În primul rând aș vrea spun că a trecut multă vreme. Au trecut ani de zile și Dumnezeu a lucrat foarte mult în inima mea și în acest răstimp m-am vindecat. Folosesc numele meu real, dar toate celelalte persoane implicate nu vor fi numite din motive de confidenţialitate. Numele meu este Rebecca, și nu îmi voi spune numele de familie din motive evidente.
Am crescut cu mai mulți frați, dar părinții s-au despărțit când eram mici și noi am trăit împreună cu mama. Când geamăna mea și cu mine aveam 8 ani, mama noastră a fost diagnosticată cu cancer și a mai trăit doar doi ani. Dar înainte de acel moment, a întâlnit un bărbat prin intermediul bisericii la care mergea, un bărbat despre care credea că e un om bun. Nu a fost, însă, așa. S-au căsătorit și el ne-a adoptat în mod legal. Îmi face rău să mă gândesc că am purtat numele acestui bărbat până la vârsta de 24 de ani.
Abuzul și molestarea au început aproape imediat. Îmi amintesc că îmi spunea că trebuia să mă bucur de ceea ce mi se întâmpla. La început a fost o atingere, apoi a fost mult mai rău, dar niciodată până la un act sexual.
Într-un final, i-am zis surorii noastre mai mari ceea ce se întâmpla și ea s-a dus la liderii bisericii. Imediat ce le-am adus-o la cunoștință conducătorilor bisericii, problema aceasta a fost tratată rapid. Dar până în ziua de azi, majoritatea oamenilor din biserică nu au nici o idee în legătură cu lucrurile prin care noi am trecut.
Am fost mai apoi dați în grija pastorului și a soției sale. Mama noastră era prea copleșită de faptul că murea lent de cancer ca să poate face față și acestei probleme. După ce ea s-a stins, sora cea mai mare – cu 12 ani mai mare decât noi – a devenit tutorele nostru legal și a avut grijă de noi, dar ne-a abuzat atât fizic, cât și emoțional într-un mod foarte grav și această situație avea să continue până ce noi am împlinit vârsta de 28 de ani.
Apoi acea soră abuzivă a întâlnit pe cineva care, de asemenea, pretindea că era un bun creștin. Acest bărbat fusese condamnat și avea cazier. S-a căsătorit cu sora noastră mai mare și când avam 13 ani, mi-a răpit fecioria. Îmi amintesc cum îi spuneam: „Nu, nu!” și plângeam.
Faptul că m-a violat a rămas secret. Am fost îngrozită, m-a pus să jur că voi păstra secretul și mă ținea complet izolată. Nici eu, nici sora mea nu puteam să primim prieteni în vizită și să avem întâlniri. Eram amenințată că nu voi mai primi nici mâncare, nici haine, și era un mare noroc când reușeam să ies din casă și să fac fie și cel mai mic lucru. Ca să îl citez, trebuia doar „să fiu pe felie”.
Când aveam 13 ani, menstruația mi-a întârziat, așa că a trebuit să fac un test de sarcină. După cum s-a dovedit, nu eram însărcinată, dar o parte din mine și-ar fi dorit să fiu, pentru că atunci poate că ar fi fost prins și în sfârșit aș fi putut fi protejată. Până în ziua de astăzi, nu a plătit pentru crimele sale.
Însă sora mea geamănă a rămas însărcinată cu el când noi două aveam 14 ani. Îmi amintesc că a fost uluită, dar a încercat să ceară sprijinul vecinilor. Totuși, locuiam la țară și am fost școlarizate acasă până la gimnaziu, așa că eram foarte, foarte izolate. Mi-a povestit că el plănuia să o ducă să facă avort. Sora mea încercat să fugă, dar a fost adusă înapoi.
El a dus-o la Planned Parenthood și a mințit, spunând că avea un iubit care a lăsat-o însărcinată. Surorii noastre mai mari, partenera lui de viață, nu i-a zis nimic despre sarcina sorei mele. Am rămas uimită cât de ușor a putut să scape basma curată din acea situație. Locuim în statul Washington, și el a putut fără nici un obstacol să o ducă să facă avort, să distrugă probele, acoperindu-și astfel crima. Și abuzul sexual asupra noastră, a amândurora, a continuat la fel ca înainte.
Am plecat din casa aceea la 18 ani, dar am suferit mulți ani din cauza a ceea ce numesc eu a fi sclavă sexuală în epoca modernă. Deoarece îmi pierdusem virginitatea la o vârstă atât de fragedă, am avut sentimentul că nu aveam absolut nici o valoare. După ce am împlinit 18 ani, nu am putut avea o relație normală. Nu aveam nici un fel de reper despre cum trebuia să mă port sau să fiu tratată. Bărbații pe care i-am întâlnit nu erau deloc buni pentru mine și am intrat în relații foarte nesănătoase.
Vreau să arăt foarte clar că, dacă nu aș fi ales să-i iert pe acești oameni, nicio formă de vindecare nu ar fi fost posibilă.
Mi-a fost extrem de greu pe când aveam douăzeci de ani și chiar am făcut un avort la 23 de ani. Îmi amintesc că mi s-a spus că exista un termen limită pentru a face avortul la o clinică. M-am speriat și m-am simțit presată să îl fac înainte de termen. Mi-au prezentat situația de parcă ar fi fost un lucru simplu, dar a fost absolut oribil. Nu am uitat niciodată sângele împrăștiat pe tot cearşaful pe care îl puseseră peste mine și știam exact ce însemna aceasta. Am simțit cea mai mare întristare – ce am făcut?! Îmi amintesc că am plâns și n-am simțit absolut nicio ușurare, așa cum m-au asigurat ei că ar fi urmat să simt. În schimb, a fost exact opusul.
Am rămas însărcinată la scurt timp după aceea cu același tată și l-am născut pe fiul meu, dar am avut o depresie postnatală severă. Când bebe a împlinit o lună, un gând mi-a apărut în minte: „Dacă Iisus s-ar întoarce astăzi, aș intra oare în Rai?” și acest gând mi-a atras atenția. Mi-am rededicat viața lui Dumnezeu, m-am pocăit de păcatele mele și am fugit din acea casă.
Acum am doi copii, de 10, respectiv 12 ani, împlinesc 12 ani de căsătorie în noiembrie și pot spune că am o viață împlinită. Ambii mei copii sunt pro-viață, mai ales fiica mea de 10 ani, care este foarte activă în apărarea vieții. Ei cunosc povestea surorii lor pierdute. Fiica mea s-a supărat pe mine și încă este foarte întristată pentru această pierdere, și înțeleg foarte bine ce simte. Dar Dumnezeu folosește acest lucru pentru un scop bun, căci aceasta a motivat-o să apere cu pasiune viața.
Am trecut peste multe detalii violente și prea explicite din viața mea, dar am vrut să-mi împărtășesc povestea în speranța că alții vor vedea că avortul nu este soluția pentru sarcini apărute în urma unui viol sau pentru orice altă situație. Vreau ca alte femei să știe că, indiferent dacă au fost abuzate sau au făcut un avort, vindecarea este posibilă și că, alături de Dumnezeu, nimic nu este imposibil.
