Victoria zdrobitoare în alegerile recent organizate în Austria a Partidului Popular (moderat conservator, 32%) și situarea pe locul al treilea a Partidului Libertății, anti-imigraționist și eurosceptic (cu 26%) nu este o surpriză pentru nimeni, având în vedere criza generală a Stângii mainstream europene, reprezentată de Partidul Social Democrat al deja fostului cancelar Christian Kern (locul 2 în alegeri, cu 27% din voturi), scrie Cultura Vietii.ro.
Mai puțin așteptat însă a fost scorul jalnic înregistrat de Verzii conduși, ca vârf de lance și cap de listă, de nimeni alta decât lesbo-feminista Ulrike Lunacek, lidera de facto a grupului LGBT din Parlamentul European și o mai veche „prietenă” a noastră. De la 12,8% la alegerile trecute, Verzii au pierdut 2/3 din voturi pentru a termina cu un foarte modest 3,8%. Scorul i-a costat pe ecologiștii lui Lunacek toate cele 24 de mandate din Parlamentul federal, unde pragul de intrare era de 4%.
Nu ducem lipsă de posibile explicații pentru căderea dramatică a ceea ce părea, până de curând, cel mai de succes partid ecologist al Europei. În urmă cu un an, candidatul independent Alexander van der Bellen, fost președinte al Verzilor, câștiga alegerile pentru înalta, deși în mare măsura ceremoniala, funcție de președinte al Austriei (țara fiind condusă de șeful Guvernului Cancelar, după modelul Germaniei). Între timp însă, Verzii austrieci au fost serios afectați atât de decăderea generală a pseudo-doctrinei politice „ecologiste” cât și de lipsa de claritate programatică în campania electorală. Unele măsuri, sănătoase și curățate de extremism, legate de protecția mediului au fost preluate și de celelalte partide; în schimb, Verzii, îmboldiți de Ulrike Lunacek, și-au construit programul politic pe activismul feminist și homosexualist, fiind unicul partid care a promovat în campanie legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex. Celelalte formațiuni de stânga au fost mult mai reținute la acest capitol, probabil influențate de respingerea, în 2 rânduri, de către Parlament a legiferării homo-mariajului. În contrast, cele două partide care susțin deschis și clar căsătoria, Popular și al Libertății, și-au crescut zestrea de voturi cu 13%.