După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

◉ ̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

◉ ̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

◉ Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

Se afișează postările cu eticheta Ghiță Ignat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ghiță Ignat. Afișați toate postările

vineri, 20 noiembrie 2020

Ghiță Ignat 🔴 Hristos în online

 Mă întorc de la București, sunt la volan de câteva ore, conduc și mă gândesc, un pic îngrijorat, ce-i drept, (știu că nu-i creștinește să scrii sau să spui că ești îngrijorat, dar când ești răspunzător de plata lunară a salariilor a peste 40 de oameni în contextul crizei actuale, crede-mă că te îngrijorezi fără să vrei asta).

La un semafor din orașul Roman, deschid Facebook-ul și îmi apare LIVE slujba de la biserica Renovatio (nu le fac reclamă, redau o întâmplare adevărată). Dau volumul la tare și continui să conduc, ascultând pe fratele Florin Ianovici predicând despre îngrijorare, amărăciune, frică etc. stări din acestea cu care diavolul caută să ne lovească zilnic. Am ascultat peste 30 de minute pe Dumnezeu vorbind prin acest om, am primit încurajarea de care aveam nevoie, în momentul în care aveam nevoie și mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta.Am înțeles că toată îngrijorarea mea nu face două parale și nu voi rezolva nimic îngrijorandu-mă, pe când încrederea mea în Dumnezeu face și rezolvă toate problemele, indiferent de natura lor.

Ce vreau să transmit, este că BISERICA poate face o treabă extraordinară în Online, fraților predicați Cuvântul lui Dumnezeu folosind internetul, nu vă mai poticniți în tehnologie. Oamenii au nevoie de Cuvânt, de încurajare, de îmbărbătare, iar unii care pot fi folosiți de Dumnezeu, refuză, doar pentru că nu le vine bine tehnologia. Diavolul știe să folosească internetul pentru a promova mizeria, pornografia și altele de genul acesta, iar cei care iubesc pe Dumnezeu se rușinează sau din alte motive evită să predice în Online.

joi, 20 august 2020

Ghiță Ignat 🔴 Despre „regele” Emi Pian

 

Zilele trecute am văzut în presă cum încă „un rege” a fost dus pe ultimul drum și îngropat într-o groapă oarecare, într-un cimitir din București.

Fiul lui Pian cel supra numit „regele” a murit în urma unei altercații cu alți așa ziși „regi”.

De-a lungul istoriei s-au perindat sute sau chiar mii de regi adevărați, în vremuri și țări diferite. Până la urmă s-au stins toți și au ajuns în mormintele lor mai mari sau mai mici, exact ca „regele” Pian.

Privind la toate acestea, am înțeles că, indiferent cât de regal ești, vine o zi când te vei dezbrăca de toate, de hainele bune, de numele înalt, de palatele spoleite cu aur, de mușchii tăi mari, de diplome și de funcții importante. Vei lăsa în spate copiii, pe cei dragi, mașinile cu sute de cai putere, lanțurile și brățările groase de aur, vor rămâne toate realizările tale profesionale, tot ce ai făcut și mai mult decât atât, odată cu tine vor muri și visele tale.

Imediat ce vom deschide ochii în cealaltă lume vom realiza că toate cele enumerate mai sus nu ne sunt de niciun folos, că nu au nicio valoare și că în toți anii petrecuți pe pământ un singur lucru era de folos și trebuia făcut, și anume, să ne fi împăcat cu Dumnezeu prin Iisus Hristos. Cum se face acest lucru? Nu îți voi răspunde eu, Biblia însă poate da acest răspuns. Te încurajez să o citești să afli că nu a fi „rege” este important, ci important este ca Iisus să fie Regele tău.

De ce este important ca Iisus și nu altcineva să îți fie Rege? Pentru că Iisus este Singurul Rege din istorie care a chemat pe toți oamenii de pe pământ să împărățească alături de El. Vă puteți imagina lucrul acesta? Toți putem fi regi alături de Iisus Hristos dacă Îl acceptăm în viața noastră, regi nu în București sau te miri unde, ci în Împărăția lui Dumnezeu.

Lăsând la o parte conotația spirituală, cred că în cazul morții lui Emi Pian ni s-a arătat din nou unde duce șmecheria, viața interlopă, figurile, arfele ș.a.m.d mai numiți-le voi pe restul. Cine are ochi de văzut (mă refer la generația tânără, care văd în acești oameni idoli) să vadă exact ceea ce s-a întâmplat, adică băiatu’ lui Pian e mort, îngropat, plecat pentru totdeauna (apropo bun sau rău așa cum era, acest om avea copii, soție, părinți, frați) iar celălalt se duce la pușcărie 20+ pentru fapta lui. Aici întreb pe cei care au aspirații de a fi interlopi, care e șmecheria în acest caz, cine a câștigat dintre cei doi?

Răspunsul îl știm cu toții.

sâmbătă, 15 august 2020

Viorel Iuga la Centrul Creștin de Reintegrare Socială "A doua șansă" din satul Hancea, lângă Suceava

Am fost onorați să primim vizita fratelui Viorel Iuga la viitorul Centru Creștin de reintegrare socială "A doua șansă" din satul Hancea, lângă Suceava.

Ne rugăm ca acest Centru Creștin să fie locul unde Dumnezeu va ajuta la reabilitarea celor care ies din pușcăriile din România. Un loc în care să aibă posibilitatea să învețe o meserie, să învețe bunele maniere și multe alte lucruri care îi vor ajuta să nu mai recidiveze, ci să devină cetățeni pe care societatea să se poată baza.

La acest moment renovăm sediul centrului, clădirea pe care o vedeți în fotografie. Prin această postare fac un apel și către cei care vor și pot să dea o mână de ajutor (avem de tras glet, varuit, reparat acoperișul)...

sâmbătă, 25 aprilie 2020

Ghiță Ignat 🔴 Mă cheamă GHEORGHE și îmi pare bine

Mă numesc Gheorghe, nume pe care părinții mei au ales să mi-l dea. Știu sigur că mi-au pus acest nume în cinstea bunicilor mei. Pe ambii bunici, și cel din Todirești, cel din partea tatălui meu, dar și cel din Bosanci, cel in partea mamei mele, îi chema Gheorghe.
Cât am fost copil, nu mi-a plăcut numele pe care îl purtam. De multe ori, eram ținta glumelor de genul „Gheorghe pleacă… Gheorghe vine și mănâncă ce rămâne…”, unii mă strigau „Gheorghe zamă”, alții „Ghiță, pompiță”. Mereu veneam supărat și întrebam pe mama: De ce m-ai numit Gheorghe? De ce nu mi-ai pus alt nume? Iar ea, de fiecare dată, mă trimitea să îl întreb pe tata, iar răspunsul era mereu același „așa se numesc bunicii tăi, în cinstea lor ți-am pus numele acesta, tre să fi mândru”.
Anii au trecut și m-am apucat de lupte greco-romane. Am observat că sportul de performanță mi-a adus multe beneficii într-un timp relativ scurt. M-am înălțat, m-am lățit în umeri și culmea, cei care făceau glume pe seama numelui meu dintr-o dată au renunțat să mă mai ia „de căruță” și s-au făcut băieți faini.
Astăzi mă bucur pentru că port acest nume și da, sunt mândru să port numele bunicilor mei.
Pe 23 Aprilie, biserica tradițională ține hramul Sfântului Gheorghe. Cu ocazia acestei zile, cei care poartă acest nume sunt felicitați, lucru care mi s-a întâmplat și mie. Nu au fost puțini cei care mi-au urat „La mulți ani”. De fapt, un număr mare de cunoscuți și nu numai, mi-au transmis prin diferite căi, dar mai cu seamă prin rețelele de socializare, gândurile lor bune. Pe această cale vreau să le mulțumesc și spun ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe fiecare în parte.
Purtând acest nume, am dorit să citesc un pic, să aflu mai multe despre cine a fost Sfântul Gheorghe. Prima carte pe care o consult de obicei este Biblia. Nu am găsit nicio referire despre Sfântul Gheorghe în Biblie, de aceea am căutat în Istoria Bisericii Primare. Acolo am găsit o relatare mai mult decât interesantă, despre unul dintre martirii care a renunțat la viață pentru credința în Iisus Hristos, pe nume Gheorghe. Am fost încercat de un sentiment aparte, un sentiment fain citind despre acest om, despre curajul lui de a-și mărturisi credința în Iisus Hristos, în ciuda amenințărilor și pericolelor care Îl pândeau. Am rămas încurajat de exemplul lui.

Continuând să citesc despre acest om extraordinar, am găsit câteva lucruri care m-au contrariat. De ce spun asta? Pentru că, punând aceste informații în lumina Sfintelor Scripturi, am sesizat că ceva nu merge.

Mă rezum doar la faptul că am citit că „este unul dintre cei venerați sfinți ai creștinismului” și că este numit „protector al multor țări, regiuni și orașe”.
De ce contrariat? Pentru că găsesc în Biblie scris negru pe alb să nu mă închin sau să venerez pe nimeni și nimic din cer, de pe pământ sau de sub ape, afară de Dumnezeu (vezi porunca a doua din cele zece porunci).

Am rămas pe gânduri… de ce oamenii venerează, se închină și aduc ofrande unor oameni care au trăit o viață sfântă, când Biblia (orice Biblie) interzice acest lucru?

Mă interesez si mai mult de acest subiect și citesc în Biblie, în cartea Faptele Apostolilor, despre Sfântul Apostol Petru care, într-o circumstanță specială, un om pe nume Corneliu i se aruncă la picioare, pentru a i se închina, considerând că așa se procedează în fața unui om sfânt. Răspunsul Apostolului Petru: „Scoală-te, și eu sunt om!” mă face să cred că acesta înțelesese bine că niciun om nu ar trebui să se închine altcuiva, decât lui Dumnezeu.

Un alt exemplu îl găsesc în Apocalipsa 22, unde Sfântul Ioan se aruncă la picioarele unui înger pentru a i se închina. Îngerul îi răspunde astfel: „Ferește-te să faci una ca aceasta! …închină-te lui Dumnezeu”.

Cred că orice religie sau instituție din această lume care promovează închinarea la oameni, obiecte, sau alte lucruri intră în conflict direct cu ceea ce stă scris în Sfânta Scriptură. Nu este o părere personală, ci o realitate care oricât de mult ar deranja o găsim scrisă pe paginile Biblie, dacă suntem interesați cu adevărat de ceea ce scrie acolo.
Respectul și admirația mea pentru oamenii sfinți din trecut, care i-au slujit lui Dumnezeu cu destoinicie, sunt cu atât mai mari, cu cât cei mai mulți dintre ei au renunțat la viața lor, la confortul lor, la familia lor, la prietenii lor, la tot, din dragoste pentru Dumnezeu.

Sunt exemple de credință extraordinare și demne de urmat, în mod special într-o lume unde creștinii de astăzi sunt dispuși din ce în ce mai puțin să se jertfească pentru credința lor.

Însă, e musai, să fim atenți la ceea ce Scriptura ne învață și anume să ne închinăm doar lui Dumnezeu.

marți, 21 aprilie 2020

Ghiță Ignat 🔴 Dezertorii sunt și ei oameni


Am citit recent în presa locală un articol care prezenta o situație cu care ne-am obișnuit deja în România. O parte din cadrele medicale de la Spitalul Județean Suceava și-au dat demisia. Articolul se intitulează „Dezertorii”. Scriu aceste rânduri pentru că nu sunt de acord cu titlul acelui articol, nici cu zecile de mesaje răutăcioase adresate acelor cadre medicale care au renunțat să mai lupte.

Mai înainte de toate, cei numiți „dezertori” sunt oameni ca și restul. Da, au ales ca prin meseria lor să îngrijească de sănătatea semenilor. Doar că în condițiile actuale ale sistemului sanitar românesc aceștia au spus pur și simplu: „STOP! Vreau să trăiesc!” Cine i-ar putea contrazice? Cine s-ar încumeta să le îngrădească dreptul la viață, știind realitatea crudă ce se petrece în spital?

Desigur că „eroii” din spatele tastaturii au sărit la gâtul acestor oameni mai „slabi de înger”, încercând să-i linșeze prin mesajele lor „neînfricate”, „pline de curaj”, „patriotism” și „inimă tare”.

Doar că realitatea nu se întâmplă pe Facebook, ea se întâmplă acolo, după cordoanele de poliție și armată, acolo, după gardurile spitalului. Acolo începe realitatea, acolo unde sunt gemetele și urlete celor care suferă.

Acolo, unde sănătos fiind, te poți infecta fără niciun fel de problemă, acolo unde cadre medicale s-au infectat și au murit, de unde unele cadre au dus virusul acasă iar câteva zile mai târziu le-au murit cei dragi. Acolo se joacă „meciul” sau se duce „lupta”, nu la tastatură cu pasca și salata beouf alături.

Sunt eu de acord cu atitudinea acestor cadre medicale care au hotărât să se retragă din linia întâi? Sub nicio formă! Nu voi încuraja astfel de decizii, însă nici nu îi voi acuza în vreun fel.

Desigur că pot fi aduse sute de motive pentru care acești oameni ar fi trebuit să rămână la muncă în spital. Avem nevoie de ei acolo, oricare dintre noi poate fi următorul pacient însă asta nu ne dă dreptul sub nici o formă să îi jignim. Atâta vreme cât stăm acasă și nu suntem dispuși să ne riscăm spinarea înrolându-ne ca voluntari în rândul celor care luptă în prima linie, sub nicio formă nu am dreptul să-i judecăm.

Faptul că unii au ales să plece nu trebuie să facă decât să ne motiveze să avem un respect mai mare pentru aceia dintre ei care au rămas pe front și care își riscă zilnic sănătatea și viața, stând pe baricade pentru noi.

Pentru cei care au plecat, vă mulțumesc pentru ce ați făcut până acum. Pentru cei care ați rămas, aveți tot respectul și aprecierea mea și a familiei mele.

sâmbătă, 18 aprilie 2020

Ghiță Ignat 🔴 Suceava își plânge morții


„Se moare pe capete, Ghiță, prea mulți morți, prea mulți…” a fost concluzia unei rude care astăzi înmormântează pe cineva din familie.
De dimineață, această persoană aștepta în fața Primăriei Suceava să ridice certificatul de înhumare, pentru a putea înmormânta persoana iubită. Așteptând acolo, a fost surprinsă să vadă că alte 20 de familii așteptau pentru un astfel de certificat.

Deschid facebook-ul pe la amiază și văd cum Suceava își plânge morții, astăzi mai mult parcă ca oricând. Oameni, mai mult sau mai puțin implicați în viața publică a acestui oraș, sunt jeliți de familii, prieteni, apropiați. Citesc toate aceste mesaje și nu am cum să nu fiu atins emoțional. Pe unii îi cunoșteam personal. Vrei sau nu vrei, îți vin în minte amintiri legate de cei care pleacă, și te încearcă un sentiment straniu, acela că nu îi vei mai vedea niciodată.

Dar mă duc la Biblie, acolo unde mă duc mereu pentru răspunsuri și găsesc că Apostolul Pavel a fost pus în situația dificilă de a răspunde unor familii îndurerate, probabil de pierderea unora dintre cei dragi.
Acest om le răspunde astfel: „nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Iisus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Iisus pe cei ce au adormit în El” 1Tesaloniceni.
Neliniștea acelor oameni era legată despre cei care muriseră dintre ei. Apostolul așează Moartea și Învierea Domnului Iisus ca garanție pentru învierea tuturor celor care au murit în El.

Oameni buni, trăim vremuri când vedem cu ochii noștri cum moartea îi ia pe oameni de lângă noi, fără să putem face nimic, oricât ne-am dori să putem face ceva. Există totuși ceva ce poate fi făcut. Apostolul Pavel garantează învierea pentru cei „morți în El”, morți în Iisus Hristos, adică cei care Îl acceptă pe Iisus ca Domn și Mântuitor, înainte să închidă ochii definitiv. Cât suntem încă în viață putem face acest lucru, după ce am murit nimic și nimeni nu mai poate muta sufletul dintr-o parte în alta, oricât am dori noi să facem asta pentru cei dragi. Nu este o părere personală, Biblia zice astfel: „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup” 2Corinteni.

Despărțirea este dureroasă, indiferent când și la ce vârstă survine aceasta. Dar Apostolul Pavel face diferența între cei care au și cei care n-au nădejdea revederii.
Acestă nădejde ține doar de Cel care poate face ca revederea să se întâmple, ține de a accepta că Iisus Hristos a murit, pentru ca tu și eu să putem avea această nadejde a reîntâlnirii cu cei dragi care au plecat. Nădejdea că, dacă la noapte El hotărăște ca eu să plec, mă face să nu am nici cea mai mică emoție că aș pleca altundeva, decât să mă întâlnesc cu Domnul Iisus Hristos și cu cei dragi, plecați înainte.

Tâlharul de pe cruce a avut parte de privilegiul de a Îl accepta pe Iisus ca Domn cu câteva clipe înainte să moară. Dacă tâlharul a putut, cu siguranță poți și tu să iei o decizie pentru viața ta veșnică.

A sta în casă este bine, dar a-L accepta pe Iisus Hristos ca Domn al vieții tale este mai mult decât bine. Este „aur curat”, asa cum se zice în popor.

Suceava își plânge morții. Lumea întreagă își plânge morții. Însă nădejdea revederii iubiților noștri trebuie să întreacă suferința plecării.

Mai mult ca oricând, în acest an, Învierea Domnului Iisus Hristos trebuie să aibă o însemnătate mai puternică pentru fiecare dintre noi.

Ieri am pierdut pe cineva tare drag, un om bun și blând dintre ai noștri, s-a stins. Familia noastră este îndoliată, la fel ca multe alte familii în această vreme. Deși doare, totuși „noi nu ne întristăm, ca cei care nu au nădejde”.

Doresc ca această nădejde a revederii să ne însuflețească pe toți. Doresc ca nu doar în noaptea învierii sau în perioada imediat următoare să spunem „Hristos a înviat”, ci în fiecare clipă a vieții noastre să spunem și să trăim „Hristos a înviat!!!”

joi, 12 martie 2020

Ghiță Ignat 🔴 Vremuri Tulburi


Deși nu am mai scris de ceva vreme, în contextul crizei actuale, am hotărât să scriu câteva rânduri.

Nu dau sfaturi, ci doar îmi expun părerea personală. Munca pe care o prestez mă obligă să circul des prin România. Acum două zile am fost la București, astăzi la Cluj, chiar în momentul în care scriu călătoresc. Peste tot văd instaurată o stare de panică, care crește vizibil de la o zi la alta. Autobuzele aproape goale, mall-urile, magazinele, piețele aproape s-au golit de oameni. Am văzut de dimineață mașini cu numere de Italia escortate de poliție în față și în spate. Văd oameni care privesc speriați când treci pe lângă ei, oameni care au emoții când să întindă mâna să salute ș.a.m.d

Internetul colcăie de păreri, sfaturi și glume proaste. Totuși ce e de făcut? Frica de moarte, panica și isteria îi face pe unii să-și iasă din minți.

O familie în Maramureș și-a închis copilul întors din Italia în podul casei până acesta, disperat a încercat să se sinucidă. Poliția a intervenit, iar până la urmă acesta a ajuns la spitalul de psihiatrie. Multe, multe alte cazuri asemănătoare. Trist pentru o lume care se vrea perfectă, atotcunoscătoare și care rezolvă toate.

Ni se spune din ce în ce mai des că ideea de Dumnezeu, Biserică, Credință este expirată și că știința este gata să le rezolve pe toate. Totuși un virus atât de mic a dat peste cap o lume care se credea atât de mare și puternică.

Liderii puternici ai lumii, oameni cu alură de zei, tremură neputincioși, miliardele de dolari investiți în fiecare an în știință se dovedesc inutile. Atunci ce-i de făcut?

Oameni buni, Biblia zice că omul care se încrede în om și nu se bizuie pe Dumnezeu blestemat este. Acum lansez o întrebare: se merită să stăm cu inimă cât un purice, cu genunchii tremurând și ochii aproape în lacrimi, așteptând soluția miraculoasă din mână celor mari? Aceștia din urmă se arată neputincioși și nu fac decât să arate cu degetul, căutând cu disperare pe cine să dea vina.

Citind presa de dimineață, am observat cum toată lumea acuză pe toată lumea. Politicienii de stânga pe ăia de dreapta și invers. Seculariștii acuză Biserica, românii din România pe cei din diaspora și tot așa.

Lucrurile vor merge în această direcție din rău în mai rău, dacă noi nu vom cere ajutorul din mâna lui Dumnezeu și nu ne vom pune încrederea în Singurul care poate pune capăt la toată nenorocirea aceasta.

Soluția poate veni fără dubii din partea unor oameni de știință, însă aceștia au nevoie de pricepere care tot de la Dumnezeu vine. Oricum am așeza lucrurile avem nevoie de implicarea directă a lui Dumnezeu în toată această situație.

În altă ordine de idei, într-o perioadă cu atâtea incertitudini, avem totuși o certitudine că mai devreme sau mai târziu cu toții murim.

Frumusețea unei relații personale cu Creatorul stă în faptul că Acesta, dincolo de rezolvarea unor probleme care par a fi de nerezolvat, ca acestea cu care ne confruntăm astăzi, ne oferă prin credința în Fiul Său, Iisus Hristos, mântuirea sufletului.

duminică, 1 decembrie 2019

Ghiță Ignat 🔴 Scene de groază…

Ieri am fost cu o parte din familie până la țară, am ajutat pe mama și tata să ducă niște parchete la locuința pe care ai mei o au acolo. M-am bucurat că am putut face asta, programul zilnic deosebit de încărcat mă face de multe ori să nu pot să fiu lângă cei dragi atât de mult pe cât mi-aș dori.
Pe drumul către locuința de la țară mama mă întreabă dacă am vazut știrile din ziua cu pricina. În multe zile nu am timp să urmăresc știrile, tot din cauza programului, însă mama m-a făcut curios și am întrebat-o despre ce știri este vorba.
Înainte să înceapă a-mi povesti despre știrea cu pricina, mama se uită lung la mine și îmi zice „mă bucur că faceți ceva pentru oamenii care ies din pușcării…”
Deși conduceam mașina am încetinit și am întors capul să o văd pe mama. Nu știam ce s-a întâmplat, era pentru prima dată când îmi vorbea la modul apreciativ despre lucrarea cu foștii deținuți, pe care, prin harul lui Dumnezeu, o fac împreună cu câțiva frați.
Subiectul acesta a fost dezbătut destul de des la noi în familie, însă până acum mama nu făcea decât să îmi dea de grijă în mod repetat, neînțelegând neapărat nevoia acestei lucrări. De asemenea, a lucra cu oameni din mediul penitenciar pentru ea a reprezentat mereu un motiv de îngrijorare.
Aceste lucruri se justifică prin faptul că nimeni niciodată din familia noastră nu a fost în pușcărie, în afară de mine. Am încercat mereu să le explic că oamenii de dincolo de gratii sunt tot oameni, care deși au greșit au nevoie de ajutor. Scepticismul a lor mei când vine vorba de oamenii ieșiți din închisoare este echivalent cu cel din societatea românească.
Mama îmi povestește despre o știre cum un bărbat din Borșa a tăiat o femeie, angajata unei primării, pe motiv că nu avea unde să doarmă și ce să mănânce. Am înțeles imediat despre ce a fost vorba, era vorba despre încă un caz al unui om disperat care din păcate a săvârșit o faptă regretabilă.
Ajuns acasă, m-am pus imediat pe căutat știrea. Mai jos redau câteva rânduri din ceea ce am citit:
„Scene de groază în primăria Borșa, judeţul Cluj! Un bărbat a intrat înarmat și a atacat o angajată. Femeia a fost înjunghiată în zona inimii de bărbatul care a strigat: „Trebuie să omor pe cineva, ca să am unde să dorm”. Atacatorul a fugit apoi să se predea la poliție. Stătea pe străzi și nu avea un acoperiș deasupra capului.
Victima bărbatului, o femeie de 47 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, asistent social în cadrul Primăriei comunei Borşa, a fost transportată la Institutul de Medicină Legală din Cluj-Napoca, unde în urma examinării s-a constatat că rana suferită necesită 8 – 9 zile de îngrijiri medicale, rana suferită nepunându-i acesteia viaţa în pericol”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de IPJ Cluj.”
Am întâlnit atât de multe cazuri asemănătoare în perioada în care am stat în închisoare.
Oameni care la câteva săptămâni după ce erau eliberați și plecau din pușcărie comiteau alte infracțiuni și astfel se întorceau din nou după gratii, doar pentru a găsi mâncare și un loc unde să doarmă.
Îmi aduc aminte de Fănel, l-am întâlnit când am ajuns în penitenciar, s-a eliberat imediat după, iar în câteva săptămâni era din nou după gratii. Un an mai târziu s-a eliberat iar, după vreo două luni îl zăresc din nou pe holurile închisorii. Atunci l-am întrebat: „așa-i că ție nu-ți priește aerul de afară? Nu te poți obișnui cu libertatea sau ce se întâmplă?”
Mi-a zis că se întorsese la pușcărie pentru a nu muri de frig pe străzi… Am zis în mintea mea că așa ceva nu are cum. Unuia care are familie, care are un loc căruia i se zice „acasă” îi este greu să creadă un astfel de om care efectiv nu are unde merge.
Bineînțeles că am început să-l iau la întrebări: cum un om ca el, sănătos, bun de lucru nu își găsește ceva de muncă? Cum nu reușește să se integreze în societate având atâtea oportunități dincolo de zidurile pușcăriei?
Mi-a dat din nou un răspuns care m-a pus și mai tare pe gânduri. Mi-a zis că acele oportunități pe care eu le văd sunt pentru cei ca mine, cei care au o familie, care au o casă, care au un rost, nu sunt însă și pentru el. Pentru cei pierduți printre zidurile pușcăriei și ale sistemului nu există „oportunități, șanse egale sau rost în viață”.
O femeie care acum două zile s-a pornit la muncă nu a mai ajuns acasă… putea fi mama, putea fi soția, sora, putea fi oricine dintre cei dragi ai tăi sau ai mei.
Bărbatul care a atacat-o a strigat în gura mare: „nu am ce mânca, nu am unde sta, trebuie să omor pe cineva ca să am unde să dorm?”
Dumneavoastră vă spun ceva aceste strigăte de disperare? Mie îmi vorbesc despre o societate care se vrea perfectă, care este gata să crucifice public și în transmisiune directă la TV pe oricine comite cea mai mică greșeală, dar care ignoră realitatea în care se află.
Realitate este că ni se vorbește mult, că sunt mulți cei care își dau cu părerea despre cum ar trebui să facem și să fim, dar sunt grozav de puțini cei cărora le pasă cu adevărat și care fac ceva.
Chiar ne dorim ca astfel de lucruri să nu se mai repete? Dorim cu adevărat să se schimbe ceva? Nu pentru nenorociții de pușcăriași sau boschetari care nu au unde sta, ci pentru cei care le cad victime în fiecare zi.
Ieși din casă în societate, ieși din confortul tău, ieși de prin biserici, de prin spa-uri, de prin cafenele şi umblă pe străzi, caută prin canale, prin parcuri, prin gări, prin stații de autobuz, prin pușcării, caută pe cei care nu au avut șansa ta, care nu au avut binecuvântarea unei familii, unui cămin, unor părinți care să-i poarte în școală.
Da, sunt o seamă de oameni care nu au avut și nu au toate acestea și totuși sunt, există, trăiesc printre noi.

sâmbătă, 8 iunie 2019

Ghiță Ignat la Biserica Harvest Arad


Vino să asculți mărturia lui Ghiță Ignat, cunoscut sub numele de „Ursul Carpatin”, de opt ori campion naţional, multiplu campion internațional, campion balcanic și multiplu medaliat cu argint și bronz la campionate naționale și internaționale de lupte. Ghiţă ne va spune cum a ajuns de pe culmile gloriei să guste din durerea şi singurătatea închisorii. Vom vedea însă şi cum s-a întâlnit cu Dumnezeu şi ce putere de transformare are Evanghelia.
Te așteptăm mâine la oricare din cele două servicii ale bisericii, de la ora 09:00 sau 11:30, să fim martori ai puterii și dragostei lui Dumnezeu.

joi, 17 ianuarie 2019

La Ordinea Zilei: "Dragă criminalule" sau Recursul compensatoriu 🔴 Interviu cu Ghiță Ignat (Ursul Carpatin)

Ghiță Ignat 🔴 „Dragă criminalule”

Încep prin a-ți transmite că deși sunt șocat de crima pe care ai comis-o, totuși nu sunt surprins.
De ce nu mă surprinde grozăvia pe care ai săvârșit-o? Pentru că din desele discuții pe care le-am purtat amândoi pe când eram colegi de secție în penitenciar, am realizat că atitudinea ta vizavi de o schimbare a modului de gândire era una care nu lăsa loc de multă speranță.
Îți scriu deși nu cred că vei apuca să citești aceste rânduri… totuși îți scriu cu speranța că adresându-mă ție vor citi alții, alții care sunt pe cale să sâvârșească aceeași faptă mișelească, pe care ai săvârșit-o tu. Alții care se văd smârdoi, alții care nu mai pot de mușchi, alții care cred că a da cu brișca e o mare șmecherie și învârt cuțitul pe degete ori de câte ori au ocazia, mândrindu-se cu acest lucru. Și, nu în ultimul rând, scriu pentru acei „alții”, care în mintea lor bolnavă văd în ceea ce ai făcut tu o faptă „vitejească”.
Hai să-ți spun ce am văzut eu că ai făcut sâmbătă seară. Ce am văzut de fapt pe acele înregistrări: am văzut un tânăr care a alunecat și, fiind căzut la pământ, a fost pus în imposibilitatea de a se apăra. Apoi am văzut doi „dulapi de bărbați” care s-au apropiat și au început să-l lovească mișelește, apoi te-am văzut pe tine înfingând cuțitul în bietul om căzut la pământ de multe, multe ori… acum te întreb: ești mândru de fapta ta? Sau mai sunt unii care încă ar mai putea considera ceea ce ai făcut drept „o mare șmecherie”, pentru că știu că merg mai departe, să vedem și alte rezultate.
Ca rezultat al mișeliei voastre, o familie este distrusă, o țară întreagă oripilată și gata să protesteze pe bună dreptate împotriva oricărei tentative a guvernului de a rezolva aglomerația și situația mizeră din penitenciare. Doar adu în discuție ceva legat de situația din penitenciare și ești pus la zid. Știi de ce? Pentru că societatea consideră acum într-un mod greșit că toți cei din pușcării sunt exact ca tine.
Ai stat mulți ani în pușcărie… știi situația de acolo, știi mizeria în care se trăiește, știi cum te mănâncă de viu ploșnițele și șobolanii, știi cum e să împarți o toaletă la 25-30 de oameni, mai ales vara, când sunt 40 de grade cu plus, știi cât de „gustoasă” e mâncarea și cum e cu apa caldă o dată pe săptămână, știi toate acestea și multe altele și totuși nu te-ai gândit de două ori înainte să scoți cuțitul.
Țin minte că te-am abordat în câteva rânduri, încercând să discutăm despre subiectul care pe mine mă interesa și mă interesează și despre care discutam cu majoritatea celor închiși și anume o viață nouă prin Iisus Hristos.
Prima oară ai râs ironic, a doua oară ai părut deranjat de abordarea mea, iar a treia oară m-ai ignorat, ceea ce m-a făcut să înțeleg că nu era deloc pe placul tău ceea ce încercam să-ți spun, măcar că ar fi fost spre interesul tău să vezi despre ce e vorba.
Văzându-ți atunci atitudinea arogantă și plină de mândrie am intuit că lucrurile nu vor merge bine pentru tine. Pe aceeași secție din același penitenciar am întâlnit un alt tânăr, coleg al nostru, care crezând că voi fi afectat, a început să înjure pe Dumnezeu și pe pocăiți într-una dintre zile. I-am zis doar că dacă va continua în acest mod, nu pot decât să-i prevăd multă pușcărie pe viitor. S-a mâniat și zâmbind ironic, mi-a zis: „Mai am 6 luni și sunt în termen, am terminat cu pușcăria”. Asta se întâmpla acum mai bine de doi ani, iar înainte de sărbători, acum vreo lună de zile, pe când vizitam pe cineva la penitenciar l-am zărit acolo, venise cineva să-l viziteze. Când m-a văzut a lăsat capul în jos, avusesem dreptate, a ajuns din nou în pușcărie. De ce? Răspunsul, din punctul meu de vedere, este simplu și îl voi înșira mai jos.
Prezentatorii de știri, politicienii din opoziție și cei de prin studiourile de televiziune țipă și urlă către guvern, arătând cu degetul și spunând că guvernanții ar fi de vină pentru crima comisă de tine. Ei spun asta pentru că tocmai ai fost eliberat din închisoare după mulți ani de „reabilitare”.
Însă lucrurile nu stau așa deloc! Ce văd eu, domnilor care sunteți împotriva schimbărilor din sistemul penitenciar??? Văd un sistem care a fost creat să reabiliteze persoanele condamnate și care din păcate este falimentar… Acest bărbat a stat mulți ani în reabilitare, ar fi trebuit să fi ieșit de acolo un om schimbat, reabilitat… dar cum să faci asta în condițiile actuale de detenție?
Cum să reabilitezi o persoană când de cele mai multe ori nu ai unde să o pui să doarmă? Cum să faci o persoană să-și dorească să se schimbe când o înghesui cu alți 15, 20, 30 de deținuți într-o camera insalubră, cu un singur wc, plină de pleoșnițe, păduchi și șobolani, unde manelele răsună cât e ziua de lungă, iar fumul de țigară este atât de dens, încât așa cum zice o vorbă: în pușcărie „rezemi bicicleta de el”.
Cu un procent de recidivă de 75% cred că societatea ar trebui să se gândească serios la o reabilitare reală a celor de după gratii, pentru că acești oameni băgați acolo, ies mai sălbatici decât au intrat, iar partea mai puțin plăcută este că ei vor ieși până la urmă de acolo, mai devreme sau mai târziu, fie prin grațiere, amnistie, recurs compensatoriu sau pur și simplu pentru că au terminat pedeapsa.
Cineva zicea că dacă ai fi stat încă 400 de zile în pușcărie, cât mai aveai de drept, nu ai fi săvârșit această crimă. Știi ce cred eu? Cred că dacă 8 ani, cât ai executat, nu au reușit să te schimbe, atunci nici cele 400 de zile pe care le mai aveai, nu ar fi făcut acest lucru și că până la urmă, tot ai fi comis-o.
Întrebarea mea este următoarea: cum ar putea acest gen de oameni, care vin din pușcărie să poată să se reintegreze în societate, când sunt respinși din primul moment când au pășit afară pe poarta pușcăriei.
Ești fost deținut și vrei să te angajezi? Nu poți pentru că ai cazier. Ești fost deținut și vrei să-ți faci o afacere? Nu poți pentru că ai un trecut dubios. Ești fost deținut și vrei să-ți iei o casă? Nu poți pentru că banca te consideră persoană de risc sau cu risc și nu vezi un șfanț de nicăieri. Atunci ce îți rămâne de făcut, când „mațele chiorăie de foame” sau când vine frigul și nu ai unde dormi? Din păcate, dragă societate, cei mai mulți aleg să comită infracțiuni, din dorința de a se întoarce acolo unde, deși e greu, sunt acceptați așa cum sunt… mai mult, li se dă o pâine în fiecare zi, indiferent ce s-ar întâmpla.
În încheiere vreau să ma rog ca Dumnezeu să mângâie familia îndurerată, să dea putere părinților, fraților și apropiaților acelui tânăr de 25 de ani care a murit, să vindece această rană grozavă. Din păcate, mai mult nu pot face, însă știu că Dumnezeu poate! El poate înțelege o astfel de tragedie! Fiul Său a fost omorât pe nedrept. Dumnezeu să vă întărească inimile frânte!
Iar ție, „dragă criminalule”, fost coleg al meu, îți transmit următorul gând: doresc ca în inima ta să existe sentimentul părerii de rău, ca în mintea ta măcar acum să realizezi că ai nevoie să schimbi ceva. Vreau să-ți spun că Domnul Iisus a fost răstignit între doi tâlhari (criminali). Mă rog ca Dumnezeu să-ți înmoaie inima să poți adopta atitudinea aceluia dintre ei care l-a recunoscut pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu și care a avut parte de iertare. Vezi tu, probabil că familia acelui tânăr nu te va ierta prea devreme, societatea nici atât, însă Dumnezeu este gata să o facă, să te ierte, totul ține de tine și de atitudinea ta. Doresc ca Dumnezeu să-ți schimbe viața, iar atunci când El va face asta să-ți poți cere iertare celor care suferă în urma nebuniei tale.

sâmbătă, 29 decembrie 2018

Ghiță Ignat 🔴 Fără prejudecăți

Prin harul lui Dumnezeu am avut un timp minunat zilele trecute. Desigur că un timp minunat poate însemna vacanță, weekend prelungit, croazieră în Pacific și toate acestea sunt bune și de dorit, însă eu cu încă câțiva frați am petrecut un timp special, iar eu îl numesc și minunat, în câteva penitenciare din România.
De ce îl numesc timp special? Pentru că am avut parte de întâlniri cu persoane speciale. De ce consider acest timp minunat? Pentru că am avut șansa să întâlnesc oameni minunați. Da, în pușcării am avut șansa să întâlnesc unii dintre cei mai minunați și speciali oameni pe care i-am întâlnit vreodată.
Din nou zic că prin harul lui Dumnezeu (pentru că altfel nu se poate) am avut posibilitatea ca în ultimile câteva săptămâni să putem vizita peste 15 penitenciare, în care am putut întâlni în persoană peste 1000 de deținuți. E normal ca cei care vor citi aceste rânduri să aibă câteva întrebări, precum: ce facem noi când mergem acolo? de ce vizităm acești oameni? cine sunt aceștia? de ce ne preocupă astfel de persoane care în marea lor majoritate au comis infracțiuni? și întrebările pot continua…
Voi începe să răspund la câteva dintre ele. De fapt, aceste întrebări îmi sunt adesea adresate de cei care rămân nedumeriți în fața unor astfel de acțiuni.
Motivația mea principală și personală se găsește în Biblie, în Matei 25, Iisus Hristos se identifica cu deținuții, cu tot soiul de deținuți, nu doar cu cei închiși pentru infracțiuni rutiere sau economice, ci cu tot soiul de oameni greșiți. Mai mult, spune Mântuitorul că: am fost în temniță și ați venit pe la Mine. De aceea, veți intra în Împărăția lui Dumnezeu pentru că ați venit pe la Mine. Pănă aici este clar, aceasta este marea parte din ceea ce mă motivează să vizitez deținuții. În plus față de acest lucru, mai este ceva, și anume: o credință tare, aproape de nezguduit ca orice om, oricât de rău ar fi, poate să fie schimbat, poate fi reabilitat, poate fi un alt om prin înnoirea care vine din a-L cunoaște pe Iisus Hristos. De unde știu asta? O știu pentru că am experimentat personal această schimbare și știu negreșit că funcționează! Mă motivează și faptul că la rândul meu am beneficiat de vizitele altor voluntari pe vremea când eram de partea cealaltă, știind astfel cât de importante sunt aceste vizite și cât de mult ajută la ridicarea moralului deținuților.
Încredințarea mea este că omul are valoare, indiferent de poziția socială, de mărimea lui, de câți bani are sau nu are, de funcția care o ocupă în privat sau la stat, indiferent cu ce partid politic simpatizează, oricine ai fi sau crezi că ești, vreau să-ți spun acum, ca înaintea lui Dumnezeu, toți suntem exact la fel, dar exact la același nivel sunt oamenii înaintea lui Dumnezeu. Boschetarul din colțul străzii sau Donald Trump au aceeași valoare înaintea ochilor lui Dumnezeu. Biblia spune că Dumnezeu nu are în vedere fața omului. De ce cred asta? Pentru că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit să moară pentru fiecare dintre noi, oriunde am fi și oricine am fi. Mi-a zis cineva odată că dacă pe pământ ar fi existat un singur om, Iisus Hristos tot ar fi venit să moară pentru el, pentru unul singur, bun sau rău, hoț sau cinstit, cu carte sau analfabet, bogat sau sărac, șef de instituție sau șomer, 50 sau 150 de kg. Indiferent cine suntem, unde ne aflăm, care este povestea vieții noastre, Dumnezeu ne iubește și avem valoare în ochii Săi.
Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, ci reabilitarea lui – acesta este un alt adevăr. Dumnezeu ar fi putut să-l distrugă pe păcătos, însă nu a făcut-o din dragoste, a trimis pe Unicul Său Fiu ca răscumpărare pentru cei greșiți. Câtă dragoste ne-a arătat El prin acest gest nemaipomenit.
Ce găsești după gratii? Găsești tineri ca și copiii tăi, găsești femei exact ca și mama, soția sau sora ta, găsești bărbați precum soțul sau fratele tău, găsești oameni cu două mâini și două picioare, exact ca tine. E drept că cei mai mulți de acolo au greșit, spun cei mai mulți pentru că sunt ferm convins că sunt și oameni nevinovați, puțini ce-i drept, dar există. Așa cum spuneam, ei au greșit… ok! Se ridică întrebarea: ce e de făcut? Sunt multe lucruri pe care societatea ar trebui să le facă cu privire la cei închiși, însă pricipalul lucru care trebuie făcut este ca societatea să-i accepte și apoi să-și dorească să-i sprijine în drumul lor către revenirea spre libertate. Acest subiect însă îl voi dezbate mai pe larg într-un articol viitor.
Revin la întrebarea: ce facem noi când mergem acolo? În această echipă de voluntari sunt doi frați care cântă cu acordeonul, iar unul cu vocea. Așadar, le cântăm deținuților, în această perioadă colindându-i, astfel vestindu-le vestea bună a nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Tot când ne întâlnim cu ei discutăm deschis despre subiecte de interes, cu privire la viată în general, încurajându-i de cele mai multe ori și credeți-mă că din experiență vă spun, face mult o încurajare într-o astfel de situație. Povestim cu ei din experiențele noastre de viată și noi ca și cei mai mulți dintre ei am făcut greșeli, însă asta nu trebuie să ne doboare, pentru că sunt mulți cei care, ajungând în pușcărie, sunt năpădiți de gânduri dintre cele mai negre și întunecate. Astfel încercăm să le spunem că mai există viitor, mai există speranță și că Dumnezeu poate fi acea alternativă pentru o viață schimbată, la care ei nu s-au gândit poate vreodată. În mare parte, asta facem în acele două ore care ne sunt, de regulă, acordate să putem socializa cu deținuții. Apoi, cum a fost cazul ultimelor vizite, dacă Dumnezeu binecuvântează, le ducem și câte un pachețel cu câte un dar la care ei se bucură enorm, pentru că realitatea este că cei mai mulți nu sunt căutați nici de familii, nici de altcineva.