Iulia Moldovan – Mărturie post-avort

Mă numesc Iulia Moldovan, și m-am născut în România în perioada în care majoritatea copiilor nu auzeau nimic despre existența lui Dumnezeu. Școala cu profesorii ei, în care aveam încredere absolută, ne-a învatat că lumea s-a născut din nimic, viața a evoluat dintr-o celulă și la un moment dat, extraordinar moment, a apărut homo-sapiens! Dumnezeu era complet scos din ecuație și nimeni nu pomenea de El! Cel puțin eu nu am auzit decât la plural, despre zeii din legende care erau o ficțiune și că religia este opiumul popoarelor.

Despre Isus știam că s-a născut de Crăciun și ce fain era că atunci venea Moșul; la Paști că a înviat pentru că ciocneam ouă și ziceam ,,Hristos a înviat”. Niciodată însă nu mi-am pus întrebări cu privire la El. L-am considerat un personaj legendar și aș fi vrut să fie doar atât. Interesant este că întotdeauna când auzeam Numele Lui aveam un respect amestecat cu o notă de teamă.

Adolescentă fiind, am început să tânjesc după dragoste. Nu aveam principii creștine (de unde aș fi putut avea?), dar mulțumesc Domnului că m-a păzit și m-am căsătorit cu băiatul pe care l-am iubit la 19 ani. Pe atunci trăiam într-un regim în care avorturile erau interzise și copiii (sau sarcinile), erau considerați ca fiind ceva ce erai obligat să accepți! Oricum nu aveai altă alternativă dacă rămâneai însărcinată și mijloace contraceptive nu existau!

Fiind în primul an de căsătorie și neștiind multe despre concepție sau graviditate, am aflat că sunt insărcinată. Planurile noastre și viitorul meu urma să fie ,,spulberat’’ de ceva ce mă împiedica de acum să merg înainte. Am hotărât că indiferent cât mă va costa, voi îndepărta acea piedică! Am plătit o sumă mare pe atunci și am rezolvat ,,problema’’. Nu am îngăduit niciunui proces de conștiință să mă afecteze în continuare. Când îmi veneau în minte cuvintele celei care mi-a făcut avortul ,,era băiețel!’’, le alungam rapid, neîngăduind o astfel de slăbiciune...

A trecut un an și ceva, am primit locuință, m-am angajat, și la un moment dat am înțeles, cu bucurie de data asta, că sunt iar insărcinată. Am născut foarte ușor și aceasta din cauză că înainte de momentul nașterii, în dureri fiind, am strigat ,,Doaaaamne Dumnezeule, ce bine ar fi dacă ai exista! Ajută-mă să nasc repede și am să cred ca exiști!’’ În clipa aceea am născut.

Citeste mai mult la www.alfaomega.tv