miercuri, 31 octombrie 2018

Cornel Pascu 🔴 31 OCTOMBRIE — ZIUA REFORMEI PROTESTANTE

Mă bucur și mulțumesc lui Dumnezeu pentru toți cei care zilele acestea sărbătoresc și își amintesc cu drag de viața și lucrarea lui Martin Luther, dar mai ales pentru soția mea Dorothy care poartă numele Luther și care vine din familia marelui reformator german, a 10-a generație.
Martin Luther a fost una dintre cele mai importante și influente personalități istorice ale epocii moderne timpurii. Profesorul de teologie, devenit figura centrală a reformei protestante, a influențat radical - prin învățăturile sale - nu doar istoria Europei, ci și Biserica Catolică, ce a trebuit ea însăși să recurgă la o reformă (Contrareforma) pentru a-și salva autoritatea. În plus, mișcarea protestantă inițiată de Luther a contribuit enorm la declinul limbii latine ca limbă de cult în țările europene, aceasta lăsând loc limbilor naționale.
Putine personalitati ale lumii au produs in societatea in care au trait un cutremur mai mare decat cel produs de Martin Luther. In ciuda greselilor pe care le-a facut, greseli inerente naturii umane, marele reformator ramane in istoria lumii ca un model de curaj, de perseverenta, de dragoste pentru adevar si de integritate morala cum rar pot fi intalnite. El a reusit sa conduca poporul la Dumnezeu, punand in mainile lui Biblia in propria limba, dar si un mod nou de a intelege Scriptura, descatusand-o de lanturile prejudecatilor si traditiilor bisericii oficiale.
Lumea in care s-a nascut reformatorul german era intr-o continua framantare. Biserica Romei producea poporului german un dezgust din ce in ce mai mare prin practica vinderii indulgentelor si prin viata imorala a curtii papale. Religia devenise o suma de superstitii, iar credinta, o negustorie. Intr-o astfel de lume debusolata, in care biserica oficiala, in loc sa aduca lumina sufletelor insetate de mantuire, aducea si mai multa confuzie, apare Martin Luther, omul folosit de Providenta pentru a rasturna din temelii falsul crestinism pe care il incuraja biserica din acele vremuri.

MARTIN LUTHER, FAMILIA SI VIAȚA DE ACASA

O FAMILIE SĂRACĂ

Martin Luther s-a născut în Eisleben, Saxonia, pe 10 noiembrie 1483 A.D. părinții lui fiind Hans Luther și Margareta Ziegler Luther. Desi provenea dintr-o familie instarita de mineri, situatia a fost una foarte dificila in vremea cand sa nascut el. Tatal sau, Hans (prescurtarea de la Johhanes, sau Ioan) a fost un om sarguincios si castiga suficient pentru a purta de grija familiei lor, desi, nu a fost considerat niciodata un om bogat. Mai tarziu, Martin avea sa spuna despre parintii sai: 
,,Parintii mei au fost foarte saraci. Tatal meu a fost un biet taietor de lemne, iar mama cara de multe ori lemne in spate pentru a castiga banii cu care sa-si creasca copii, astfel ca acestia sa se bucure de un stil de viata decent’’.

O FAMILIE RELIGIOASĂ

Familia lui Luther a fost romano-catolica si era una foarte religioasa. Rugaciunea si activitatile religioase ocupau mare parte din timpul familiei care participa regulat la serviciile bisericii locale. Parintii ingenuncheau des langa patul copiilor sai rugandu-se ca acestia sa creasca in temere de Dumnezeu si ascultare fata de biserica. De cele mai multe ori rugaciunile lor erau indreptate catre Maria, mama Domnului Isus Cristos sau Sf. Ana care era considerata ,,protectoarea minerilor’’.
Hans si sotia sa Margareta, traiau permanent intr-o stare de teama ca Dumnezeu va judeca intr-o zi pamantul, lucru care a fost transmis si copiilor lor. Acestia erau ingroziti de faptul ca Dumnezeu ii va pedepsi pe pacatosi trimitandu-i in iad pentru pacatele lor. Imaginea lor despre Cristos nu era una de Mantuitor ci Judecator al oamenilor, fiind ingroziti de acest lucru. Mai tarziu, Martin a scris despre teama sa de Cristos din zilele acelea:
,,Inca din copilarie am stiut ca trebuie sa palesc atunci cand aud numele lui Cristos; caci am fost invatat sa-l privesc doar ca un judecator dur si de temut’’.

O FAMILIE DISCIPLINATĂ

Luther a fost instruit in spiritul foarte strict al vremii de catre mama sa. Mai tarziu avea sa relateze cum mama lui il biciuise odata pana la sange pentru ca furase o nuca. Intr-o dimineata, in scoala latina din Mansfeld, a fost biciuit de 15 ori. Hans si Margreta Luther, ca si alti parinti din vremea lor, au luat foarte in serios zicala: ,,Bataia e rupta din rai”. Disciplina era aplicata strict copiilor, care au invatat sa fie politicosi si smeriti si sa-i respecte pe cei din jur. Mai tarziu, privind in urma spre acei ani din viata petrecuti cu familia, Martin Luther s-a referit la severitatea parintilor sai:
,,Credeau cu seriozitate ca faceau ceea ce trebuia; dar nu erau in stare sa inteleaga rolul pedepsei, lucru necesar pentru a sti cand si cum sa o aplici. Pedeapsa e o necessitate, dar marul trebuie pus langa nuia”.
Parintii lui, care erau tarani, au imprimat in el multe din superstitiile clasei lor. Unele din aceste teorii l-au urmarit si atunci cand cauta cu ardoare mantuirea sufletului sau. Placerea de a afectua munci grele, vointa puternica si conservatorismul practice au fost prezente in el inca de la bun inceput. Copilaria lui a fost una lipsita de bucurii si problemelor financiare prin care a trecut l-a determinat pe Luther sa cante pe strazi pentru a-si castiga existenta.


MARTIN LUTHER, ȘCOALA

ȘCOALA PRIMARĂ

Scoala si educatia au fost prioritare pentru familia lui Luther dorind sa le ofere copiilor cele mai bune conditii pentru a invata si a avea parte de un viitor stralucit. La inceput a mers la scoala din localitate unde facea eforturi pentru a invata limba latina. Aici a invatat Cele Zece Porunci, Crezul Apostolic, rugaciunea Tatal nostru si alte imnuri crestine.
Nuiaua era folosita de multe ori ca stimulant pentru invatatura si aceasta nu i-a facut deloc placere tanarului Martin. Nu e de mirare ca odata a afirmat ca la scoala era putin mai bine decat in ,,purgatoriu in iad’’ iar pe profesori i-a descris ca ,,tirani si paznici de inchisoare”.

EISENACH ȘI INFLUIENȚA FAMILIEI COTTA

Dupa o scurta perioada intr-o scoala a ,,Fratiei vietii in comun’’ din Magdeburg, Luther a fost trimis la o scoala din Eisenach, pe care a frecventat-o intre 1498 si 1501. Aici a reusit sa invete limba latina foarte bine de la Ursula Cotta, o prietena a familiei lui Luther care i-a oferit acestuia hrana si gazduire. Aceasta femeie din Eisenach i-a fost lui Luther un fel de ,,mama adoptiva’’. Martin a indragit aceasta familie si in semn de recunostinta pe care acestia o aratau fata de el, a petrecut multe ceasuri avand grija de copii lor. Zilele petrecute in casa familiei Cotta au fost unele dintre cele mai placate din viata sa. El isi iubea parintii adoptivi care faceau tot posibilul ca el sa se simta acasa. Peste ani, amintindu-si de Ursula Cotta si de bunatatea ei, Luther a scris: ,,Nimic nu e mai dulce pe pamantul acesta decat inima unei femei in care locuieste sfintenia”.

STUDENȚIA LA ERFURT

In anul 1501 incepe cursurile la universitatea din Erfurt unde studiaza filozofia lui Aristotel sub influienta unor profesori care urmau ideile nominaliste ale lui William Ockham. Latina a ocupat din nou locul central in studiile sale, deoarece toata literature disponibila era tradusa in aceasta limba. Aici a studiat operele lui Occa, Duns Scouts si citea mult din inteleptii tuturor vremurilor. Luther a iubit invatatura pe care o descoperise in fabulele lui Esop, asa ca mai tarziu in viata a tradus cateva din acestea in limba germana.
Munca si devotamentul lui Luther l-au pregatit fie pentru slujirea in biserica, fie pentru o viata de implicare totala in domeniul juridic, dupa sfatul tatalui sau. Deoarece toata invatatura venea de la profesori clerici, scopul acesteia era de a inocula studentului o teama mare de Dumnezeu si o supunere trainica fata de biserica catolica si de papa.
Studiile filozofice din Erfurt l-au facut constient de nevoia interventiei divine pentru ca omul sa poata cunoaste adevarul spiritual si sa fie mantuit. Biserica catolica avea o invatatura agresiva cu privire la purgatoriu si iad, iar lucrul acesta starnea teroare in inimile oamenilor de rand care traiau intr-o teama permanenta de iad. Dumnezeu era considerat un Dumnezeu manios iar oamenii erau incurajati la pelerinaje si fapte bune pentru a obtine indulgente. Biserica mai invata ca una din caile sigure de a obtine mantuire era imbratisarea vietii de calugarie. Toate aceste probleme apasau greu pe inima lui Luther, care isi continua studiile pregatindu-se pentru o cariera juridica.
In biblioteca universitatii din Erfurt, la varsta de 20 de ani (1502 A.D.) Luther a vazut pentru prima oara o Biblie in latina (traducerea Vulgata). Cu siguranta iubit aceasta carte mergand des in biblioteca universitatii pentru a o studia. In anul 1505, in data de 7 ianuarie, Martin Luther primeste titul de licentiate in litere. Performanta sa a fost intampinata cu multa bucurie, Luther castigand respectful colegilor si profesorilor săi.


MARTIN LUTHER, VIAȚA DE CĂLUGĂRIE

In anul 1505, pe cand mergea spre Erfurt, este surprins de o furtuna violenta in satul Sotterheim fiind aproape sa fie lovit de un fulger. Luther s-a simtit cuprins de sentimental infricosator al mortii si a vazut in acea furtuna mana lui Dumnezeu. S-a temut ca Dumnezeu ii va lua viata si il va duce inaintea scaunului de judecata al lui Cristos. In disperarea lui, Luther face o rugaciune la Sf. Ana, promitandu-i ca daca scapa teafar se va calugari. Brice Deymie afirma:
,,Frica de a fi omorat de furtuna l-a facut pe Luther sa se aplece asupra Bibliei si sa studieze teologia”.
La scurt timp dupa aceasta experienta neplacuta, Martin Luther intra in manastirea Augustienilor din Erfurt unde, prin studiul invataturilor lui Augustin (354-430 A.D.) ajunge sa aiba o alta perceptie despre Dumnezeu, credinta si Biserica. Temele mântuirii și damnării, centrale în cultura vremii sale, l-au preocupat în mod deosebit. Luther a devenit foarte curând conștient de prezența păcatului în viața sa, de ineficiența penitențelor sale, sau a sacramentelor oferite de biserică, în a aduce ușurare situației lui. Luther isi resimtea pacatele ca pe o povara care-i apasa sufletul. Duhul Sfant a intervenit in viata sa pentru a-l convinge de starea de pacat in care se afla precum si neputinta de a-si castiga neprihanirea. Multi din ceilalti calugari nu intelegeau tulburarea lui spirituala.
Pentru a intelege mai bine Scripturile, Luther a inceput sa invete limbile ebraica si greaca. Dumnezeu a lucrat cu putere in viata lui. Mai tarziu, el avea sa spuna despre aceasta perioada din viata sa: ,,Am vazut ca sunt un mare pacatos in ochii lui Dumnezeu si nu am crezut ca exista posibilitatea sa-l imbunez prin faptele mele bune’’.
In anul 1507 este ordinat preot catolic si oficiaza prima liturghie. Deodata, pe cand statea in picioare la altar, l-a cuprins groaza. Acum, pentru prima oara in viata lui, trebuia sa se adreseze direct Judecatorului intregului pamant. Niciodata pana atunci nu indraznise sa faca aceasta, intotdeauna rugandu-se in schimb sfintilor sau Mariei. Cum putea el, un pacatos, sa se adreseze Judecatorului?
In toate acestea, cauta cu disperare o solutie la problema mantuirii, o solutie ce parea atat de ascunsa de toti cei pe cre-i cunostea. Studiul personal al Bibliei nu era permis calugarilor, dar Luther a reusit sa gaseasca un loc tihnit in Biblioteca unde isi petrecea timpul liber cu o Biblie, pe care o frunzarea in cautarea de raspunsuri, si in acest timp a ajuns s-o cunoasca foarte bine.
In anul 1508 A.D. preda pentru un semestru teologia la Wittenberg. Studiile teologice au intensificat lupta ce se dadea in sufletul lui cautand raspunsuri la multe din intrebarile ce il framanta. Sfaturile piosului vicar-general Staupitz i-au fost de mare ajutor, el l-a incurajat sa studieze Biblia si sa se increada in Dumnezeu.

MARTIN LUTHER, CĂLĂTORIA LA ROMA

In iarna anului 1510-1511 Luther merge la Roma ca sa rezolve niste problem ale ordinului calugaresc din care facea parte. Lucrul acesta l-a bucurat foarte tare pe Luther. Pentru un calugar constient de starea sa spirituala deplorabila, era ca si cum ai fi castigat un bilet la loto. Pentru Martin, Roma se putea compara cu ,,Sfanta Sfintelor’’ din Templul din Ierusalim de pe vremea Vechiului Testament. In Roma, pelerinul era mai aproape de apostolic si de sfinti ca nicaieri altundeva. Locul era plin de ramasitele lor pamantesti (toate acestea aduceau tot felul de beneficii spirituale), incat o mina de aur pentru suflet. Cu siguranta a ramas uimit de tot ceea ce a vazut aici.
Luther ramane socat sa vada coruptia si luxul in care era complacea biserica catolica. In Germania, el si majoritatea calugarilor, erau obisnuiti cu viata grea, dar aici avea in fata calugari care duceau un trai de invidiat. Chiliile in care locuiau calugarii erau adevarate apartamente luxoase, pavate cu marmura, mobilate cu piesele cele mai confortabile si de cea mai buna calitate, iar peretii erau plini de tablouri valoroase. Robele pe care le purtau calugarii erau confectionate din cele mai bune matasuri iar mesele lor gemeau sub greutatea mancarurilor atat de diverse, de bine preparate si de gustoase. Privind la toate aceste abuzuri care se faceau, Dumnezeu il constientizeaza de nevoia de reforma.

MARTIN LUTHER, CERCETAREA LUI DUMNEZEU

In anul 1511 A.D. Luther merge sa predea teologie si studii biblice la Wittenberg începând de la data de 16 august 1513 unde obtine diploma de doctor in teologie. Wittenberg ramane casa lui Luther ana la sfarsitul vietii sale. În acest context al sarcinii sale universitare, Luther și-a format primele sale idei privitoare la justificarea prin credință. In aceasta universitate, el impreuna cu un grup loial de colegi profesori si student, au acceptat credinta care urma sa fie raspandita in toata Germania.
Frământarea lui Luther a început în momentul în care și-a început studiile lui biblice pe Psalmi, Galateni și Romani. Rolul decisiv în formularea teologiei lui Luther a fost jucat de către apostolul Pavel și de teologia augustiniană. La scurt timp după realizarea exegezei sale a pasajului Romani 1:16-17, Luther a concluzionat că justificarea este un dar al lui Dumnezeu ce poate fi însușit doar prin credință. În anul 1545, în prefața primului volum complet al scrierilor sale în latină, descrie cum a ajuns să facă față bisericii din vremea lui. În această scurt fragment autobiografic oferă un cadru informațional pentru înțelegerea dezvoltării lui ca și reformator, dar și înțelegerii lui asupra „neprihănirii lui Dumnezeu”:
În mod sigur am dorit să-l înțeleg pe Pavel în scrisoarea lui către Romani. Dar ce m-a împiedicat să o fac era fraza din primul capitol: „dreptatea lui Dumnezeu care se descoperă” (Rom.1.17). Pentru că am început să urăsc fraza aceea, „dreptatea lui Dumnezeu”, pe care am fost învățat să o înțeleg ca și dreptatea prin care Dumnezeu este drept, și pedepsește pe păcătoșii nedrepți. Deși am trăit o viață fără pată, ca și călugăr, am simțit că sunt un păcătos cu o conștiință grea înaintea lui Dumnezeu. De asemenea nu puteam crede că L-am putut mulțumi prin faptele mele. Departe de a iubi acel Dumnezeu drept care pedepsește pe păcătoși, de fapt Îl uram… vroiam cu disperare să știu ce a vrut să spună Pavel în acel pasaj. În cele din urmă, am meditat zi și noapte la relația dintre cuvintele „dreptatea lui Dumnezeu este descoperită, așa cum este scris, cel neprihănit va trăi prin credință”, am început să înțeleg că „dreptatea lui Dumnezeu”ca acea prin care trăiește cel neprihănit prin darul lui Dumnezeu (credința); și propoziția aceasta, „dreptatea lui Dumnezeu este descoperită”, se referă la o dreptate pasivă, prin care Dumnezeul milos ne justifică prin credință, așa cum este scris, „cel neprihănit prin credință va trăi”. Aceasta m-a făcut imediat să mă simt ca și când m-am născut din nou, și ca atunci când am intrat pe porțile deschise în paradis. Din acel moment, am văzut întreaga față a Scripturii într-o lumină nouă… Și acum, unde am urât fraza „dreptatea lui Dumnezeu”, am început să o iubesc și să o înalț ca una dintre cele mai scumpe fraze, așa încât pasajul lui Pavel a devenit poarta cerului pentru mine.
Schimbarea de bază este fundamentală. La început Luther a privit precondiția pentru justificare ca o faptă umană. Ceva ce păcătosul trebuia să facă înainte ca să poată fi justificat. Însă era tot mai convins, prin citirea lui Augustin, că aceasta era o imposibilitate, astfel Luther putea interpreta „dreptatea lui Dumnezeu” ca o dreptate care pedepsește. Dar în acest pasaj el descrie felul în care a descoperit un „nou” înțeles al frazei – o dreptate pe care Dumnezeu o dăruiește păcătosului. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este Cel care îndeplinește precondiția, dându-le păcătoșilor ceea ce au nevoie pentru a fi justificați.
Luther, în autobiografia sa, subliniază faptul că Dumnezeul Evangheliei creștine nu este un Judecător aspru care-i răsplătește pe indivizi după meritele lor, ci este un Dumnezeu plin de milă și îndurare care oferă dreptatea Lui ca pe un dar păcătoșilor. Principalele puncte in sistemul teologic a lui Luther au fost: ,,Sola Fide” (justificarea este numai prin credinta) si ,,Sola Scriptura” (Scriptura este singura autoritate pentru pacatosii care doresc sa se mantuiasca). Desi Staupiz, scrierile lui Augustin, vizita la Roma si scrierile misticilor au avut un rol formativ in viata lui, ceea ce l-a facut pe Luther sa inteleaga ca mantuirea este numai prin credinta personala in Domnul Isus Hristos, a fost Scriptura.


MARTIN LUTHER, INDULGENȚELE

In 1517 A.D., calugarul dominican Johann Diezel, cunoscut sub numele de Tetzel, a inceput sa vanda indulgente la Juterbook, in apropiere de Wittenberg. Ele aveau rolul de a reduce partial sau total pedeapsa si de a asigura iesirea rapida a sufletului din purgatoriu. Ele promovau un stil de viata haotic, oamenii considerau ca puteau sa traiasca cum doresc deoarece deoarece vor putea plati cu bani pentru pacatele comise.
Vanzarea indulgentelor s-a dovedit deasemeni a fi o sursa importanta de venituri pentru Biserica. Ele urmau sa slujeasca la reconstructia basilicii San Pietro din Roma. Traditia spune ca aceasta biserica a fost construita pe ramasitele pamantesti ale apostolilor Petru si Pavel. Indulgentele nu erau ieftine. Pretul lor varia in functie de starea financiara a cumparatorului. Pentru regi, regine si cei din casa regala pretul lor care erau membrii in Biserica, taxa era de cate 25 de ducati (bani din aur sau argint). Suma cobora treptat pana la o jumatate de ducat pentru cei al caror venit anual era mai mic de doua sute de florini. Saracii plateau doar cat isi permiteau, dar trebuie mentionat ca exista si o scala speciala de preturi fixe pentru anumite pacate: noua ducani pentru sperjur (calcarea juramantului), opt pentru crima, sase pentru poligamie si doi pentru vrajitorie.
Tezel strabatea statele germane cu o rezerva uriasa de indulgente. Intra in fiecare oras cu mare pompa, calare pe un cal, tinand in maini o cruce mare rosie cu blazonul papei, insotit de tobe, cantece si miros de tamaie arsa. Multimile se adunau la portile orasului pentru a asista la sosirea procesiunii. Anuntul facut era acesta: 
,,Harul lui Dumnezeu si al Parintelui Sfant se afla la portile voastre”. Anuntand ca tine in mana cheia portilor raiului, flutura o indulgenta si striga: ,,Grabiti-va! Veniti si cumparati cat se mai poate. Cand crucea se va cobora, piata se va inchide, raiul se va indeparta si atunci veti incepe sa bateti la usa si sa plangeti pentru ca ati facut greseala sa nu luati binecuvantari care atunci vor fi prea departe de voi’’. Aceste cuvinte erau urmate de o afirmatie de-a dreptul scandaloasa: ,,Indulgentele sunt darul cel mai pretios si nobil al lui Dumnezeu”.
Apoi, aratand spre crucea rosie pe care o purta el, spunea: ,,Aceasta cruce are la fel de multa putere de mantuire ca si crucea lui Cristos… Veniti si primiti certificate bine sigilate, prin care va vor fi iertate chiar si pacatele pe care doar intentionati sa le faceti’’.
,,Nu as da toate privilegiile pe care le am aici in schimbul privilegiilor Sfantului Petru care este in rai”, se lauda el, ,,pentru ca am salvat mai multe suflete cu indulgentele mele decat a salvat Sfantul Petru cu predicile lui… Nu exista pacat prea mare care sa nu poata fi iertat printr-o indulgenta”.
Luther si adeptii lui au fost au fost foarte indignati de acest sistem murdar si a hotarat sa protesteze public impotriva sa. Tetzel afirma ca cel care cumpara indulgenta nu trebuie sa se mai pocaiasca de pacatele sale, deoarece indulgenta ii ofera iertarea deplina de pacat. El predica spunand ca indulgentele au un efect sigur si imediat, intrucat: ,,Cand suna banutul in visterie, din purgatoriu sufletul se-nalta cu bucurie’’. Indulgentele nu inlocuiau in principiu sacramentul de penitenta si nici necesitatea unei adevarate convertiri. Dar Biserica catolica gasise in ele mijlocul de a-si umple visteria si de a da un raspuns partial la problema rezolvarii sufletului; reprezentantii Bisericii strabateau orasele si satele spunand oamenilor sa cumpere aceste pretioase bucati de hartie.


CELE 95 DE TEZE ALE LUI MARTIN LUTHER

In 31 octombrie 1517 A.D. Luther afiseaza pe usa castelului din Wittenberg cele 95 de teze prin care condamna abuzurile sistemului de indulgente condamnand papalitatea pentru aceasta. Luther a considerat extrem de rusinoasa aceasta practica, iar cele ,,95 de teze’’ au devenit primul manifest al reformei. El refuza ierarhiei catolice puterea de a absolve anumite pacate. El socotea ca omul trebuie sa traiasca permanent cu constiinta pacatelor lui si ca nici un om, fiel el si cleric, nu poate inlatura aceasta vinovatie.
Dupa publicarea tezelor lui Luther, calugarul Tetzel s-a straduit sa foloseasca toata puterea ordinului Dominican pentru a-l readuce pe Luther la tacere. Acesta a ars o copie a celor nouazeci si cinci de teze si a insistat ca Luther sa fie ars ca eretic; deasemeni a publicat un raspuns la adresa lui Luther, in care sustinea superioritatea indulgentelor fata de faptele de iubire pe baza faptului ca iubirea de sine este superioara iubirii pentru semen. Nu a durat mult si protestele impotriva lui Luther s-au inmultit, iar in 1518, papa a decis sa confere Trandafirul de aur lui Fredrik cel intelept crezand ca acesta va dori sa-l predea pe Luther ca sa fie judecat.
La scurt timp apare un alt oponent mai mare decat Tetzel: Johann Eck. Si el a vrut sa fie sigur ca Luther va fi pedepsit. Acesta l-a combatut cu iscusinta pe Luther in Leipzig si, pentru a asigura condamnarea lui Luther, a extins cu subtilitate domeniul dezbaterii sugerand ca adevarata problema era una de autoritate. Eck afirma ca ultimul cuvant il are papa si nu Biblia. Dezbaterea avuta cu John Eck la Leipzig l-a obligat pe Luther sa admita faptul ca unele dintre teoriile lui Jan Hus erau acceptabile si crestine. Era evident deja ca Luther se separase de Biserica Romano-Catolica.
In luna iunie a anului 1520, papa Leon, prin Bula intitulata Exsurge Domini, a condamnat 41 de erezii luterane si l-a condamnat pe Luther ca eretic, oferindu-i acestuia 60 de zile pentru a-si retrage afirmatiile, sub amenintarea excomunicarii. Luther foloseste timpul cu intelepciune scriind. Astfel, in luna august el a publicat pamfletul ,,Catre nobilimea germana’’, in care afirma ca daca liderii bisericii nu duceau reforma in Biserica, atunci nobilimea era obligata sa actioneze in locul celor dintai. Luther sustinea cu tarie ca nobilimea avea acest drept in virtutea preotiei tuturor credinciosilor – o doctrina care a ramas fundamental pentru Reforma.
In luna octombrie a anului 1520, Luther scris ,,Captivitatea babiloniana a bisericii’’, un act la adresa celor sapte sacramente ale catolicismului. Luther a a firmat ca exista doar doua – botezul si cina Domnului. Apoi a scris ,,Libertatea crestinului’’ o lucrare in care sustinea ca omul nu este mantuit prin faptele bune pe care le face; el primeste harul fara plata a lui Dumnezeu prin credinta. Luther era de accord ca nu exista ,,credinta fara fapte’’, dar nu faptele garanteaza mantuirea. Ele sunt doar rezultatul unei credinte mantuitoare. Aceste trei tratate reprezinta centrul si esenta teologiei lui Luther.
In luna noiembrie a scris un mic pamphlet intitulat ,,Impotriva Bulei Blestemate a Anticristului”, care il viza in mod direct pe papa. O luna mai tarziu a luat o copie a bulei papale si a ars-o. In luna ianuarie 1521, Luther a fost excomunicat official de Biserica Catolica si intreaga Germanie a fost cuprinsa de un val de entuziasm la gandul ca acest calugar solitar era gata sa se ridice impotriva intregului sistem romano-catolic. Trei luni mai tarziu (aprilie 1521), Luther a fost convocat la intalnirea Dietei germane de la Worms, nu pentru a-si apara crezul ci pentru a renunta la invatatura sa eretica. El ramene credincios lui Dumnezeu si Scripturii suportand consecintele.
Luther a fost declarant proscris de catre stat, si toti ce doreau sa-i vina in ajutor au fost avertizati ca vor avea aceeasi soarta. Printul Fredrik de Saxonia a fost de partea acestui mare reformator riscandu-si propriul scaun ca sa-l sustina. Luther a mai trait inca 25 de ani, timp in care ideile sale s-au raspandit peste tot, in nordul Europei. Mai multi regi si printi, in special din tarile Scandinave (Danemarca, Suedia, Norvegia) au adoptat pozitia luterana.


MARTIN LUTHER, "SOLA FIDE" (NUMAI PRIN CREDINȚĂ)

Cea mai semnificativă contribuție pentru înțelegerea clasică evanghelică a credinței este, fără îndoială, făcută de Martin Luther. Doctrina justificării numai prin credință a lui Luther a ajutat la definirea credinței, aceasta devenind piatra din capul unghiului pentru teologia și spiritualitatea lui. Punctul de plecare de bază este „căderea” (Gen.1-3), care este mai întâi de toate o cădere de la credință. Credința este relația corectă cu Dumnezeu (Gen.15,6). Noțiunea despre credință a lui Luther cuprinde trei componente:
- Credința este mai degrabă personală, decât pur istorică.
- Credința presupune încredere în promisiunile lui Dumnezeu.
- Credința îl unește pe credincios cu Cristos
Actul de indreptatire se numeste si ”mantuirea prin credinta.” Luther considera ca mantuirea este numai un act juridic: noi suntem declarati drepti, nu suntem si facuti drepti. Adica, noi ramanem pacatosi dar, prin repetate acte de credinta, suntem in continuare ”indreptatiti”.
Actul prin care Dumnezeu ne-a procurat mantuirea este un act al harului, inteles ca un favor, un dar nemeritat al lui Dumnezeu. Justificarea îl ridică deci pe credincios în tărâmul acceptării totale și al privilegiilor Divine în Hristos Iisus:
- Suntem adoptați ca fii și fiice ale lui Dumnezeu ( Romani 8:15 )
- Devenim moștenitori împreună cu Hristos ( v 17 )
- Suntem în Hristos ( Gal 3:27) și El în noi ( Col 1:27)
Una din problemele legate de doctrina justificarii, prezentă în bisericile evanghelice române este confuzia care s-a creat cand vine vorba să diferențiem justificarea de sfințire. Este foarte important de știut că în justificare Dumnezeu nu-l face pe păcătos neprihănit ci îl declară neprihănit “Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit ( justificat ) prin credință fără faptele Legii.” (Romani 3:28)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.