Spectacolul premiilor Oscar din acest an s-a „bucurat”
de 29,6 milioane de spectatori – o creștere foarte mică față de numărul
spectatorilor de anul trecut, cel mai scăzut din istoria Oscarurilor.
În ce-i
privește pe evanghelici, având în vedere subiectele promovate tot mai des de
cele mai cunoscute filme, aceștia au ales să facă un pas în spate și să se
preocupe mai puțin cu premiile Oscar. La urma urmei, a trecut ceva vreme de
când un film creștin (sau cel puțin nu anti-creștin) a fost premiat la Oscaruri.
Așadar, încetând să mai facă parte din preocuparea creștinilor, nu-i de mirare
că ne vedem acum puși în fața unui spectacol acaparat de corectitudine
politică, progresivism și secularism, ca să folosesc cuvinte frumoase.
În ciuda ratingului care pare să le joace feste an de an,
organizatorii premiilor Oscar par să nu se dezică de calea deja aleasă și merg
mai departe cu fiecare an care trece: de la un actor îmbrăcat cu o rochie
impozantă de bal la deja-obișnuitele atacuri la credința creștină și la instituția
prezidențială, se pare că show-ul se preocupă tot mai mult cu altceva decât
filmele bune. O suită de trăiri efemere, în care capetele „strălucitoare” ale
Hollywood-ului își gâdilă unii altora orgoliile, fiind tot mai populari, dar
tot mai nesemnificativi.
Ce relevanță mai au așadar premiile Oscar pentru un creștin?
Într-o vreme premiau excelența, măiestria, apogeul tehnic. De acestea s-a uitat
de mult; acum privim o elită arogantă, preocupată doar de idolatrizarea sinelui
și chiar a imoralității.
Și totuși a mai rămas ceva. Oscarurile ne reamintesc influența
pe care o poate avea conceptul poveștii, acea structură care poartă privitorul
(sau cititorul) prin întâmplări captivante, în care personajele luptă pentru un
final în care să triumfe binele. Marile filme care și-au câștigat locul în
memoria colectivă sunt simple simboluri ale unei Povești Mărețe – o relatare
primordială despre om și relația sa cu Dumnezeu – o relatare despre evenimente
captivante care au început o dată cu lumea: creația, căderea, un tărâm
pământesc care este martor la întruparea, jertfa necondiționată și învierea
unui Mântuitor - triumful Binelui asupra Răului. Orice ne-ar spune lumea
relativistă a post-adevărului în care trăim astăzi, avem un Adevăr scris acum
peste două mii de ani care încă ne oferă răspuns la întrebările primordiale.
Iar acest adevăr - documentat și răs-ecranizat - nu câștigă Oscarul, ci inimile
noastre.
(imaginea e reprezentativă pentru premiile Oscar 2019)
Vlad Crîznic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.