Vezi și:
- ”Înjunghierea în duhul” sau căderea pe spate
- ”Beția în Duhul”
- Ce spune Biblia despre ”râsul sfânt”?
- Toronto Blessing: Kathryn Kuhlman, Benny Hinn și John Wimber
- Toronto Blessing: Rădăcinile – Mișcarea credinței
- Toronto Blessing: Rădăcinile – Mișcarea The Latter Rain (Ploaia Târzie)
- Toronto Blessing: Rădăcinile – Rodney Howard-Browne
- Toronto Blessing: Rădăcinile – Randy Clark
- Toronto Blessing: Mărturii
- Toronto Blessing: Manifestările
- Toronto Blessing: La cârciuma lui Ioel
- Toronto Blessing: Trezirea lumii prin râs, sau o trezire de râsul lumii?
Sunday Telegpraph scrie că la Toronto, un episcop anglican ‘‘se rostogolea pe dușumea și răgea ca un leu’‘. Un pastor penticostal în timp ca participa la o întrunire în Brighton (se spune că era din primele biserici din Anglia care au primit noul fenomen al ‘‘râsului sfânt’‘), a cântat timp de trei ore și jumătate cât a ținut serviciul un refren triumfalist care spunea: ‘‘Noi vom cuceri țara, supunând națiunea și prezentând-o lui Christos!’‘ La un anumit moment un tânăr a strigat:‘‘Fiara este moartă! Fiara este noartă!’‘ ceea ce a făcut ca întreaga asistență să strige din ce în ce mai tare într-un crescendo care a sfârșit într-un urlet uriaș.
Când predicatorul declară că ‘‘barul este deschis’‘ și că a sosit ‘‘the carpet time’‘ (‘‘timpul covorului’‘), ascultătorii sunt încurajați să ‘‘sară imediat la băute’‘, sau să se dea la o parte din calea altora dacă nu pot să bea. Apoi încep manifestările.
Curiozitatea miilor de turiști veniți din toate colțurile lumii la Toronto,fără îndoială sunt manifestările ciudate, printre care probabil sunetele de animale sunt primele pe listă. Nu oriunde și oricând poți vedea oameni care scot răgete fioroase ca leii, sau latră furios ca și câinii, să nu mai menționăm suntele de bufniță, cocoș sau găini.
Randy Clark a spus într-un serviciu la Toronto, încercând să prevină credincioșii asupra reacțiilor împotriva manifestărilor: ‘‘Aceste lucruri n-o să fie întotdeauna populare. Niciuna din aceste mișcări n-au fost considerate populare la vremea lor. Niciuna din aceste mișcări pe care le împărtășesc acum cu voi n-a fost bine primită de către biserică. S-a luptat împotriva fiecăreia. Este așa pentru că întotdeauna vor exista oameni cărora nu le va place ceea ce faceți voi, vă vor ridiculiza, își vor bate joc de voi… contestatarii voștri vor lua lucrurile afară din contextul lor, frânturi, pe care le vor pune la radio, dar vă promit că ele vor aduce vindecare bisericii.’‘ (Randy Clark, la un serviciu din Biserica Vineyard Toronto Aeroport, 13 octombrie 1994, citat de articolul ‘‘Discerning the Thing from Toronto’‘, 1996, publicat de The Church of the Living Word, Inc. 5963 Court St. Road, Syracuse, NY 13206).
Răspunzând curioșilor în legătură cu manifestările de la Toronto, Greg Makejam, spune referitor la sunetele de animale: ‘‘Multe din sunetele de animale care se pot auzi la o întrunire Toronto Blessing sunt pure expresii de eliberare din tormentări mentale sau emoționale de care sufere oamenii, și nu sunt menite să imite animalele! Multe din asemenea sunete pot fi legate de plâns – multe din gemete și suspine, etc exprimări ale durerii apar ca fiind sunete de animale. Totuși în unele ocazii sunetele ca de animale sunt menite să imite animalele respective.
O interpretare profetică a sunetelor autentic animalice se referă la atenționarea urgentă a lui Dumnezeu asupra sfârșitului veacului, pe care o face lumii chemând-o la pocăință înaintea necazului celui mare sau ‘‘Necazului lui Iacov’‘ (Ieremia 30:7). Vă pot indica Mica 1:8 (strigătul ca de șacal, sau câine), și versetul din Amos 3:8 (leul care răcnește) – atât Mica cât și Amos sunt cărți profetice care se referă la vremurile de pe urmă în care eu cred că trăim chiar acum! Urletul ca de lup – este similar lătratului de câine, din moment ce lupul este din aceeași familie a caninelor.
O altă interpretare profetică se referă la Dumnezeu care ‘‘răcnește ca un leu’‘ împotriva dușmanilor Săi (Isaia 31:4; 42:13; Ieremia 25:30, Ioel 3:16). Dumnezeu Își exprimă mânia împotriva Satanei pentru tot ce a răpit Bisericii.
Răcnetul ca de leu poate fi asociat cu mijlocirea, de exemplu, Osea 11:10 care spune că Dumnezeu răcnește pentru a chema pe poporul Său la Sine.
Alte imitări de sunete de animale sesizate în întrunirile Toronto Blessing includ sunte de măgar sau uneori sunete care imită boii. Acestea se pot referi la Isaia 1:3 unde Dumnezeu vorbește despre condiția spirituală a lumii de azi. Atât boul cât și măgarul își cunosc stăpânul și locul lor de odihnă, pe când lumea, (sau mai specific, evreii) nu-L cunoaște pe Dumnezeu! ca și boul și măgarul, mulți din Biserică nu-L cunoasc pe Dumnezeu! Sunetul de măgar se poate referi la duminica Floriilor când Isus a intrat pe măgăruș în Ierusalim.
În timpul întrunirilor Toronto Blessing au fost situații care au fost asemănate cu suntele dintr-un ‘‘grajd de animale’‘. În definitiv, cineva a avut o iluminare profetică din cartea lui Matei 24:37-38, unde Isus a spus că în zilele din urmă va fi ca în zilele lui Noe! Imaginați-vă cum era viața pe o corabie plină cu toate animalele!!’‘ (The Toronto Blessing FAQ (Cele mai fregvente întrebări), Revizuite în ianuarie 1996, Greg Makeham, Internet, gregm@cougar.multiline.com.au. pagina 7).
Cred că este suficient să cităm pasaje ca acesta de mai sus, fără să mai facem niciun fel de comentarii, ca să ne dăm seama cât de superficiale sunt aceste explicații și ce lipsite de conținut sunt ele.
Același autor revine asupra subiectului, când adaugă referitor la citatul din Mica:‘‘De aceea plâng, mă bocesc, umblu desculț și gol, strig ca șacalul, și gem ca struțul’‘ (Mica 1:8), cu următorul argument:
‘‘Desigur, că puteți lua acest citat (ca și altele din Scriptură) separat, spunând că el nu înseamnă neaparat că Mica a scos acele sunete de animale în realitate. Totuși, acest verset dovedește că Mica era gata sau VOIA să facă aceste lucruri – și Dumnezeu vede voința noastră de a face ceva ca și cum am făcut lucrul acela. De exemplu, în Matei 5:28, Isus a spus (ca să parafrazez) că dacă VOIȚI să comiți adulter este același lucru cu comiterea adulterului!! Nu se spune nicăieri în Scripturi că este păcat să scoți sunete animalice!!’‘ (The Toronto Blessing Scrolls, Septembrie/octombrie 1996, pagina 5, articolul ‘‘Laughter and Animal Sounds’‘ (Râsul și sunetele de animale) de Greg Makeham).
Nu se poate să nu fii uimit de felul lui Greg Makeham de a vedea lucrurile. În primul rând justificarea sunetelor de animale pe care le scot cei în stare de ‘‘ebrietate’‘ spirituală, se face prin invocarea unei stări de profund stress și tulburare din viața profetului Mica la vederea decăderii morale a Samariei și Ierusalimului, capitalele celor două regate ale lui Isarel. Starea sa sufletească este exprimată cu mijloacele poeziei, folosindu-se de epitete, comparații, metafore, care sunt menite să dea glas convulsiilor sale sufletești, văzând mâna lui Dumnezeu cum se ridică amenințătoare împotriva națiunii sale. Strigătul de șacal și geamătul ca de struț, sunt sunetele suferinței și poverii sufletului său. De ce oare ar intenționa Dumnezeu acum să dea prin Duhul Sfânt asemenea sunete copiiilor Săi? Din fericire cei de la Toronto Blessing aleg din versetul respectiv doar partea sunetelor. Ce ne-am face dacă umblând desculți și goi s-ar justifica cu prima parte a versetului?
În al doilea rând ne surprinde modul de extindere a spuselor Mântuitorului din Matei 5:28. În acest verset Domnul spunea că nu este suficient să ascult porunca Vechiului Testament ‘‘să nu curvești!’‘ Noul legământ pătrunde mai adânc, la rădăcina păcatului, la plăsmuirea lui în inima noastră. Capitolul conține o serie de domenii în care Mântuitorul reinterpretează standardul Vechi Testamental prin lumina Noului Legământ. Toate încep cu: ‘‘Ați auzit că s-a zis…’‘ Isus se referă la curvie, divorț, jurământul strâmb, răzbunare (ochi pentru ochi), uciderea, etc. Din toate acestea, curvia și uciderea, sunt atacate de Isus în fașă. Dacă te uiți numai și dorești este sinonim cu adulterul, și dacă urăști este tot una cu a ucide. Aceste două mari păcate își au originea în inima omului și a lupta împotriva lor înseamnă a începe de acolo. De la originea lor. A extrapola acest mod de gândire la suntele animalice ale celor de la Toronto Blessing, înseamnă, ori că ele sunt la fel de periculoase, ori că acel ce o face o face în necunoștință de cauză. Dacă Mica voia să latre ca un șacal, a fost suficient că a vrut, ca Domnul să-i considere deja că a lătrat. Dacă profetul voia să umble desculț și gol, Domnul i-a considerat că așa umbla el.
Pentru a dovedi că nu tot ce dorim noi este deja considerat faptă săvârșită, este ssuficient să analizăm cazul celor doi fii din pilda Domnului Isus. Unul a spus că nu se duce la vie să lucreze și în urmă i-a părut rău și s-a dus. Celălalt a spus că se duce și nu s-a dus (Matei 21:28-32). Cu alte cuvinte, primul nu voia, iar al doilea a voit să meargă. La întrebarea Mântuitorului, norodul a răspuns corect: Primul a făcut voia lui Dumnezeu. Cel ca s-a dus chiar dacă inițial n-a vrut să meargă, a fost în voia divină. Fapta sa n-a fost considerată după cum a fost voința sa, ci după cum a acționat.
În textul din Amos 3:8, Cuvântul Domnului este comparat cu răcnetul unui leu, ceea ce înseamnă că la fel cum acest rege al animalelor îngrozește victimele sale prin răcnetul lui, la fel Cuvântul lui Dumnezeu răspândește groaza prin profunzimea și tăria sa, el anunțând judecața divină împotriva celui păcătos. Versetul nu poate fi luat ca o justificare a unui comportament iresponsabil. Comparația rostirii divine cu răcnetul leului nu are nimic de a face cu răcnetele lipsite de control și decență a celor de la Toronto Blessing. Cel ce rage nu rostește niciun cuvânt inspirat, nu zidește pe nimeni acțiunea sa, nu aduce cinste lui Christos și nici Bisericii Sale. Lătratul său ca de câine sau șacal, răcnetul său ca de leu, nu fac altceva decât să se vorbească de rău lucrarea lui Dumnezeu, să ofere material batjocoritorilor și să degradeze pe cel ce imită aceste patrupede.
Un alt pasaj biblic invocat este cel din Romani 8:26, 27, unde Cuvântul Domnului spune: ‘‘Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Și Cel ce cercetează inimile, știe care este năzuința Duhului; pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu’‘. Dacă vesetul se referă la sunete din timpul rugăciunii (cu toate că nu este sigur, textul vorbind de sunete ‘‘negrăite’‘ sau care nu se aud), cuvintele folosite indică mai degrabă sunete umane și nicidecum animalice.
Expresia folosită de apostolul Pavel: stenagmois alaletois (tadusă de Cornilescu ‘‘suspine negrăite’‘, sau ‘‘suspinări negrăite’‘ Noul Testament de la Alba Iulia), este formată din doi termeni pe care trebuie să-i analizăm. În primul rând avem‘‘stenagmois’‘ care înseamnă suspin, oftat, geamăt. Septuaginta traduce astfel cuvintele din Vechil Testament care exprimă durerea sau părerea de rău. De exemplu avem cuvântul stenagmois în Genesa 3:16, exprimând gemetele de durere la naștere a femeii ca rezultat la păcatului Evei. Apoi găsim termenul folosit în cartea Exodului, unde ni se spune că ‘‘Dumnezeu a auzit gemetele’‘ poporului aflat în robia egipteană (Exod 2:24).
În Noul Testament găsim termenul de geamăt în Faptele Apostolilor, în cuvântatrea lui Ștefan, unde acesta redă din nou suferințele neamului său în Egipt, spunând că Dumnezeu le-a auzit gemetele, pogorându-se să-i izbăvească (Fapte 7:34). Aici termenul exprimă ca și în pasajele din Vechiul Testament, suferința și apăsarea robiei.
În Marcu 7:34, găsim același termen folosit de evanghelist în versetul care spune:‘‘Apoi Și-a ridicat ochii spre cer, a suspinat, și a zis: Efata’‘ adică; Deschide-te!’‘ Aici suspinul Domnului este mai degrabă compasiune față de cel în suferință, decât o suferință proprie.
În Noul Testament mai găsim termenul folosit în 2 Corinteni 5:1, 2, 4, unde Pavel subliniază dorința arzătoare a ființei noastre de a fi eliberată din suferințele trupului muritor pentru a fi îmbrăcată în nemurile. De aceea ‘‘gemem în cortul acesta’‘spune el, ba chiar ‘‘gemem apăsați’‘, plini de dorința nemuririi. În Evrei 13:17, credincioșii sunt sfătuiți să asculte de mai marii lor pentru ca aceștia să nu-și facă slujba ‘‘suspinând, căci așa ceva nu v-ar fi de nici un folos’‘. Iar în Romani 8:22, Pavel ne spune că ‘‘până în ziua de azi, toată firea suspină și sufere durerile nașterii’‘ în vederea răscumpărării și mâtuirii finale.
Dacă analizăm celălat termen: alaletos (tradus ‘‘negrăite’‘), adjectivul este format din prefixul grecesc negativ: alpha, plus verbul laleo (a vorbi, a spune, a exclama). Rezultatul este că el se traduce: inexprimabil, negrăit, de ne exprimat în cuvinte.Expresia se găsește doar în pasajul din Romani 8:26, unde este folosită împreună cu stenagmois (suspine, gemete, oftaturi), ceea ce înseamnă, fie că suspinele nu pot fi rostite, ele fiind mute, nu pot fi exprimate, fie că aceste suspine, gemete, nu pot fi exprimate în cuvinte. E. Kasemann, un teolog german, sugerează că din moment ce rugăciunea nu este fără cuvinte, așa cum afirmă Pavel, aceste suspine sau gemete trebuie să fie vocale, auzibile (Persepectives on Paul, paginile 128-133). El construiește un argument destul de puternic că în cazul de față, lucrul implicat este închinarea în alte limbi în care este implicată comunitatea creștină. El asociază faptul acesta cu texte din 1 Corinteni 14:13; Efeseni 6:18; Iuda 20; Apoc. 22:17, pasaje care vorbesc despre rugăciunea în Duhul. Aceste rugăciuni au loc întotdeauna cu aportul Duhului Sfânt care pune cuvintele Sale în gura credinciosului care se roagă. Kasemann susține că aceste ‘‘suspine negrăite’‘ sunt exprimări vocale care oglindesc prezența divină în adunarea copiiilor lui Dumnezeu (The Complete Biblical Library, The New Testament Greek-English Dictionary, World Library Press, Inc. Springfield, Missouri, 1992, articolele, 213, și 4577).
Din analiza de mai sus nu se poate desprinde în nici un caz că aceste sunete ar fi imitații ale unor răgete sau urlete animalice. Ele sunt sunete umane. Oriunde apare în Scriptură termenul de suspin sau geamăt, el se referă în pasajele analizate la exprimarea unor emoții și stări sufletești pur umane, sau dau glas durerii, suferinței umane.
Este suficient să analizăm citatele biblice în care apare cuvântul ‘‘răcnet de leu’‘ (Pentru cei care doresc să aprofundeze mai departe studiul biblic referitor la sunetele de animale, în special la răcnetul leului, putem să sugerăm câteva trimiteri: Iov 4:10, 10:16, 37:2, 4; Num. 23:24, 24:9; Ps. 10:13, 22:13, 104:21; Prov. 19:12, 20:2, 28:15; Isaia 5:29, 31:4, 31:4; Ier. 2:30, 12:8, 25:30, 25:38, 49:19, 50:44, 51:38, 58; Ezec. 19:7, 9, 22:25; Osea 11:10, 13:7; Ioel 3:16; Amos 3:4, 8; Țef. 3:3; Zah. 9:15, 11:3; 1 Petru 5:8; Apoc. 10:3 etc.), ca să ne dăm seama că majoritate din ele se referă la prezența celui rău, a satanei, la distrugere, iar când se referă la Dumnezeu, ele exprimă judecata Sa necruțătoare împotriva păcatului. Niciodată răcnetul leului nu este prezentat ca o binecuvântare. Nu găsim nicăieri în Scripturi oameni ai lui Dumnezeu care răcnesc ca un leu atunci când sunt cercetați de Dumnezeu.
Felul în care ne sunt explicate suntele de animale (leu, cal, cocoș, bou, câine, șacal, măgar, ștruț, bufniță etc), ca evidențe ale prezenței Duhului Sfânt și a binecuvântărilor Sale pe care le împarte credincioșilor, în flagrantă opoziție cu tot ce ne învață Scriptura, este mai mult de cât îngrijorător. Nu cumva sunetele animalice pun în evidență presența altui duh? Biblia ne face să credem că avem de-a face cu altcineva care ‘‘răcnește ca un leu și caută pe cine să înghită’‘ (1 Petru 5:8). Este mult mai plauzibil să fie vorba der răgetele lui mai degrabă decât cele ale Leului din Iuda.
Alte vresete biblice invocate de suporterii sunetelor animalice, sunt cele din Marcu 1:43, și Ioan 11:33, unde se folosește un cuvânt neobișnuit în limba greacă,embrimaomai, care înseamnă, a mustra cu asprime, severitate, a dojeni (aspru), a fi mânios, a avertiza cu asprime pe cineva (The Complete Biblical Library, The New Testament Greek-English Dictionary, World Library Press, Inc. Springfield, Missouri, 1992, articolul 1677). În mod literar, însă cuvântul înseamnă ‘‘a sforăi’‘ a scoate sunte ca sforăitul unui cal. Într-un fragment atribuit lui Euripide cuvântul este folosit în sensul de a admonesta sau a mustra. În Noul Testament embrimaomaieste folosit ca ‘‘a atenționa cu severitate’‘, și îl găsim în pasajele din Marcu 1:43, unde Domnul Isus îl atenționează cu strictețe pe orbul vindecat de El să nu spună nimănui despre această vindecare. Cu aceeași semantică este folosit în Marcu 14:5, când femeia care a adus un vas cu alabastru este mustrată aspru de către ucenicii Domnului. Un alt pasaj ne prezintă o folosire puțin mai deosebită, Isus fiind adânc mișcat în sufletul Său de situația creată odată cu moartea prietenului Său, Lazăr. În Ioan 11:33, Îl găsim pe Domnul afectat profund neplăcut de necredința ceelor din jurl Lui. Alții cred că El era mânios pe Satana și a fost adânc mișcat în Duhul Său împotriva morții și a mizeriei pe care o aduce aceasta ființelor umane, explicație care pare să se potrivească mult mai bine contextului.
Chiar dacă embriomaomai, înseamnă literar, sforăit ca de cal’‘ nu putem presupune în nici un caz, că Isus, Fiul lui Dumnezeu, să se fi purtat într-un mod atât de primitiv, sforăind nervos ca un cal, lucru care ar fi în contradicție totală cu caracterul Său și atitudinile Sale zugrăzite de Scripturi. Folosirea acestui verb în a susține ‘‘biblic’‘ un comportament bizar al unor creștini de azi, este nu numai lipsă de discernământ în interpretarea textelor biblice, dar este curată blasfemie, ea atribuind Însuși Domnului și Mântuitorului nostru Isus Christos, un comportament degradant, lipsit de demnitate.
Cel care a primit titlul de profet al lui Toronto Blessing, este Marc Dupont, care are predilecție în explicații asupra ‘‘răgetelor’‘ sau răcnetelor de leu care colorează tot mai mult întrunirile Toronto Blessing. El scrie: ‘‘Mulți oameni au răcnit ca leii în întrunirile noastre în timp ce Duhul Sfânt a venit peste ei’‘. El continuă în ‘‘exegeza’‘ sa prin a cita din povestea lui C. S. Lewis, ‘‘Leul, vrăjitoarea și dulapul’‘, pentru a explica noul mod în care lucrează acum Dumnezeu. Referindu-se la leul ‘‘Aslan’‘, eroul cărții pentru copii a lui Lewis, Dupont spune: ‘‘Acesta în esență este revelația de care Mireasa lui Christos are așa mare nevoie azi…’‘ Citându-l pe Dupont, Stephen Sizer, afirmă cu umor: ‘‘Suspectez că atât Dupont cât și alții sunt prinși de fenomenul răcnetelor au fost influențați mai degrabă de filmul produs de Walt Disney, ‘‘Lion King’‘ decât de Duhul Sfânt’‘ (The ‘‘Toronto Blessing’‘ de Stephen Sizer, capitolul 5 ‘‘The Roaring Lion’‘ and Marc Dupont’‘, pagina 1).
CONCLUZII
Din fericire pentru noi, biserica primară a fost confruntată și ea cu luarea unor decizii referitoare la manifestările spirituale, dacă ele dovedeau sau nu prezența Duhului Sfânt și lucrarea Sa în viețile credincioșilor. Avem metodele primilor creștini prin care au evaluat aceste manifestări. Una din situații ne este descrisă de Faptele Apostolilor capitolul 15. Pavel și Sila au trebuit să vină în fața apostolilor întruniți în Biserica din Ierusalim și să-i informeze de lucrarea Duhului Sfânt între neamurile care primiseră Evanghelia. Mărturia lor dovedea că oameni ne-evrei, din alte neamuri, au primit Evanghelia și au fost mântuiți de păcatele elor. Până ce Pavel nu și-a început lucrarea misionară, biserica se concentrase cu precădere în vestirea Evangheliei evreilor. Acum, apostolii erau informați că neamurile nu numai că primiseră Evanghelia, dar Dumnezeu însoțise vestirea ei cu ‘‘semne și minuni’‘ (v. 12). Cu alte cuvinte, cei doi evangheliști știau că fusese Duhul Sfânt acela care convertise la pocăință neamurile, pentru că văzuseră ‘‘semnele’‘ prezenței Sale.
Petru, s-a ridicat și el să depună mărturie, anunțând că și în lucarea s-a din casa lui Corneliu, Domnul confirmase autenticitatea lucrării Sale eprin faptul că: ‘‘le-a dat Duhul Sfânt ca și nouă’‘, și ‘‘n-a făcut nici o deosebire între noi și ei’‘ (v. 8, 9).
Raționamentele furnizare de Pavel, Barnaba și Petru, am putea să le parafrazăm astfel: ‘‘În timp ce ei au primit Evanghelia, Duhul Sfânt S-a manifestat astfel că au trăit experiențe la fel cu experiențele noastre’‘. Apostolii au înțeles deci că este vorba de același Duh care se manifesta la fel cum s-a manifestat în viața lor. Aveau de a face cu manifestări cunoscute și experimentate de acum. Manifestări asemănătoare. Nu fuseseră confruntați cu noutăți, cu manifestări bizare, ne mai auzite sau cunoscute până atunci.
După audierea acestor rapoarte misionare, pastorul Bisericii din Ierusalim, Iacov a luat cuvântul, referindu-se la mărturia lui Petru menționată în Fapte 15:7-11, și mai devreme în capitolul 11, el a considerat evidențele prezentat ca fiind rezonabile în sprijinul mărturiei lui Pavel și Barnaba. Petru mărturisise cum meamurile din casa lui Corneliu au vorbit în alte limbi, manifestare pe care creștinii dintre evrei au întâlnit-o în experiențele lor până acum. Când Faptele apostolilor descrie în capitolul 10 cele petrecute în casa lui Corneliu, remarcă ‘‘Toți credincioșii tăiați împrejur (evrei), care veniseră cu Petru, au rămas uiniți când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat și peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi și mărind pe Dumnezeu’‘ (v. 45, 46). În acest caz, manifestarea Duhului era vorbirea în alte limbi, care era aceeași manifestare pe care o experimentaseră și creștinii dintre evrei atunci când fuseseră umpluți de Duhul Sfânt la Cincizecime. În deplin acord cu Pavel și Barnaba, Petru citează aceleași manifestări ale neamurilor ca dovezi ale lucrării Duhului Sfânt.
Când Petru descrie cele petrecute în casa lui Corneliu, în Fapte 11:16, 17, el folosește următoarea expresie: ‘‘Și mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: ‘‘Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt’. Deci, dacă Dumnezeu le-a dat același dar, ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Christos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?’‘ (sublinierea îmi aparține). Din nou el sesizează că a avut de a face cu ‘‘același dar, ca și nouă’‘.
Comportamentul lui Petru este demn de toată lauda. Nu numai că depune mărturie în favoarea neamurilor dar compară experiența lor cu a sa, cu a celorlați apostoli, cu precedentul Cincizecimii. El subliniază faptul că Dumnezeu dăduse lui Corneliu și celor din casa sa, aceleași manifestări, în cazul acesta vorbirea în alte limbi. Ne-ar fi foarte greu să ne imaginăm că apostolul ar fi pledat pentru același statut al Neamurilor în cazul în care ar fi fost martorul unor manifestări care nu erau ca ale lor, nu erau aceleași. Să nu uităm, că el folosește Cuvântul Domnului (‘‘vorba Domnului’‘) ca autoritate supremă în argumentarea cazului său, alături de identificarea acelorași manifestări spirituale.
Consiliul de la Ierusalim, descris în Fapte 15, a concluzionat că neamurile au primit lucrarea Duhului Sfânt, pentru că ele au experimentat aceleași manifestări cu cele trăite de ei, au vorbit în alte limbi așa cum au vorbit și ei. Vorbirea în alte limbi, cu toate că nu poate singură să dovedească, poate oferi dovada că Duhul Sfânt este la lucru, pentru că ea este o manifestare aceeași, ca cea descrisă de Scripturi. Practic noi n-ar trebui să luăm în considerare ca dovezi ale prezenței Duhului Sfânt, acele manifestări care nu sunt aceleași cu manifestările pe care deja le-am întâlnit în paginile Scripturii.
Chiar dacă manifestările sunt aceleași cu cele din Scripturi, ele nu pot constitui singure dovezi de netăgăduit, ale prezenței Duhului Sfânt. Dacă ne uităm din nou în Fapte 15:15, îl găsim pe Iacov, fratele Domnului, pastorul Bisericii din Ierusalim invocând Scriptura ca autoritate finală. ‘‘Și cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris.’‘ Concluzia oficială a Consiliului de la Ierusalim a fost că Dumnezeu dădea mântuire neamurilor ca și evreilor, cu toate beneficiile acestei mântuiri minunate. Mărturiile aduse în această instanță eclesiastică de către primii misionari erau adevărate, Dumnezeu dăduse neamurilor Duhul Sfânt, care S-a manifestat în aceeași manieră ca în viețile lor. Ba mai mult, concluziile lor ne conduc la a oferi încă odată prioritate Scripturilor în acest domeniu. Indiferent din partea cui vin mărturiile, ele nu pot fi luate în considerare dacă nu sunt sprijinite de Cuvântul lui Dumnezeu.
Cred că o conducere responsabilă a unei mișcări ca cea din Toronto, ar trebui să procedeze la fel, atunci când este confruntată cu manifestări spirituale. Ele ar trebui măsurate cu manifestările similare din Scripturi, din experiența Bisericii primare, cu acele semne pe care le menționează textul Biblic, și apoi ele ar trebui evaluate în lumina Scripturii. Cele mai multe manifestări bizare din experiențele din ‘‘mișcarea râsului’‘ nu numai că nu seamănă cu niciuna din cele trăite de primii creștini, indiferent cu cât sârg încearcă apologeții mișcării să le facă de același gen, dar mai ales, ele nu-și găsesc locul în spiritul Scripturii. Proba de foc a tuturor lucrurilor este și trebuie să rămână Cuvântul lui Dumnezeu.u
.Articol preluat cu permisiunea autorului de aici: www.lascaupetru.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.