Astăzi, veștile pozitive sau negative circulă repede. Ocazional, din diferite motive și pe diverse canale suntem informați despre baptiști care își schimbă convingerile. Cum să acționăm?
În primul rând, la fel ca în oricare altă situație, ar trebui să verificăm dacă știrea este adevărată sau falsă. Nu tot ce apare pe internet sau în media este adevărat. Apoi, dacă știrea este autentică, trebuie să știm că și până acum, nu toți baptiștii au fost baptiști. A fost o vreme când și eu credeam că toți baptiștii sunt la fel. După ce am început să circul mai mult prin țară, am constatat că baptiștii au multe valori comune, dar există și domenii în care înțeleg și practică lucrurile nuanțat. Când am început să ies în afara țării și în afara Europei, am aflat cu durere că sunt și baptiști care nu au foarte multe lucruri în comun cu modul în care înțelegem Scriptura noi, baptiștii români. În consecință, dacă vorbim despre acești baptiști, s-ar putea ca ei să nu își schimbe convingerile, ci doar să le expună mai direct, mai deschis și mai clar.
În cealaltă situație, când într-adevăr unii baptiști își schimbă convingerile este dureros, dar nu înseamnă că trebuie să le schimbăm și noi. Scriptura ne atenționează mereu că diavolul îi atacă pe toți, și pe baptiști, și numai cei care perseverează în ascultare totală de Cuvântul lui Dumnezeu vor fi biruitori. Ferm convins că Dumnezeu și Cuvântul Său nu Se schimbă, Apostolul Pavel spunea că și dacă el sau un înger ar veni cu o altă Evanghelie creștinii ar trebui să rămână fideli Evangheliei primite la început. (Galateni 1:8)
Când auzim vești neplăcute să nu le negăm, dar nici să nu le înghițim foarte ușor. Să verificăm dacă informația este adevărată. În cazul în care este adevărată, să ne rugăm pentru cei care au ales un alt mod de viață decât cel ilustrat în trăirea Domnului Isus și expus cu claritate în Sfintele Scripturi. Apoi, să decidem să întărim vegherea în umblarea noastră cu Domnul. Diavolul continuă să prezinte păcatele în culori și cu gusturi noi. Să nu ne lăsăm înșelați. Indiferent cine și din ce motive își schimbă convingerile și trăirea, Dumnezeul nostru rămâne Același. Cuvântul Lui nu se schimbă, nu se negociază și nu se diluează. Să îmbrăcăm deci tot echipamentul spiritual oferit și de care avem nevoie ca să ne putem împotrivi diavolului pentru a rămâne credincioși Adevărului. Să nu ne schimbăm convingerile nici despre păcat, nici despre Calea salvării prin credința în Domnul Isus Cristos, nici despre sfințire și nici despre slujire. Să nu ne schimbăm convingerile despre neprihănire, evlavie, adevăr și veșnicie. Indiferent ce fac și ce spun alții, noi să Îi rămânem fideli Domnului Isus Cristos și Adevărului revelat prin Duhul Sfânt în Scrpturi
Viorel Iuga
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.