Ne bucurăm să vă putem scrie din nou, acum, la începutul celui de-al doilea termen. Mulţumim că aţi fost alături de noi până acum şi că ne-aţi susţinut atât în rugăciune, cât şi financiar. Prin ajutorul şi susţinerea multora dintre voi, această lucrare de misiune a putut înainta până în clipa de faţă, iar noi am putut fi de folos aici pentru înaintarea Sfântului Cuvânt dătător de viaţă.
Pentru că o imagine este uneori mai grăitoare decât 1000 de cuvinte, vă invităm de asemenea să vizualizaţi materialul video atașat.
Dacă Domnul v-a pus pe inimă să vă rugaţi, iată o listă cu motive concrete ce pot fi amintite înaintea Domnului pentru bisericile din Papua Noua Guinee:
- Rugaţi-vă ca lucrarea globală de răspândire a Cuvântului să continue
- Rugaţi-L pe Domnul să îi ajute pe fraţii noştri să crească spiritual,
- Ca ei să aibă acces la hrana spirituală potrivită şi la pasaje traduse în limba lor
- Rugaţi-vă ca Biserica să poată creşte numeric aici
- Mulţumiţi împreună cu noi pentru unitatea globală a trupului lui Hristos
Domnul Isus pe care Îl mărturisim că venit în trup pe acest pământ spre mântuirea noastră, să vă binecuvânteze în toate zilele vieţii pământeşti.
- Dacă doriţi să citiţi mai multe întâmplări reale prin care Domnul ne-a ajutat să trecem în tot acest timp pe câmpul de misiune, vă încurajăm să achiziţionaţi cartea Centaurul şi Crucea Sudului de la magazinul online al editurii Casa Cărţii: https://www.
ecasacartii.ro/centaurul-si- crucea-sudului.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.