Capitolul 7: Profeții reformiști
Două sute de ani mai târziu, începând prin anul 760 înainte de Cristos, pe vremea când evreii trăiau divizați în două state, Israel la nord și Iuda la sud, a venit din sud un om pe nume Amos, care a început să proorocească la Betel, centrul religios al lui Israel. Cu toată modestia lui (el se prezintă ca ”păstor și strângător de smochine de Egipt”, în 7:14), Amos este primul prooroc care își scrie proorociile într-o carte,care a rămas până la noi. În cartea aceasta, el vădește cunoștințe istorice, geografice, politice și religioase largi și poate fi considerat începătorul mișcării profetice scrise, care a cuprins în aceeași generație pe Osea, Mica și Isaia, la care se adaugă o sută de ani mai târziu, Ieremia.
Vom repeta aici câteva lucruri pe care le-am arătat deja când ne-am uitat la modul în care cortul lui David și-a făcut impactul în istorie.
Amos este primul profet care exprimă dorința de a vedea că ceea ce a început David la cortul lui va fi reluat și adus la deplină fructificare:
”În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile și-l voi zidi iarăși cum era odinioară, ca să stăpânească rămășița Edomului și toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care va împlini aceste lucruri” (Amos 9:11-12).
Există în acest text o problemă de traducere. În scrierea ebraică nu se foloseau vocale, ci numai consoanele din cuvinte. Vocalele trebuie adăugate de cititor (mai târziu, în textul ebraic au fost introduce si semne care indicau ce vocale ar trebui folosite). Ei bine, cuvântul ”Edom” are consoanele d și m – singurele care apar în textul ebraic. Când se face vocalizarea, se poate scrie ”Adam”, în loc de ”Edom”, și atunci textul capătă sens: ”ca să cuprindă rămășița lui Adam”, adică pe toate neamurile, sau toate popoarele pământului! Așa era la cortul lui David, unde aveau acces oameni din toate națiunile pământului!
Așa înțelege Iacov, fratele Domnului, textul acesta, ca referindu-se la ”rămășița de oameni” (sau, ”tot restul omenirii”), adică ”toate neamurile” (vezi Faptele apostolilor 15:16-17).
Isaia, contemporanul mai tânăr al lui Amos, are aceeași viziune a refacerii cortului lui David. Textul în care Isaia exprimă această viziune trebuie tradus astfel: ”Atunci un tron se va întări prin bunătate și se va vedea șezând în adevăr, în cortul lui David, un judecător, un prieten al dreptății și plin de pasiune pentru dreptate” (Isaia 16:5).
Ceea ce trebuie subliniat, ca să ne atragă atenția, este că toți acești prooroci (Amos, Osea, Isaia, Mica și Ieremia) vorbesc împotriva jertfelor și pentru înlocuirea lor cu o viață caracterizată prin bunătate, adevăr și dreptate.
Să vedem lucrul acesta la fiecare dintre ei. Îi vom urmări cronologic, și vom începe deci cu Amos:
”Căutați binele și nu răul, ca să trăiți și ca astfel, Domnul, Dumnezeul oștirilor să fie cu voi, cum spuneți voi![...] Eu urăsc, disprețuiesc sărbătorile voastre și nu pot să sufăr adunările de sărbătoare! Când îmi aduceți arderi de tot și daruri de mâncare, n-am nici o plăcere de ele; și vițeii îngrășați pe care-i aduceți ca jertfe de mulțumire, nici nu mă uit la ei.
Depărtează de la mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale!
Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare și justiția ca un pârâu care nu seacă niciodată. Mi-ați adus voi jertfe și daruri de mâncare în timpul celor patruzeci de ani în pustie, casa lui Israel?” (Amos 5:14-15 și 21-25)
Contemporan cu Amos, Osea era din nord, din Israel, dar după cucerirea lui Israel de către Asiria, la anul 722, înainte de Cristos, se pare că și-a continuat activitatea profetică în sud. Experiența lui personală, prin căsătorirea cu prostituata Gomer, prin trădarea acesteia și prin răscumpărarea ei din robie cu un preț enorm de mare de către profet, l-a făcut pe Osea să fie una dintre cele mai pasionate voci pentru chemarea lui Israel la întoarcere la Dumnezeul care l-a scos din Egipt și căruia el i-a fost mereu necredincios. Osea vede că tot răul vine din faptul că Israel nu-L cunoaște pe Dumnezeu ca bunătate și adevăr și nu acceptă să fie ca Dumnezeul său, trăind în bunătate și în adevăr:
”Ascultați Cuvântul Domnului, copiii lui Israel! Căci Domnul are o judecată cu locuitorii țării, pentru că nu este adevăr, nu este bunătate, nu este cunoaștere de Dumnezeu în țară[...] Poporul Meu piere din lipsă de cunoaștere” (Osea 4:1 și 6). Din cauza aceasta, Dumnezeu pleacă de la ei și nu se va mai întoarce la ei ”până când vor mărturisi că sunt vinovați și vor căuta Fața Mea[...]!” (5:15). Apelul cel mai pasionat al lui Osea este pus în aceste cuvinte:
”Veniți să ne întoarcem la Domnul[...] Să cunoaștem, să căutăm să-L cunoaștem pe Domnul![...] Căci bunătate voiesc, nu jertfe, și cunoaștere de Dumnezeu mai mult decât arderi de tot!” (Osea 6: 1, 3 și 6).
Al treilea profet din acea vreme, Mica, are același mesaj:
”Dar primește Domnul oare mii de berbeci, sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu? Ți s-a arătat, omule, ce este bine și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești bunătatea și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6:7-8)
Semnalăm că Isus Cristos, în controversa lui cu fariseii, le spune acestora că cele mai importante trei lucruri din Legea lui Moise sunt ”dreptatea, mila și credincioșia” (Matei 23:23). Când Matei traduce acest text în limba greacă (Isus vorbea în aramaică), el citează din traducerea Septuaginta, care traduce perechea ”bunătate și adevăr” prin ”milă și credincioșie”. Cunoscând acest proces de transformare prin traducere, înțelegem că pentru Isus cele mai importante lucruri cerute de Dumnezeu erau dreptatea, bunătatea și adevărul. Apostolul Pavel, care avea gândirea lui Cristos (cf. 1 Corinteni 2:16) scrie că acolo unde intră lumina lui Dumnezeu, aceasta produce ”bunătate, dreptate și adevăr” (Efeseni 5:9).
Gigantul care a fost profetul Isaia, a mers pe aceeași linie cu contemporanii săi, Amos, Osea și Mica. Este oare posibil ca ei să nu fi știut unul de altul? Oare ar fi prea mult să ne imaginăm să ei se cunoșteau și că formau în mod conștient o nouă mișcare de reformă în Israel, pe linia profetului David? Am văzut că atât Amos cât și Isaia se referă la refacerea cortului lui David, la care să aibă acces toată omenirea. Am văzut apoi că, urmându-l pe David, profeții Amos, Osea și Mica resping nevoia de jertfe de animale și subliniază că Dumnezeu cere bunătate, adevăr și dreptate.
Să observăm Isaia începe tocmai la punctul subliniat de Osea, că rădăcina răului stă în faptul că oamenii din Israel nu-L cunosc pe Dumnezeu (Isaia 1:2-4). Apoi și Isaia se lansează în denunțarea jertfelor de animale:
”Ce-Mi trebuie Mie mulțimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor și de grăsimea vițeilor: nu-Mi place sângele taurilor, oilor și țapilor. Când veniți să vă înfățișați înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri ca să-Mi spurcați curțile: Nu-Mi mai aduceți daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie. Nu vreau luni noi. Sabate și adunări de sărbătoare, nu pot să văr nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi și praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară; nu le mai pot suferi. Când vă întindeți mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; și oricât de mult v-ați ruga, n-ascult; căci mâinile vă sunt pline de sânge.” (Isaia 1:10-15).
Ce cere atunci Dumnezeu? Răspunsul dat prin Isaia este exact cel dat și prin David și prin ceilalți profeți:
”Încetați să mai faceți răul!
Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă” (Isaia 1:16-17).
Dar ce se întâmplă cu păcatele deja făcute? Cum să ne recăpătăm puritatea? Domnul, care știe că în gândirea oamenilor aceasta este problema, așa cum a fost și la David, vorbește imediat prin Isaia: ”Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre roșii cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face albe ca lâna.” (Isaia 1:18)
În Isaia găsim și soluția pe care o oferă Dumnezeu Însuși pentru a curăța omenirea de păcate: Un personaj numit uneori Robul Domnului, iar alteori Brațul Domnului, care este o extensie a Ființei lui Dumnezeu, se va încărca cu păcatele omenirii și le va topi în propria Lui moarte. (Vezi Isaia 53). Îndată după ce Isaia ne prezintă acest fapt (din punct de vedere profetic, faptul era deja împlinit!), toate națiunile sunt invitate să vină la Dumnezeu:
”Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând.” (Is.55:7).
Viziunea lui Isaia despre reușita lui Dumnezeu de a aduce întreaga omenire la Sine și de a face ca pe planeta pământ să nu mai fie răutate, ci numai bunătate, am prezentat-o pe larg în cartea O țară ideală – Cultura împărăției lui Dumnezeu(Editura Institutul European, Iași, 2014).
Să-l adăugăm aici și pe Ieremia, care a trăit la o sută de ani după Isaia. Își adaugă și el vocea la corul profeților care au trăit înaintea lui și spune:
”Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ”Adăugați arderile voatre de tot la jertfele voastre și mâncați-le carnea! Căci n-am vorbit nimic cu părinții voștri și nu le-am dat nici o poruncă cu privire la arderi de tot și jertfe în ziua când i-am scos din țara Egiptului. Ci iată porunca pe care le-am dat-o: Ascultați glasul Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veți fi poporul Meu; umblați pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiți fericiți.” (Ieremia 7: 21-23)
Printre altele, Ieremia este profetul noului legământ. El anunță că vechiul legământ a fost călcat de popor și că Dumnezeu va încheia un nou legământ cu poporul Său (Ieremia 31:31-34), legământ care a fost încheiat de Isus Cristos la ultima Cină cu ucenicii și a fost ratificat de El prin propria moarte pe cruce. Îl amintesc aici pentru a semnala un detaliu important. Profetul Osea a făcut apelul la cunoașterea lui Dumnezeu prin cuvintele ”Să cunoaștem, să căutăm să cunoaștem pe Domnul” (Osea 6:3). Aici, în cadrul anunțării încheierii unui nou legământ, Dumnezeu amintește de invitația făcută prin Osea și spune:
”Niciunul nu va mai învăța pe aproapele, sau pe fratele său, zicând: ”Cunoaște pe Domnul!” Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea și nu-mi voi mai aduce aminte de păcatul lor” (Ier. 31:34).
Să adăugăm la aceasta și ce a scris Isaia: ”Nu se va face nici un rău și nici o pagubă pe muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoașterea lui Dumnezeu ca fundul mării de apele care-l acopăr” (Isaia 11:9).
Ajunși la acest punct, trebuie să facem o inventariere a ideilor acumulate până acum și să încercăm o sistematizare a lor.
Primul lucru esențial este contrastul dintre bunătatea lui Dumnezeu și răutatea oamenilor. Citim deja în Geneza 6:5, că ”răutatea oamenilor era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lor erau îndreptate numai spre rău.” Am văzut în Exod 34:6 că Dumnezeu se descrie pe Sine ca fiind esențialmente ”bunătate și adevăr”. La sfârșitul carierei lui Moise, când acesta reînnoiește legământul dintre Dumnezeu și poporul Israel, Dumnezeu zice poporului: ”Îți pun astăzi înainte viața și binele, moartea și răul.” (Deut.30:15). Ceea ce reiese clar de aici este că bunătatea produce viață, iar răutatea produce moarte. Când omul alege între bunătate și răutate, alege între viață și moarte. David a văzut că problema fundamentală a omenirii se rezolvă atunci când oamenii abandonează răutatea și îmbrățișează bunătatea, adevărul și dreptatea lui Dumnezeu. Grupul de profeți reformiști care îl urmează pe David (Amos, Osea, Mica, Isaia și Ieremia), profețesc despre o epocă în care răutatea va fi eradicată de pe pământ și în omenire se va instala bunătatea, adevărul și dreptatea. Am făcut și o scurtă anticipare, arătând că Isus și Pavel consideră triadabunătate, adevăr și dreptate ca fiind elementele esențiale ale programului lui Dumnezeu pentru omenire.
Problema fundamentală este aceasta: Cum să convingem omenirea întreagă să treacă de la răutate la bunătate!
Prima piedică în calea acestei treceri este necredința că ar fi posibil ca un om să abandoneze răutatea și să îmbrățișeze bunătatea, să se transforme din om rău în om bun! A existat chiar un teolog de primă mărime care a argumentat că omul este prea corupt ca să mai poată face această trecere și transformare și un segment semnificativ din creștinism se bazează pe această teorie! Atunci, cum să mai putem gândi și crede că ar fi posibil ca întreaga omenire să facă această transformare?
A doua piedică în calea transformării este și mai ciudată și este și ea dificil de înțeles. Aceasta este problema iertării: Ce să facă omul care a trăit multă vreme în răutate? Prin răutate, omul și-a acumulat vinovăție, și Dumnezeu, ca Judecător drept, va trebui să-l pedepsească. Cum poate un om încărcat de atâta povară de vinovăție să mai spere să scape de această povară și să intre total într-o lume a libertăți și a bunătății? Problema aceasta a vinovăției și a iertării de vină a devenit atât de obsesivă încât îi blochează omului orice speranță de scăpare de ”dreapta judecată a lui Dumnezeu”! Cum ar putea acest om, care nu poate crede că Dumnezeu îl mai poate ierta, să treacă la speranța transformării prin care să devină bun, adevărat și drept!
Cea mai mare ciudățenie este faptul că un mare segment din creștinism și-a făcut din iertarea de păcate singura preocupare și astfel au transformat creștinismul într-o religie care oferă metode și formule pentru iertare, ca astfel omul să nu meargă în iad, ci să fie sigur că va merge în cer. Aceasta fără să se mai preocupe de transformarea oamenilor din răi în buni!
Așadar, în calea transformării omului din om rău în om bun stau două bariere: (1) necredința că transformarea ar fi posibilă; și (2) necredința că omul se poate elibera de vinovăția răutăților deja comise.
Este semnificativ faptul că în anunțul noului legământ Dumnezeu spune că toți oamenii vor ajunge să-L cunoască, și El dă un motiv foarte ciudat pentru această cunoaștere: ”căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor”(Ier.31:24). În Isaia ni s-a spus că nu se va mai face nici un rău pe pământ, adică toți oamenii vor fi transformați și vor deveni oameni buni, ”fiindcă toți Mă vor cunoaște” (Is.11:9). Prin urmare, convingerea că Dumnezeu ne-a iertat toate păcatele și transformarea din oameni răi în oameni buni sunt rezultate esențiale ale cunoașterii lui Dumnezeu.
David ne-a asigurat că bunătatea lui Dumnezeu este motivul care Îl determină pe Dumnezeu să ne ierte păcatele și că El nu ne cere nici un fel de jertfe ca să obținem această iertare. La rândul lui, Isaia ne-a explicat că ”Brațul Domnului”, adică o extensie a înseși ființei lui Dumnezeu, s-a încărcat cu păcatele întregii omeniri și le-a ispășit, le-a terminat, le-a anulat. Cu alte cuvinte, Dumnezeu însuși a rezolvat problema vinovăției omenirii și de aceea El este complet liber să ne anunțe că toate păcatele ne sunt iertate.
Ceea ce a înțeles David, și după el toți ceilalți profeți ai reformării religiei iudaice, a fost că accentul trebuie pus pe a-i face pe oameni să-L cunoască pe Dumnezeu ca bunătate, adevăr și dreptate și pe a-i convinge să abandoneze răutatea și să învețe să trăiască în bunătate, în adevăr și în dreptate.
Sursa: www.iosif-ton-mesaje.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.