misionare și lucrează de ceva vreme printre ei. Pentru o perioadă scurtă, de doar două săptămâni, doi frați și două surori, Valentin, Karol, Ana și Carmen, vrem să ne alăturăm echipei de misionari români și să-i ajutăm cu ce putem.
Suntem recunoscători Domnului și vrem să-I mulțumim și prin intermediul acestei scrisori, pentru toți frații și surorile care ne-au binecuvântat financiar, s-au rugat pentru noi și astfel au făcut posibilă această călătorie. Vă îndemnăm să continuați să vă rugați pentru noi. Avem nevoie să folosim cât mai bine timpul pe care îl vom petrece în Peru.
Rugați-vă împreună cu noi pentru:
- ca să putem fi o binecuvântare și o încurajare pentru echipa de misionari aflată deja în Peru, dar și pentru nativii pe care îi vom întâlni;
- ca fratele Vali și fratele Karol să aibă călăuzire de la Domnul în cuvântul pe care îl vor vesti în comunitățile din tribul ashaninka;
- călăuzire din partea Domnului în tot ceea ce vom avea de făcut acolo;
- Dumnezeu să ne ajute să putem sluji cu credincioșie și cu multă înțelepciune de sus, ca să facem totul pentru slava Sa;
- Dumnezeu să ne protejeze atât fizic cât și spiritual în lunga călătorie până la Lima(20 de ore), dar și în tot timpul petrecut acolo.
Fiți binecuvântați de Domnul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.