În luna iunie 2017 au fost finalizate toate formalitățile necesare înființării Asociației Resurse Creștine, care are ca scop oferirea de materiale creștine gratuite în format digital prin intermediul site-ului www.resursecrestine.ro.
Ne-am propus, ca echipă, înființarea acestei asociații din mai multe motive. Un motiv ar fi pentru a oferi continuitate lucrării desfășurate pe site și prin acordarea unei greutăți oficiale. O asociație recunoscută legal are dreptul de a încheia contracte de voluntariat și de a oferi certificate de voluntariat. Sperăm că tot mai mulți oameni vor dori să se implice ca voluntari sau chiar mai mult. Ne puteți contacta pentru a începe orice colaborare.
De asemenea, asociația are posibilitatea de a primi donații de la persoane fizice și juridice, iar unele donatii nu presupun decât redirectionarea unui procentaj din impozitului pe venit/profit deja plătit statului. Vă invităm pe această cale să vă implicați și prin donații.
Un alt aspect important este faptul că o asociație non profit oferă transparență totală asupra cheltuirii fondurilor și garanția că donațiile nu sunt folosite în alte scopuri. Credem că și până acum am oferit seriozitate, ca echipă, dar de acum există și obligații legale pe care ne angajăm să le respectăm.
Vrem să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a ajutat și în acest demers și vă chemăm la rugăciune pentru călăuzire divină în coordonarea acestei lucrări pe mai departe.
Mulțumim pe această cale și celor care ne-au ajutat voluntar cu toate actele necesare: domnului avocat Cătălin Cristea și domnului expert contabil Daniel Schipor de la firma Ascon. Dumnezeu să le răsplătească efortul, timpul și răbdarea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.