Activiştii LGBT sunt ultragiaţi de faptul că Departamentul pentru Educație din administrația Trump a invitat vorbitori din partea a două importante organizații de familie creștin – conservatoare să participe la o discuție de grup despre paternitate, care a avut loc în săptămâna anterioară Zilei Tatălui.
„Politico” informează că experți ai FRC (Consiliul de Analiza a Familiei) şi ai FF (Familia ca punct central) au fost invitați pentru expuneri în cadrul unei conferințe de o zi organizate de Departamentul pentru Educație, unde s-a abordat tema implicării taţilor în viața copiilor lor.
Atât FRC, condus de Tony Perkins, cât și FF, condus de Jim Daly și fondat de James Dobson, sunt cunoscute pentru viziunile lor conforme cu învăţăturile biblice despre sexualitate și pentru convingerile potrivit cărora mariajul este doar uniunea dintre un bărbat și o femeie.
În orice caz, HRC (Human Rights Campaign, Campania pentru Drepturile Omului ) – grup de asistenţă juridică pro-LGBT - consideră că tocmai convingerile organizației în căsătoria tradițională și opoziția față de căsătoria între persoane de același sex ar trebui să-i facă descalificaţi din start pe angajații săi pentru o platformă finanțată de guvern, în cadrul căreia să-şi poată exprima opiniile despre căsătorie și familie.
"A oferi acestor organizaţii o platformă cu finanțare din partea contribuabililor este un lucru scandalos", a declarat HRC într-un comunicat acordat “Politico”. "Familiile din această țară sunt din ce în ce mai diverse şi le includ şi pe cele cu părinți de același sex, şi pe cele monoparentale".
GLAAD, un alt grup pro-LGBT, a afirmat, într-o declarație pentru “Politico”, faptul că includerea FRC și FF pe agenda conferinței Departamentului pentru Educație de săptămâna trecută evidenţiază adevărata poziţie a secretarul pentru educație, doamna Betsy DeVos, faţă de aspectele legate de LGBT.
În declaraţie se susţine faptul că "acțiunile secretarului DeVos sunt mult mai elocvente decât declaraţiile ei".
Înainte de audierea acesteia din ianuarie pentru confirmarea pe poziţie, Mother Jones a scris un articol, în care arata faptul că familia secretarului pentru educație Betsy DeVos, prin organizațiile sale nonprofit, a donat milioane de dolari organizațiilor sociale creştin-conservatoare.
Articolul precizează faptul că Fundația Prince Edgar și Elsa, organizație aparţinând părinților ei şi unde DeVos a fost vicepreşedinte, a donat în total 6,1 milioane de dolari pentru FRC și FF.
În cadrul audierilor din Congres, DeVos a fost în mod expres interogată de către Al Franken, senator democrat de Minnesota, pe tema legăturilor ei cu aceste organizaţii, senatorul afirmând că familia DeVos are "o istorie lungă în sprijinul cauzelor anti-LGBT, care a inclus donaţii de milioane de dolari către grupuri susţinătoare ale terapiei de conversie" (n.trad., conversia de la homosexualitate înapoi către natural).
DeVos a încercat să se distanțeze de aceste organizații, declarând, în răspuns la întrebările lui Franken, că "… nu cred că, în viziunea dumneavoastră, evaluarea contribuțiilor noastre reflectă fidel abordările familiei mele".
Într-un comunicat de presă, GLAAD a etichetat FRC și FF ca fiind "grupuri de ură împotriva LGBTQ" şi a criticat-o pe DeVos pentru că le-a invitat la evenimente guvernamentale.
Într-un comunicat de presă, preşedintele GLAAD, Sarah Kate Ellis, a precizat că "organizațiile anti-LGBTQ n-au ce căuta pe agenda guvernamentală, iar discriminarea din şcoli împotriva studenților LGBTQ nu trebuie niciodată ignorată sau redusă la tăcere". “Copiii noștri merită să învețe într-un climat incluziv și deschis față de nevoile lor și acest lucru este în pericol dacă Departamentul pentru Educație va fi condus de cineva necalificat." Astăzi, Betsy DeVos a arătat americanilor cine este cu adevarat - un activist anti-LGBTQ.
De asemenea, grupul a criticat-o pe DeVos pentru un ghid de îndrumare, co-autorat împreună cu Procurorul General Jeff Sessions, în care se elimina o dispoziţie mai veche a preşedintelui Obama pentru instruirea școlilor în a permite studenților - transgender să folosească toaletele şi vestiarele în conformitate cu identitatea lor de gen.
Deşi DeVos a semnat în februarie ghidul care elimina în mod efectiv politica lui Obama privind utilizarea toaletelor şi vestiarelor de către transgenderi, s-a menţionat faptul că, iniţial, au existat divergenţe de opinie între ea şi Sessions pe tema acestui ghid, Trump exercitând presiuni asupra ei pentru a-l semna.
Totuşi, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a infirmat aceste alegaţii, precizând că nu există "niciun fel de divergenţe de opinie între președinte şi vreunul dintre secretarii de stat".
În martie, DeVos s-a întâlnit cu studenţi-transgender și cu familiile lor la sediul Departamentului pentru Educație, unde aceştia au criticat-o pentru semnarea ghidului din februarie.
Săptămâna trecută, s-a menţionat faptul că Biroul pentru Drepturile Civile din cadrul Departamentului pentru Educație a emis un memorandum intern, în care s-a evidenţiat că anchetatorii departamentului trebuie să analizeze fiecare plângere de discriminare a studenţilor-transgender de la caz la caz.
Deși memorandumul părea să respingă ideea că școlile ar mai putea fi cercetate pentru nepermiterea accesului persoanelor-transgender în toalete şi vestiare în concordanță cu identitatea de gen, totuşi, a lăsat o “poartă deschisă” pentru ca școlile și profesorii să poată fi anchetaţi în cazul în care nu folosesc adresarea de gen funcţie de preferinţele studenţilor.
“Politico” menţionează, de asemenea, faptul că Asociația Națională Părinți - Profesori a fost programată să-şi expună punctul de vedere în cadrul conferinţei de săptămâna trecută, dar a renunțat, după ce a aflat că FRC şi FF ar fi fost, de asemenea, implicate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.