Tot aud repetată ideea că Referendumul pentru clarificarea definiției Căsătoriei în Constituția României ar fi „al lui Dragnea”.
Cei care spun asta trec cu vederea sau se prefac că uită faptul că Inițiativa pentru revizuirea Constituției este o inițiativă cetățenească demarată în 2015 și un grassroots autentic. Inițiativa a fost numită chiar și de detractorii ei cei mai agresivi „cea mai reușită mișcare de advocacy creștin din ultimii ani din țara noastră”. Mișcarea nu poate fi revendicată de nici unul dintre partidele politice și de nici unul dintre politicienii din diversele tabere politice – este o mișcare declanșată de persoane private, și a trecut până acum prin (sau pe sub) mandatele a cinci premieri: Victor Ponta, Dacian Cioloș, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă. De asemenea, a „prins” două Parlamente și doi președinți în exercițiu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis.
Mă întreb, acum – sub cine ar fi trebuit să se organizeze acest Referendum, tergiversat deja de trei ani, astfel încât acesta să nu fie „al cuiva”? Dacă s-ar fi organizat în vremea premierului Grindeanu (și guvernul Grindeanu ar fi fost mai longeviv), ar fi urlat unii că e al lui Grindeanu și al lui Dragnea; dacă lucrurile s-ar fi mișcat repede și s-ar fi organizat în vremea lui Dacian Cioloș (sau dacă Dacian Cioloș ar fi revenit după alegeri în fruntea guvernului), ar fi strigat alții că este al lui Cioloș. Nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost dacă Referendumul s-ar fi organizat în vremea lui Ponta-Dottore. Ar fi fost asociat, probabil, cu plagiatul, și s-ar fi spus că am „plagiat” tema de la croați. Nu vreau, iarăși, să-mi imaginez cum ar fi fost dacă Referendumul s-ar fi organizat în vremea lui Băsescu-Golden-Blitz. Ar fi fost asociat, probabil, cu beția, și s-ar fi spus că e inițiativa bărbaților care își bat soțiile după ce trec pe la cârciumă la „una mică”; ah, stați, asta s-a spus deja. Sau ar fi fost asociat cu paparazzi, și s-ar fi spus că e inițiativa celor care își bagă nasul în dormitoarele altora; ah, stați, și asta s-a spus deja – de parcă ar exista cineva care n-ar fi de acord că ceea ce face omul în dormitor trebuie să rămână în fapt ÎN DORMITOR; și că ideea de bază, în cazul acestui Referendum, este tocmai aceea că acesta reprezintă o reacție în fața încercării de a transforma ceea ce face omul în dormitor și preferințele sau perversiunile sexuale ale omului într-o PROBLEMĂ POLITICĂ. Nici una dintre aceste asocieri nu este mai puțin aberantă decât speculația că Referendumul este al lui Dragnea-Ciuma-Roșie; cu atât mai mult cu cât aceste inginerii sociale neomarxiste care ne bat la ușă ne amintesc în chiar mai mare măsură de adevărata Ciumă Roșie din Rusia troțkistă decât ne amintește eticheta de „corupt” a lui Dragnea.
De ce nu spunem, apoi, că acest Referendum este al lui Iohannis? În fond, el este președintele în exercițiu. E adevărat, Iohannis pare să-și fi asumat fără rezerve agenda LGBTQ, când i-a numit pe cei trei milioane de semnatari ai inițiativei CpF „fanatici religioși” și apoi când a dat mâna cu ACCEPT, vorbind despre „toleranță” în termenii principalei organizații de lobby LGBTQ din România. Dar și Dragnea a condiționat susținerea Referendumului de impunerea temei parteneriatelor civile – fapt care nu-i face deloc fericiți pe cei 96% dintre votanții PSD care susțin definiția tradițională a Căsătoriei. Nici Iohannis, nici Dragnea nu sunt, în fapt, pro-Referendum. Nici unul dintre ei nu-i pricep (sau se fac că nu-i pricep) mizele; și unul, și altul se comportă de parcă un politician oarecare ar putea veni să redefinească ceea ce omenirea nu a redefinit în mii de ani; ceea ce e mai vechi decât orice stat și decât orice politician. Și atunci, de ce să nu fie al lui Iohannis? Sau și al lui Dragnea, și al lui Iohannis? Sau al tuturor premierilor și președinților pe sub care a trecut Legea Referendumului? Sau, mai bine, al nici unuia?
Repet, Referendumul pentru clarificarea definiției Căsătoriei între un bărbat și o femeie în Constituția României este un grassroots. Poți să fii sau poți să nu fii de acord cu miza lui; dar nu te poți preface că nu înțelegi ce este acela un grassroots. Prin definiție, un grassroots nu poate fi al unui politician sau al unui partid politic; deoarece pornește de jos, de la firul ierbii, și nu de la vârful piramidei de carton, unde le place politicienilor să locuiască . Așa cum nu te poți preface că nu înțelegi ce este aceea o Căsătorie. Prin definiție, o Căsătorie nu poate fi între un bărbat și un bărbat sau între două femei și un bărbat sau între o femeie și piatra ei din grădină (cum am văzut că a încercat să demonstreze, recent, o artistă britanică); deoarece Căsătoria, bazată pe atracția naturală dintre un bărbat și o femeie, este o instituție infinit mai fundamentală decât baza piramidei de carton a societății, pe care le place activiștilor și propagandiștilor s-o submineze; și mai înaltă decât vârful piramidei de carton, unde le place politicienilor să locuiască.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.