Grigore Cheptene, împreună cu familia sa, s-au mutat cu traiul în Statele Unite ale Americii în urmă cu 6 ani. Dragostea de Dumnezeu și de țara lor i-a adus în acest an în Moldova pentru a sluji văduvelor și orfanilor. După ce am ascultat mărturiile din spatele misiunii lor, am decis să realizez acest interviu cu Grigore pentru a vă împărtăși lucrarea frumoasă pe care o face Dumnezeu prin această familie.
Vitalie Marian: Grigore, povesteşte-mi, te rog, despre familia ta şi despre misiunea cu care ați venit în Moldova.
Grigore Cheptene: Suntem aici împreună cu soţia mea Ecaterina, cu fiica Mia (11 ani) şi fiul Samuel (4 ani). Ne-am propus iniţial să ducem Evanghelia la 160 de persoane, dintre care 80 sunt orfanii pe care îi invităm în taberele de vară, iar ceilalţi 80 sunt văduve. Am fost inspirat în mare parte de cuvântul din Scriptură care zice: „Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume. (Iacov 1:27) Dacă nu eşti atent, e foarte simplu să fii întinat de lume, de aceea e foarte important să ne ţinem privirea la lucrurile cereşti, căci doar atunci avem adevăratele priorități. Astfel, am hotărât împreună cu familia să încurajăm și alți prieteni, frați și surori din orașul Sacramento, unde locuim, să se implice în lucrarea de ajutorare a celor nevoiași. Categoria orfanilor și a văduvelor este cea mai nefavorabilă și vulnerabilă, după cum văd și din Scriptură. Nimeni nu îngrijește de ei și nimeni nu le oferă vreun ajutor.
G.C.: Organizația cu care am venit a putut sponsoriza 80 de copii ca să vină în tabără. Apoi noi am făcut un calcul că dacă mergem în fiecare zi la cel puțin două case, 5 zile pe săptămână, timp de 2 luni cât suntem aici, putem acoperi 80 de case. Când mergem pe la case, ne prezentăm ca fiind robii lui Dumnezeu, care Îl iubim și vrem să împlinim porunca Lui de a fi receptivi față de cei nevoiași. Ne oferim să îi ajutăm la treburile casei, lucruri care nu au fost făcute demult timp, cum ar fi: de văruit pereții casei, de reparat lucruri stricate, de vopsit poarta, de clădit scări din ciment, am făcut chiar și prispe de ciment.
V.M.: Deci, vă implicați și financiar, dar și cu munca fizică?
G.C.: Da, aceasta a fost ideea, să lucrăm și cu mâinile noastre, pentru că în cele câteva ore cât ne aflăm în casa bătrânelor le putem cunoaște mai bine, putem să discutăm mai mult cu ele. Majoritatea sunt singuratice, copiii multora sunt plecați, nepoții nu îi vizitează și se bucură mult când au cu cine să discute. Noi vrem să le oferim și suport emoțional, să zidim relații și să întrebăm cum ne putem ruga pentru ele. Să fim cei cărora ele pot să-și plângă durerea sufletului. Apoi, după ce am efectuat lucrul, luăm masa împreună, le vestim Evanghelia, le împărtășim Adevărul, pentru ca Adevărul să-i facă slobozi.
V.M.: Sunteți acum spre finalul misiunii voastre. Ați făcut un bilanț la câte persoane ați ajuns? Care a fost efectul acestei misiuni?
G.C.: Ne-a mai rămas 1 săptămână și jumătate în țară. Până acum am mers în 6 localități și am vizitat peste 35 de case, dintre care văduvi, văduve și orfani. Au fost diferite reacții. Unii s-au uimit foarte mult că i-am ajutat fără să le cerem vreun ban, ne-au primit cu bucurie, ne-au pus la masă și ne-au binecuvântat. Am întâlnit însă și alte cazuri. Recent, am ajutat o doamnă la tăierea unui copac care creștea lângă casă și încurca la temelie, dar nu a fost deloc mulțumitoare. Am simțit ura și mânia pe care o avea față de cei din jur, în special față de vecinii ei, zicând că tot timpul ei îi bat în poartă, o vorbesc de rău și nu o lasă să trăiască liniștită. Am înțeles că problema ei constă în neiertare. Am îndemnat-o să se roage Domnului și să-și ceară ea iertare de la Dumnezeu, ca să poată ierta și ea altora la rândul ei, pentru că doar atunci când înțelegi cât de mult te-a iertat Dumnezeu, poți oferi iertare celor ce ți-au greșit.
V.M.: Au fost persoane care au refuzat ajutorul vostru?
G.C.: Da, au fost persoane care ne-au refuzat doar din mândrie, ca să nu îi vorbească lumea în sat că au venit frați creștini baptiști să îi ajute. Alții ne-au primit cu bucurie și am avut o părtășie frumoasă în care ne-au povestit trecutul lor despre care nu mai vorbiseră cu nimeni, dar au vrut să ne spună nouă, ca să fie eliberați. 2 doamne au mărturisit că au făcut avorturi în trecut și păcatul acesta îi chinuie până în prezent și nu știu dacă mai pot fi iertate. O doamnă ne-a mărturisit cum noaptea îl visează pe Satan că vrea să o sufoce. Ea a mărturisit că în trecut s-a ocupat cu vrăjile, ghicitul, citirea în cărți. Ne-am rugat împreună cu ea ca Dumnezeu să o elibereze de acest jug, de acest păcat care nu îi dă pace. Unii au fost mai deschiși cu noi, iar alții mai reci.
V.M.: Poți să ne povestești o istorie care v-a marcat ca și familie și care descrie realitatea din țara noastră?
G.C.: O istorie tristă a unui tată și fiu. În satul Recea din raionul Strășeni am vizitat un văduv de mai mulți ani. Când am intrat în ograda lui, ne-am speriat de ce am văzut. Casa e un morman de dărâmături, iar ograda – un pustiu. Sărmanul bătrân, de peste 80 de ani, când a ieșit din casă era fără pantaloni și într-o stare deplorabilă. Cât am stat în curtea lui să discutăm, ne mâncau puricii pe picioare, atât de jalnică e situația. Și el însuși admite că îl mănâncă puricii în sensul direct al cuvântului și nu poate scăpa de ei. Când l-am întrebat ce putem face pentru el, ținea una și bună că vrea doar să-și vadă fiul. După mai multe cercetări și căutări pe la Ministerul de Interne, am dat într-un final de el. Este muzicant, a absolvit conservatoriul din Chișinău și locuiește în regiunea șoselei Muncești.
Mi-am amintit că am avut în copilărie un profesor de muzică național și după toate informațiile obținute m-am gândit că el este. Am mers la școala profesională nr. 4, unde știam că el lucrează. Când ne-am întâlnit, el m-a recunoscut. M-a întrebat de sănătate și cum o mai duc. Am găsit un om cu carte, care mi-a prezentat mai multe diplome ce le-a obținut de-a lungul timpului: diplomă de maestru în limba și literatura română, diplomă de la conservatoriu de muzică, diplomă de electrician și pe lângă acestea, dorea să mai obțină și diplomă în matematică, dar viața lui e un dezastru. Relațiile cu tatăl său sunt rupte, nu s-au întâlnit de mai bine de 20 de ani. E singurul fiu în familie și părinții au investit mult în el ca să-i ofere educație. Nu are soție, nici copii. I-am vestit Evanghelia și i-am spus despre tatăl lui care îl așteaptă și vrea să îl vadă. El a schimbat subiectul, arătându-mi diplomele sale. După un timp, i-am spus iarăși de tatăl lui, că ar trebui să îl viziteze. Atunci a mărturisit că ei au avut un conflict. L-am motivat să îl ierte, după cum ne învață Scriptura, dar nu a putut răspunde nimic. După o săptămână, păstorul din satul Recea, Ion Cotorobai, care îmi este un bun prieten, l-a sunat pe fiul bătrânului, spunându-i că acesta e într-o stare rea, trage să moară, dar vrea mult să-și vadă fiul înainte de moarte. Auzind aceasta, bărbatul a acceptat să îl viziteze. A zis că va veni duminica cu noi la adunare și după adunare vom merge împreună la tatăl lui. Sperăm și ne rugăm să se țină de cuvânt și revederea aceasta să le aducă pocăință și împăcare cu Tatăl ceresc ambilor.
V.M.: La această istorie mi-au dat lacrimile. Mi-aș dori ca și mai mulți imigranți să poată să se implice astfel în țările din care au plecat.
G.C.: Situația imigranților din SUA este diferită, în dependență de ce serviciu au, de starea lor socială și financiară. Atunci când am vorbit cu prietenii și rudele mele despre această misiune, toți s-au bucurat. Toți înțeleg nevoia și vor să se implice, prin rugăciune sau financiar, dar pentru mulți este dificil să vină pentru o perioadă mai lungă, să se implice direct. Oameni sunt receptivi și deschiși, au dragoste față de poporul lor, pun mână la mână și ajută.
V.M.: Este aceasta prima voastră experiență ca familie în lucrare misionară sau ați mai fost și mai înainte?
G.C.: De 6 ani de când am plecat din țară acum este prima dată când am reușit să venim cu toată familia, și nu în vacanță, dar să fim de folos în lucrare pentru slava lui Dumnezeu.
V.M.: Ce impact a avut această călătorie asupra copiilor voștri?
G.C.: Mia (11 ani) a văzut lumea cu alți ochi. Înainte de a veni în Moldova, o pregăteam și îi spuneam că când va vedea cum trăiesc copiii aici va dori să îi ducem în SUA, dar nu îi putem duce pe toți. Dar dacă va învăța să le spună Evanghelia, atunci îi poate conduce spre Împărăția lui Dumnezeu, unde este cu mult mai bine. Și cu gândul acesta am pornit, să vestim Evanghelia nevoiașilor, pentru că ea are putere să mântuiască orice om.
V.M.: Ce spune Mia despre această călătorie? I-a adus aceasta vreo transformare?
G.C.: Prin comportamentul ei, am observat că a devenit mai matură. Se vede că s-a maturizat după modul în care vorbește, răspunde și privește viața. În aceste 2 luni a devenit mai responsabilă decât în 4 ani în America. De aceea, vreau să încurajez fiecare imigrant să se implice în astfel de slujiri și vor vedea o transformare spre bine, atât în viața lor, cât și în cea a copiilor.
V.M.: Cine sau ce te-a motivat să te implici în lucrarea de misiune? Toți creștinii au citit versetul din Iacov 1:27, despre ce înseamnă religiunea curată, dar puțini împlinesc această chemare.
G.C.: Întotdeauna am avut dorința pentru misiune și ne rugam împreună cu soția mea ca să avem posibilitatea să mergem în Africa. Am mai fost acolo în urmă cu 15 ani și întotdeauna am avut dorința de a mă întoarce. Domnul nu a schimbat planurile noastre, dar a schimbat direcția. După un curs de studiu biblic, am avut o discuție cu un frate care activează într-o organizație de ajutorare a orfanilor în Rusia, iar în ultimii 2 ani – în Moldova. El m-a invitat să mă alătur organizației lui, implicându-mă în domeniul sportului, efectuând diferite prezentări și spunându-mi mărturia celor orfani. La început am ezitat, nefiind sigur că voi putea fi efectiv în aceasta, dar Cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mi-a vorbit în nenumărate rânduri. În acel timp studiam cartea Isaia. M-a marcat momentul când Dumnezeu, după ce a curățit buzele lui Isaia, întreabă pe cine să trimită și cine va merge pentru El. Isaia a răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” Aceasta a fost un imbold pentru mine.
Altă dată, am participat la un seminar de studiu biblic inductiv, în care am predat o lecție cu tema: “Cum să scapi de frica de moarte?”. Am vorbit despre ce se întâmplă cu credinciosul după moarte. El nu are niciun motiv de frică, pentru că moartea este doar o trecere. El merge într-un loc unde e mult mai bine și în care va fi mângâiat. Cât despre cei care nu Îl au pe Hristos ca Domn și Mântuitor personal, ei au multe motive să se teamă de moarte, pentru că atunci pentru ei încep chinurile. M-am gândit la mulți care se numesc creștini în țara noastră, dar nu cunosc Adevărul și nu citesc Scripturile. Ori de câte ori am fost în casele văduvelor, le-am vorbit despre păcat, despre dragostea lui Dumnezeu, jertfa lui Isus Hristos și ce se întâmplă cu noi după moarte dacă nu avem un Mijlocitor. Citind Scriptura, poți afla sigur unde vei fi după moarte, cu Dumnezeu sau nu.
Aceasta a fost motivația și am hotărât să ascultăm de Dumnezeu, pentru că ne-a vorbit în mai multe rânduri. Am cumpărat biletele și am venit.
V.M.: Îți mulțumesc frumos pentru interviu și doresc să aveți multă roadă bogată pentru Împărăția Cerurilor din această lucrare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.