Caius Obeada – Demența în biserică

Nu cred că există o persoană care să nu cunoască sau să nu fi auzit de un bătrân sau bătrână care și-a pierdut facultățile mintale. De multe ori probabil am ajuns să judecăm derogatoriu un frate sau o soră din bisericile noastre. Având în vedere că 10% din bătrâni noștri peste vârsta de 65 de ani ajung în demență, care este probabilitatea ca unii din acești bătrâni să fie în poziție de lideri a bisericii ca diaconi sau păstori?

Demența este o boală a minții în care neuronii (celulele creierului) sunt afectate de boala Alzheimer cu 10-15 ani înainte de a observa simptomele ei. O acumulare a două proteine (beta amyloid și tau) ajung să afecteze neuronul. Avansarea bolii afecteze facultățile mintale care ajung să aibă o serie de manifestări.

Unele din semnalele de alarmă a demenței în biserică sunt:

– bătrânii care nu mai recunosc membrii bisericii, o problemă de memorie

– nu mai au abilitatea de a duce la bun sfârșit un plan

– se pierd când merg, nu își mai aduc aminte unde merg sau cum să ajungă la destinație

– au probleme de comunicare, se pierd sau schimbă brusc subiectul

– nu își aduc aminte cum să se îmbrace sau să se păstreze curat, ajungând la biserică neasortat

– încep să vorbească în timpul serviciului

– diaconi/păstori care erau politicoși încep să folosească cuvinte vulgare, să facă acuzați nejustificate

– nu mai vin la biserică

– ajung să audă voci și să aibă iluzii

– ajung la învățături false

– uită Cuvântul Domnului, devin radicali sau agresivi în comportare

Există mai multe grade de manifestare a unei persoane cu demență, fiecare având diferite manifestări, dar în mod general un doctor ar trebui să evalueze și să facă un diagnostic medical. Trebuie luat în considerare faptul că numai o persoană din 3 sunt diagnosticate cu demență. Simptoamele de demență există deja de la o vârstă mai tânără, apărând în mod elocvent după 10-15 ani de alteraj mintal a neuronilor din creier.

În cercurile teologice boala de Alzheimer mai este cunoscută ca ”boala teologică” datorită întrebărilor fundamentale despre sine însuși și imago Deo (imaginea lui Dumnezeu în om). Facultatea mintală este esențială în abilitatea de a fi productivi, autonomi și independenți în scopul voii lui Dumnezeu. Din punct de vedere teologic se pune întrebarea dacă o persoană dementă poate trăi o viață de credință dacă nu mai există capacitatea mintală de a recunoaște pe Dumnezeu?

Demența este o boală a minții

Trebuie bine înțeles conceptul medical a bolii de demență, a imbalanței create în creier. Creierul nu este singurul organ care ajunge so sufere datorită inbalanței chimicale. Inima este un alt organ care devine incapacitat datorită unei inbalațe chimicale de potasiu sau sodiu. Incapacitățile corporale a omului se datorează unor devieri naturale, datorită alterărilor pe care omul le-a făcut în creația lui Dumnezeu.

Unele boli psihice sunt tratate medical prin medicamente care ajuta la o balanță chimică necesară de funcționare fizică sau mintală. Din păcate, demența boalei Alzheimer nu și-a găsit o cură, astfel că mulți din bătrânii noștri ajung incapacitați mintali. Această incapacitate ajunge să pună sub semnul întrebării credința și mărturia omului lui Dumnezeu la sfârșit de viață, a unei rușini creată de membrii bisericii Domnului.

Aș vrea să fac o paralelă între două incapacități similare, a imbalanței chimicale pe care am notat-o mai sus între inimă și creier. Imbalanța inimii creează o incapacitate vasculară, de oxigen și nutriet pentru tot corpul, developând tot felul de boli cardiace. În aceeași măsură imbalanța chimicală a creierului ajunge să creeze boli alterând facultățile mintale.

Oare putem spune că incapacitatea creierului este mai gravă ca incapacitatea inimii?  Putem să spunem că unii au fost judecați de Dumnezeu pe când ceilalți NU?

Demența este o boală care afectează un număr mare la fel de mare ca și imbalanțele chimicale a inimii. Odată ce creierul sau inima au fost afectate, nu mai este remediu ci numai o alterare a simptomelor, în unele cazuri o prelungire sau o întârziere a sfârșitului vieții umane.

Problema mântuirii

Trebuie menționat de la început dilema și imposibilitatea de ghicire a intențiilor lui Dumnezeu în ce privește invitația la viața veșnică. Este imposibil să judeci un om în scopul deciziei de identificare a mântuirii. Un om poate fi mântuit pe patul de moarte în ultimele momente înainte de a face ultima respirare, ultima doză de aer care să intre în plămânul unui muritor de rând.

Nu vom putea identifica cine sunt mântuiții Domnului până când vom merge la veșnicii. Ni s-a dat capacitatea de a identifica roadele Duhului, de a identifica cine sunt sarea și lumina în această viață, să identificăm titanii credinței care s-au jertfit pentru credința lor.

Având în vedere că sunt de orientare Calvinistă în privința mântuirii, nici un copil al Domnului nu își va pierde mântuirea. Chiar daca boala de inima sau de creier incapacitează un copil al Domnului, mântuirea este asigurată în chemarea și acceptanța la viață veșnică.

Boala de demență, a pierderii facultăților mintale nu trebuie văzută ca o abandonare a omului lui Dumnezeu.

Am putea pune întrebarea de ce un copil al Domnului ar ajunge în această stare. Am putea să ne întrebăm cum și de ce s-a ajuns la demență. Însă nu vom putea concluziona că omul lui Dumnezeu ar fi fost abandonat de Domnul. Sunt cazuri și cazuri, sunt oameni care nu au fost a Domnului niciodată și care au ajuns în demență. Însă copiii Domnului care au trăit o viață a credinței, a exemplului de trăire în lumină, ei nu vor fi abandonați niciodată.

Corecții ecleziale

Biserica Domnului este pusă într-o situație precaută în ce privește păstrarea curățeniei spirituale, a unei mărturii nepătate în fața lumii și a restului adunărilor lui Hristos. Disciplina ajunge să joace un loc important în aplicarea Scripturilor, fără discriminare sau favoritisme.

Liderii bisericilor trebuie să fie precauți și diligenți în tratarea păstorilor, prezbiterilor sau diaconilor, tratând cu mare discernământ în situațiile create de incapacități de boală, fie cardiace sau mintale. Există o necesitate de educare a liderilor și membrilor bisericilor noastre în privința boalei de demență, o înțelegere a simptomelor și a căilor care ne stau la dispoziție în ajutorarea credincioșilor afectați de această boală.

Concluzie

Trăim zile mai grele din punct de vedere medical, cu zeci de mii de boli care afectează viața credinciosului. Unele boli te incapacitează, pe când altele ne opresc din râvna activităților la care am fost implicați. Cu mare diligență ar trebui să tratăm familiile care au membri afectați de demență, nu ca o pedeapsă a lui Dumnezeu peste familie, ci ca o oportunitate de serviciu și sacrificiu pentru frații noștri, robi a lui Cristos.

Shalom! Coram Deo!

** toate greșelile gramaticale îmi aparțin, a unui roman plecat de acasă pe meleaguri străine de mai bine de 33 de ani. Răbdarea și încurajarea sunt apreciate de acest autor. 

Caius Obeada

Vezi întregul articol pe www.midrash.voxdeibaptist.org