Deşi are un protocol încheiat cu Coaliţia pentru Familie, PNL a încercat marţi, 4 septembrie, să amâne convocarea referendumului pe tema schimbării definiţiei căsătoriei în Constituţie.
Comisia juridică şi Comisia pentru constituţionalitate din cadrul Senatului au adoptat, marţi, cu 12 voturi pentru şi 5 abţineri, un raport favorabil pentru propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Senatorii PNL şi USR s-au abţinut.
Motivul abţinerii este explicat pe Facebook de Alina Gorghiu, chiar preşedintele PNL de la momentul semnării protocolului cu Coaliţia pentru Familie. Astfel, liberalii susţin că s-a încălcat procedura şi cer reluarea acesteia. Cu alte cuvinte, să se anuleze şi votul favorabil dat în Camera Deputaţilor pe legea de modificare a Constituţiei.
Astăzi, în Comisia Juridică a Senatului, s-a discutat proiectul de modificare a definiţiei familiei în Constituție. Dezbaterea a fost una legată de procedură, iar PSD deliberat încalcă iar Deciziile CCR.
"Votul PNL a fost de abținere. Abținerea este argumentată: PSD nici nu dorește această revizuire, doar politizează un subiect sensibil pentru români și care generează o controversă în societate. Strategia PSD este evidentă, având în vedere că acest proiect de revizuire a Constituției nu respectă decizia 431/21 iunie 2018 în care se precizează clar: "nu există niciun motiv ca, prin intermediul regulamentului parlamentar, să se conceapă în privinţa procedurii de revizuire a Constituţiei o nouă filozofie a sesizării Camerelor după modelul art.75 şi următoarele din Constituţia revizuită sau împrumutând elemente din cadrul acestei proceduri. Din contră, procedura parlamentară de revizuire a Constituţiei este una distinctă, cu un regim juridic propriu, diferit de cel ce caracterizează bicameralismul diferenţiat aplicat în privinţa legilor organice şi ordinare”. Un argument suficient de puternic și de pertinent ca PNL să pledeze în plenul Senatului pentru respectarea procedurii, pentru a relua procedura legislativă conform deciziei CCR", scrie Gorghiu pe Facebook.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.