Am
învățat că oamenii, indiferent de credință și de convingeri își pot da mâna
călduros, pot să fuzioneze, să se simpatizeze, iar ceea ce-i face să urască
este lipsa totală a lui Dumnezeu. Am văzut și simțit într-un aparent agnostic,
de fapt un pui de credincios, o rază și o licărire de Cer. E ca un copil pe
care nu poți fi supărat când zice: “Tati nu mai există pentru mine”! Tati știe
că urmează curând ca acel copil să-l prindă de picior ca și cum nicio supărare
n-ar fi fost între ei. Asta am simțit la domnul Mândruță, că Dumnezeu e aproape
de dumnealui, e acolo, e în urechea lui, îi insuflă puterea de a lupta pentru o
societate mai bună. De aceea cred că mai este doar un pas până la a-L
recunoaște.
Am
învățat că atunci când oamenii nu au dovezi că Dumnezeu există și când sunt
supărați pe Biserică, de fapt nu au găsit creștini autentici, nu au găsit o
Biserică vie, nu au găsit ucenici ai lui Hristos, pe care-i caută frenetic. De
fapt ateismul și agnosticismul multora vine tocmai din dezamăgirea față de o
organizație omenească numită abuziv sau pe nedrept “Biserică”. Oamenii vor
modele, vor să-L vadă pe Hristos în noi și nu o cruce rece și impersonlă de
fier sau beton. De aceea striga Pavel: “Vreau să văd crucea lui Hristos în
voi!”; “Sufăr durerile nașterii până ce Hristos va prinde chip în voi”; “Am
fost răstignit împreună cu Hristos!”; “Călcați pe urmele mele întrucât și eu
calc pe urmele lui Hristos!”
Așadar,
oamenii nu caută clădiri și nici sisteme, ci caută dovada clară că Hristos a
înviat în om, că Templu Duhului Sfânt nu e o clădire rece, ci un om fierbinte
pentru bine, pentru semeni și pentru sfințenie. La contactul cu un astfel de
Templu, aproape oricine se topește.
