Dan Boingeanu 🔴 Lucruri pe care Covid-19 nu le poate schimba!

 

Cred ca suntem conștienți de faptul că trăim într-o lume în care lucrurile se schimbă. Așa pe neașteptate: se schimbă vremea, se schimbă banii, se schimbă legile, guvernele, partidele politice, relațiile sociale și chiar și cele de familie. Iar pe această listă, ar putea să mai fie adăugate încă multe alte lucruri care în scurgerea vremii nu mai sunt la fel. Numai că în ultima vreme, aceste schimbări sunt tot mai dramatice și se produc mult mai rapid, fiindcă lucrurile cu care eram obișnuiți ieri, astăzi nu mai sunt; iar lucruri la care nici nu am visat, se întâmplă sub ochii noștri.

Un bunic a fost conștientizat de rapiditatea acestor schimbări când nepoțelul lui de numai trei ani i-a luat telefonul mobil care era unul cu taste numerice, și după ce a dat cu degețelul de câteva ori pe ecran, așa cum se procedează când dorești să deschizi un telefon cu touch-screen, i l-a returnat spunându-i stâlcit: Nu … bun! A..tul! Când copii lui s-au întors acasă de la servici, el le-a spus că trebuie să-și cumpere un telefon mai performant, fiindcă a fost atenționat chiar de fiul și nepoțelul lor că tehnologia telefonului pe care îl folosește este depășită.

Nu-i așa ca și noi avem multe experiențe amuzante referitoare la aceste schimbări, și ne-ar trebui mult timp ca să le putem povesti? Dacă aceste lucruri se petrec în mod firesc, odată cu dezvoltarea și progresul ființei umane și al societății, ce să mai spunem de schimbările care intervin în situații neobișnuite: calamități naturale, războaie, sau pandemii. Am auzit pe cineva spunând că după pandemia generată de COVID-19, nimic nu va mai fi la fel. Vor fi schimbări și transformări atât de radicale, încât omenirea nu va mai arăta ca înainte!

Pentru că în fața acestor previziuni unii au ajuns să se panicheze, în acest articol voi arăta șapte lucruri pe care pandemia generată de COVID-19 sau oricare altă încercare ar veni, nu le poate schimba. Acestea sunt realități care nu se schimbă, care rămân eterne și pe care ne putem baza fără ca să fim dați de rușine. Aceste lucruri sunt:

1. Suveranitatea lui Dumnezeu

Indiferent de cât de mari și de cât de multe ar fi schimbările din mijlocul lumii, acestea nu-L pot schimba pe Dumnezeu și nici nu pot afecta suveranitatea Lui. În acest sens, Moise spune:

” Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!” (Ps.90:2). Iar psalmistul afirmă că:

”Tu ai întemeiat în vechime pământul, şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veşmânt, şi se vor schimba. Dar Tu rămâi Acelaşi, şi anii Tăi nu se vor sfârşi.” (Ps.102:25-27).

Ca să întărească faptul că în Dumnezeu nu există schimbare și Iacov, fratele Domnului, ne îndeamnă, spunându-ne:

” Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi: orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” (Iac.1:16-17).

Aceste adevăruri descoperite de Sfânta Scriptură ne arată că indiferent de ceea ce se întâmplă pe pământ, Dumnezeu rămâne Dumnezeu, nu se schimbă și își exercită suveranitatea Sa asupra întregii existențe. De aceea se cuvine să ne încredem în El și să ne bazăm pe atotputernicia Lui.

Dar, pandemia generată de COVID-19 nu poate schimba nici,

2. Statornicia Cuvântului Scripturii

Dan Boingeanu 🔴 ȘI N-AU ȘTIUT NIMIC!

Pentru a descrie starea lumii din zilele din urmă și pentru a anunța contextul revenirii Sale, Domnul Isus a adus în atenție preocupările oamenilor din Zilele lui Noe și cele ale oamenilor din zilele lui Lot. În acest sens, evanghelistul Luca citează spusele Domnului, anunțând că:

”Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi.

Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” (Luca 17:26-30)

Deși sunt menționate multe detalii despre oamenii din zilele lui Noe, m-a surprins unul dintre acestea, care de multe ori este trecut cu vederea. Acest detaliu este definit de afirmația făcută de evanghelistul Matei, care a spus că oamenii din zilele lui Noe, ”n-au știut nimic, până când a venit potopul și i-a luat pe toți!” (Mat. 24:39)

Este surprinzător; nu-i așa? Să nu fi știut nimic, deși au avut multe mărturii despre potopul care urma să vină. Ca mărturie despre pedeapsa apropiată, oamenii din acea vreme, puteau să vadă corabia pe care o construia Noe împreună cu fii săi, la care au lucrat aproape 120 de ani. Și cred că au auzit și răspunsurile lui Noe, pe care le-au primit atunci când a fost întrebat ce înseamnă construcția la care lucrează. La fel, cred că au auzit și predicile pe care le-a rostit Noe, care era un înverșunat propovăduitor al neprihănirii, având ca temă sfârșitul care este atât de aproape! (2 Pet.2:5).

Apoi, cred că au văzut cum familia lui Noe și animalele rânduite de Dumnezeu au început să intre în corabie, și cu toate că ușa a mai rămas deschisă încă șapte zile, aceștia n-au avut curiozitatea să vadă ce se întâmplă înăuntru, și nici n-au observat cum lucrurile încep să se precipite.

Surprinzător este faptul că nu numai că: unii n-au știut nimic, dar în această stare de necunoaștere și nepăsare, au fost cuprinși toți cei din generația lui Noe. Nu a fost nici unul măcar care să se deosebească de ceilalți, și să fie interesat să afle ceea ce urmează să se întâmple. Numai că, toți cei din vremea lui Noe, au cunoscut adevărul și grozăvia pedepsei lui Dumnezeu, când totul era prea târziu! Atunci când ușa corăbiei era deja închisă, iar manifestarea mâniei lui Dumnezeu deja începuse.

Deși este surprinzător că s-a întâmplat acest fapt atunci, în vremea lui Noe, Sfânta Scriptură arată că același fapt se va petrece încă odată și cu generația care va fi martoră la dezlănțuirea mâniei lui Dumnezeu după răpirea bisericii, prin judecățile împlinite de Domnul Isus, pentru lumea întreagă. Această judecată despre care Sfânta Scriptură arată că se va revărsa curând peste lumea întreagă, nu va mai fi împlinită prin apele potopului, ci, prin foc și pucioasă.

Acest fapt este confirmat de evanghelistul Matei, care după ce arată ce s-a întâmplat cu oamenii din zilele lui Noe, anunță că: ”tot așa va fi și la venirea Fiului Omului.” (Mat. 24:39b)

În acest articol voi încerca să arăt cum de a fost posibilă o așa orbire spirituală trăită de oamenii din vremea lui Noe, care n-au știut nimic despre ceea ce urma să se întâmple, în ciuda atâtor dovezi. În același timp, voi prezenta simptomele spirituale care arată că înainte de a începe mânia lui Dumnezeu peste cei necredincioși din vremurile din urmă, această situație se va repeta. Păstrând în atenție afirmațiile Cuvântului lui Dumnezeu, făcute despre ei, înțelegem că oamenii din zilele lui Noe, n-au știut nimic, deoarece:

1. Au fost antrenați în tot ce era rău

Dan Boingeanu 🔴 PACE SAU PRĂPĂDENIE ?

În vremea în care trăim, întâlnim tot mai frecvent asocierea dintre termenul de „pace” şi cel de „prosperitate”. Spre deosebire însă de această realitate, apostolul Pavel, asociază termenul de „pace” cu cel de „prăpădenie!”. Întâlnim această asociere în scrisoarea pe care el a adresat-o membrilor bisericii din Tesalonic, cărora le-a spus:

” Când vor zice: “Pace și liniște!”, atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare.” (1Tes.5:3)

Apostolul Pavel a asociat acești termeni, ca să arate măsura distrugerii care va fi provocată de evenimentele care vor avea loc în „ziua Domnului”, vreme în care va fi o revărsare a mâniei lui Dumnezeu peste întreaga lume. Pentru a înțelege aceste evenimente care vor veni ”ca un hoț noaptea”, (1 Tes.5:2), și dimensiunile distrugerilor pe care aceste urgii le vor provoca, trebuie să luăm în considerare:

1. Definirea prăpădeniei din ziua Domnului

Termenul ales de Dumitru Cornilescu pentru a traduce grecescul ”olethros” care definește urmările mâniei lui Dumnezeu, menționat în (1Tes.5:3) este ”prăpădenie” cu sensul de distrugere totală. În alte versiuni ale Bibliei, sau în alte texte, termenul ”olethros”, este tradus prin ”nimicire” (1Cor.5:5), ”pierzare veșnică” (2Tes.1:9), sau prin ”pierzare” (1Tim.6:9). Un derivat al termenului ”olethros” este întâlnit în textul din (Luca17:27 și 29), care este tradus prin: i-a ”prăpădit” pe toți, sau i-a ”pierdut” pe toți.

Acest studiu etimologic arată că evenimentele care vor avea loc în ziua Domnului, vor aduce: prăpădenie, distrugere, nimicire și pierzare, la o dimensiune care nu a mai fost întâlnită până acum. Înțelegem această dimensiune a urmărilor manifestării mâniei lui Dumnezeu, fiind atenți și la:

2. Descrierea prăpădeniei din ziua Domnului

Pentru a avea o imagine corectă referitoare la dimensiunile acestei prăpădenii, trebuie să îi avem în atenție pe oamenii din zilele lui Noe, cât și pe cei din zilele lui Lot, despre care Sfânta Scriptură afirmă că revărsarea mâniei lui Dumnezeu i-a prăpădit pe toți, sau i-a pierdut pe toți. În vremea lui Noe, Dumnezeu a nimicit ceea ce era pe pământ, oamenii și animalele, prin apele potopului, iar în zilele lui Lot, Dumnezeu a nimicit cetățile Sodoma și Gomora, prin foc și pucioasă.

Și astăzi sunt factori care pot să producă prăpădenie, distrugere și dezastre, precum: războaie, calamități naturale, pandemii, crize financiare, politice și sociale, persecuții și exterminări, și numărul acestor cauze ar putea să continue. Numai că distrugerile și dezastrele cauzate de acești factori sunt limitate în timp și la anumite zone și sunt diferite ca intensitate.

Fiindcă apostolul Pavel leagă această stare de prăpădenie de”ziua Domnului” , distrugerile și dezastrele anunțate vor fi globale și de o intensitate fără precedent.

Prevestind această vreme, el anunță că prăpădenia va veni pe neașteptate, asemenea hoțului, va fi progresivă, asemenea durerilor nașterii, și nu va putea fi evitată, fiindcă nu va fi chip de scăpare. (1Tes.5:2-3).

Datorită acestui fapt, putem spune că deși mânia lui Dumnezeu se descoperă și astăzi împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu (Rom.1:18), manifestările mâniei lui Dumnezeu vor fi generalizate și vor ajunge la dimensiuni cosmice, în ziua Domnului. Iar profețiile biblice referitoare la Ziua Domnului, ne ajută să înțelegem mai bine măsura prăpădeniei care va veni.

Expresiile ”ziua Domnului”, ”ziua aceea” și ”ziua lui Hristos”, care se referă la vremea mâniei lui Dumnezeu, sunt menționate în jur de 32 de ori în Sfânta Scriptură, iar în alte 86 de versete din Cuvântul lui Dumnezeu, sunt descrise diferite evenimente care vor avea loc în această vreme, fără a cuprinde aceste numiri. Potrivit profețiilor Bibliei, înțelegem că ziua Domnului nu este o zi calendaristică de douăzeci și patru de ore, ci o vreme, o anumită perioadă de timp, în care se va revărsa mânia lui Dumnezeu.

După cum în prezent suntem în ziua mântuirii, care nu este o zi calendaristică, ci o vreme de har, în care Dumnezeu își revarsă mila, dragostea și îndurarea Sa, (2Cor.6:2;Evrei 3:15,4:7), tot așa va fi și o zi a mâniei, vreme în care Dumnezeu va împlini judecățile Sale (Is.2:12;13:6; Ezec.30:3; Ap.16:14-17..etc).În această vreme va fi un timp de distrugere, prăpădenie, întuneric, foc și groază, în care întreaga existență va fi afectată (Ioel 1:15;2:1,11; Țefania 1:14-15; Zah.14:1;2Pet.3:10.. etc.).

Profetul Isaia descrie această zi a mâniei lui Dumnezeu spunând:

” Gemeţi! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic! De aceea, toate mâinile slăbesc, şi orice inimă omenească se topeşte.

Ei sunt năpădiţi de spaimă, îi apucă chinurile şi durerile, se zvârcolesc ca o femeie în durerile naşterii, se uită unii la alţii încremeniţi, feţele lor sunt roşii ca focul. Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el.

Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui, şi luna nu va mai lumina. “Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei, şi pe cei răi, pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori.

Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat şi mai scumpi decât aurul din Ofir. Pentru aceasta voi clătina cerurile, şi pământul se va zgudui din temelia lui de mânia Domnului oştirilor, în ziua mâniei Lui aprinse.” (Isaia 13:6-13).

Anunțând aceeași vreme a mâniei lui Dumnezeu, profetul Ioel adaugă:

“Vai! ce zi!” Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic. Nu s-a prăpădit hrana sub ochii noştri? Şi n-a pierit bucuria şi veselia din Casa Dumnezeului nostru?

S-au uscat seminţele sub bulgări; grânarele stau goale, hambarele sunt stricate, căci s-a stricat semănătura! Cum gem vitele! Cirezile de boi umblă buimace, căci nu mai au păşune; chiar şi turmele de oi suferă!” (Ioel,1:15-18)

Iar apostolul Petru completează această imagine a urmărilor manifestării mâniei lui Dumnezeu, spunând:

” Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” (2Pet.3:10)

Deși o parte dintre aceste profeții s-au împlinit în mod limitat la căderea Babilonului, sau în timpul invaziei de lăcuste din vremea profetului Ioel, ele își vor găsi împlinirea în mod plenar în evenimente viitoare, care vor marca vremea mâniei lui Dumnezeu. Cu toate că Domnul Isus ne-a atenționat că nu este treaba noastră să știm vremurile și soroacele (Fapt.1:7), iar apostolul Pavel spune celor din Tersalonic că despre vremi și soroace n-au trebuință să li se scrie (1Tes.5:1), ca să înțelegem prăpădenia care va avea loc în vremea mâniei lui Dumnezeu, trebuie să luăm în considerare și:

3. Durata prăpădeniei din ziua Domnului

Dan Boingeanu 🔴 ALERTĂ SPIRITUALĂ

După ce am trecut de starea de urgență și de carantina cauzată de pandemia generată de noul COVID, acum suntem într-o stare de alertă. Dar, și în această stare de alertă suntem anunțați că pandemia încă nu a trecut. Și chiar dacă a început relaxarea, tot mai trebuie să luptăm cu virusul Sars-Cov-2, să purtăm mască, să păstrăm o distanțare fizică, să nu obosim în a ne spăla pe mâini și să respectăm toate regulile sanitare. Cred că am fost surprinși în acest sens de mesajele transmise în repetate rânduri de Ro-alert, referitoare la noile reguli pe care trebuie să le păzim pentru ca să fim în siguranță. Iar acum când starea de alertă este aproape de final, sunt discuții intense pentru ca aceasta să fie prelungită!

Numai că pe lângă această alertă referitoare la pericolele infectării cu coronavirusul care  a făcut deja atâtea victime, este important să fim cu luare aminte și la o altfel de alertă.  O stare de alertă de natură spirituală. Cu toții am fost martori ai faptului că oamenii au trecut așa de repede de la starea de izolare, la starea de relaxare, iar unii s-au relaxat atât de mult, încât nu mai respectă nici o regulă!

Dureros este însă faptul că în această vreme, există multă relaxare și în domeniul spiritual. În  această relaxare s-a ajuns până la situația în care unii oameni nu mai au cunoștință de Dumnezeu, nu mai au credință în Dumnezeu, și trăiesc în păcat, fără să le pese de voia lui Dumnezeu și de judecata care este gata să înceapă chiar de la casa lui Dumnezeu.

Fiind conștienți de starea de pandemie generată de păcat, trebuie să fim cu luare aminte la semnalul de atenționare transmis ca o alertă spirituală, deoarece ne confruntăm cu:

1.     O stare de apostazie

Dan Boingeanu 🔴 PROCESUL ÎMPĂCĂRII

Împăcarea între oameni, precum și împăcarea oamenilor cu Dumnezeu, constituie un proces vital pentru viața noastră spirituală. Însă, o problemă majoră, în acest proces, o constituie faptul că, adeseori, împăcarea cu cineva care ne-a ofensat este, conceptual, legată de iertarea pe care trebuie să i-o oferim ofensatorului. Adică, mulți oameni consideră că iertarea presupune, în același timp, și împăcarea lor cu cel ce le-a produs o serioasă ofensă. Altfel, ei gândesc că, iertarea nu ar avea sens.

Tocmai de aceea, mulți oameni rămân cu amărăciunea neiertării în suflet, până când, într-un final, după o perioadă lungă de amărăciune, ajung, eventual, să se împace cu cel ce i-au ofensat (ceea ce, de altfel, ar putea să nu se întâmple niciodată!). Aceasta, desigur, nu face altceva decât să lase, în sufletul lor, probleme emoționale nerezolvate, ce, în timp, se pot croniciza.

Vom încerca, aici, să argumentăm că, potrivit învățăturii Scripturii, împăcarea și iertarea sunt două etape distincte, în procesul acesta complex al reabilitării relațiilor frânte dintre noi. Adică, iertarea poate fi oferită, într-un moment hotărât de cel ofensat, fără să se ajungă, în același timp, la o împăcare cu ofensatorul (mai ales în urma unor fapte extrem de grave, cum ar fi actele de violență săvârșite împotriva cuiva din familie).

Evident, ceea ce încercăm să argumentăm aici, nu este faptul că împăcarea ar fi lipsită de importanță sau nenecesară, ci, că împăcarea nu trebuie legată, chiar de la începutul reabilitării relațiilor frânte dintre oameni, de acordarea iertării celor ce au vătămat pe alții. Altfel, iertarea și împăcarea s-ar putea să nu fie realizate niciodată.

I. IERTAREA ESTE O DECIZIE INSTANTANEE ȘI NECONDIȚIONATĂ

Așa cum am văzut în articolul anterior intitulat „Iartă și vei fi iertat”, iertarea, pe care trebuie să o oferim celor ce ne greșesc, este realizată printr-o decizie luată independent de atitudinea ofensatorilor (indiferență sau regret). Prin urmare, momentul în care hotărâm să-i iertăm pe aceștia, este, în întregime, la latitudinea noastră.

Așa a procedat Dumnezeu cu noi când, prin moartea lui Hristos pe cruce, El a decis să ne ierte, înainte ca noi să conștientizăm vinovăția noastră și, desigur, înainte ca noi să-I cerem iertare. Poate și mai impresionant este faptul că, Dumnezeu a decis să ne ierte chiar „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4). Așadar, decizia lui Dumnezeu pentru iertarea tuturor ofenselor aduse Lui prin păcatele noastre, a fost luată în inima Sa, independent de reacțiile noastre față de El: corecte sau incorecte. Dumnezeu ne-a iubit așa de mult încât a decis să ne ofere iertarea, în mod deplin și necondiționat, pentru toate ofensele noastre (trecute, prezente și viitoare).

Însă, Dumnezeu așteaptă ca și noi să-i iertăm pe cei ce ne greșesc nouă, în același fel: nelimitat și necondiționat. Prin urmare, atunci când cineva ne aduce o ofensă, trebuie să-l iertăm, indiferent de decizia pe care o adoptă el (să regrete sau nu atitudinea sa ofensatoare). Altfel, neiertând, pe cei ce ne greșesc, Îl desconsiderăm pe Dumnezeu și ne adunăm o „comoară de mânie” în suflet (Romani 2:5).

Poate că această formă de iertare vi se pare, cumva, lipsită de sens logic, mai ales în situațiile în care ofensele aduse sunt extrem de grave și de dureroase. De aceea, vă propun să analizăm doar  două aspecte din universul acesta al iertării, care ar putea să ne aducă mai multă pace în universul nostru logic.

Întâi, încercați să reflectați asupra sensului pentru care am aștepta ca ofensatorii noștri să-și ceară, mai întâi, iertare, înainte ca noi să-i iertăm. De ce ar trebui să-și ceară iertare, cei ce ne-au greșit, pentru a-i ierta?

Poate, vă gândiți că n-ar fi drept ca cei ce ne-au greșit să fie iertați fără ca ei să conștientizeze, mai întâi, vinovăția lor. Dar atunci, cât de drept a fost ca Hristos să ne ierte pe noi, înainte ca noi să ne cerem iertare? Deci dacă, Dumnezeu ne-a iertat, când noi încă nu conștientizam vinovăția noastră, atunci, și noi trebuie să procedăm la fel ca El. Adică, să-i iertăm pe cei ce ne greșesc nouă chiar dacă ei nu conștientizează asta sau, dacă nu vor să-și ceară iertare.

Sau, poate ne mai gândim că ofensatorii noștri ar trebui să „plătească”, cumva, pentru ofensele pe care ni le-au adus. Dar, oare, Hristos n-a plătit, prin moartea Sa pe cruce, și pentru rănile produse nouă de către cei ce ne-au greșit? Iar dacă, într-adevăr Hristos a plătit integral pentru vinovăția acestora, de ce, atunci, ar trebui să mai fie adăugată o altă „plată” suplimentară, concretizată în cererea lor de iertare către noi? Așadar, trebuie să acceptăm, prin credință, că plata pentru toată vinovăția ofensatorilor noștri, a fost deja achitată, iar noi trebuie să-i iertăm necondiționat.

Apoi, într-o altă analiză logică, dacă recunoașterea vinovăției, celor ce ne-au greșit, ar trebui să fie exprimată înainte de a acorda noi iertare, nu le dăm lor, astfel, controlul asupra emoțiilor din universul nostru interior? Dacă nu iertăm până ce ofensatorii noștri nu-și cer iertare, nu rămâne, astfel, supapa veninului neiertării, care ni se scurge în suflet, la discreția lor? De ce să le las lor controlul asupra dozei de otravă care se acumulează în universul meu interior, până când, ei, se decid să-și ceară iertare ca, abia apoi, eu să-i iert?

Dumnezeu, ne-a învățat cum, prin iertare necondiționată, putem avea libertatea deplină, de a închide supapa veninului neiertării, chiar dacă ofensatorii noștri nu vor să-și ceară iertare. De aceea, trebuie să iertăm imediat și necondiționat, pe toți cei ce ne greșesc, pentru a ne scoate veninul din suflet și pentru a nu mai fi chinuiți de neiertare.

Cât de șireată poate fi această acțiune a Celui Rău care ne păcălește, sugerându-ne, să așteptăm cererea de iertare a celor ce ne-au greșit, înainte de a le oferi acestora iertarea noastră! Dacă privim lucrurile prin prisma Adevărului din Scriptură, de fapt, Diavolul ne amăgește să continuăm să bem otrava neiertării, pentru toată perioada de timp, până când ofensatorii noștri se decid să-și ceară iertare! În plus, Diavolul va face orice îi stă în putință ca acest demers să nu aibă loc vreodată!

Am întâlnit oameni atât de înveninați de neiertare, încât aveam senzația că dacă aceștia m-ar fi mușcat, precum un șarpe, aș fi murit instantaneu din cauza cantității imense de venin acumulată în sufletul lor! Alții, au ajuns după ani mulți de neiertare, să aibă depresii, atacuri de panică, sau alte forme psihosomatice extrem de severe.

Nu-i de glumit cu otrava neiertării! Scoate-ți-o repede din suflet prin iertare imediată și necondiționată. În felul acesta, împreună cu Dumnezeu, puteți să preluați controlul asupra emoțiilor din universul vostru interior, făcând ca „orice amărăciune” să „piară” din sufletul vostru și să deveniți liberi de orice fel de robie (Efeseni 4:31).

Dacă doriți o altă metaforă, ce să ilustreze consecințele neiertării, atunci, vă rog să va imaginați că prin neiertare îl țineți pe cel ce v-a ofensat, legat de voi cu niște funii groase. Îl cărați, pe cel ce v-a greșit și pe care nu-l iertați, peste tot pe unde mergeți sau în tot ceea ce faceți. Mergeți la servici, la biserică, la culcare, etc., cu el în spate! Chiar și atunci când vrei să te rogi, nu te poți pleca ușor pe genunchi pentru că prin neiertare îl țineți legat de voi pe cel ce v-a rănit. De aceea, grăbiți-vă să-l dezlegați de voi, prin iertare din toată inima. Decizia aceasta este la latitudinea voastră! Dacă iertați, se frâng legăturile neiertării și deveniți liberi.

II. IMPĂCAREA ESTE UN PROCES CARE IMPLICĂ ATÂT IERTAREA OFERITĂ DE CEL OFENSAT CÂT ȘI POCĂINȚA DIN PARTEA CELUI CE A OFENSAT

Dan Boingeanu 🔴 Revoluția iertării

Spiritul neiertării, între oameni, a atins cote alarmante în zilele noastre. Nu ne iertăm, când ne rănim sufletește unii pe alții, chiar și în contextul propriilor noastre familii, univers ce, de altfel, a fost creat de Dumnezeu pentru a fi un „colț de rai!”. Astfel, înotăm, aproape zilnic, într-un ocean de venin și de lacrimi generate de neiertare.

De aceea, astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să învățăm dinamica iertării, așa cum o transmitea Hristos ucenicilor Săi după învierea Sa, spunându-le: „Celor ce le veți ierta păcatele vor fi iertate și celor ce le veți ține vor fi ținute” (Ioan 20:23).

Afirmația aceasta a fost interpretată greșit de unii care, într-o viziune proprie, s-au văzut un fel de substituenți ai lui Dumnezeu în privința iertării! Categoric, iertarea păcatelor noastre este o lucrare eminamente divină, așa cum afirmă Scriptura: „oricine crede în El [Hristos] capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor” (Fapte 10:42-43).

Însă, mandatul iertării, dat de Hristos apostolilor Săi, trebuie interpretat în nota principiilor din întreaga Scriptură, care, așa cum vom vedea aici, pot constitui o adevărată revoluție în viața noastră spirituală.

1. DUMNEZEU LEAGĂ IERTAREA LUI DE IERTAREA NOASTRĂ

Mandatul acesta revoluționar, al iertării, este încredințat de Mântuitorul ucenicilor Săi, după ce le-a oferit Duhul Sfânt, spunându-le că așa cum El a fost trimis de Tatăl în lume, tot așa îi trimite și El pe ei în lume, pentru a duce la îndeplinire, împreună cu Dumnezeu, Planul Divin de iertare a lumii, potrivit căruia celor ce ei le vor ierta păcatele vor fi iertate, iar celor ce ei le vor ține vor fi ținute (Ioan 20:21-23).

Este interesant de notat, cât de profund îi implică Domnul Isus pe ucenicii Săi în dinamica aceasta a iertării păcatelor lumii, lucrare care este, de altfel, așa cum am văzut, eminamente divină. Amintiți-vă însă că, potrivit Scripturii, iertarea, pe care Dumnezeu o oferă lumii, este legată într-un mod tainic de iertarea pe care noi o oferim altora. Această legătură esențială, dintre iertarea Lui Dumnezeu și iertarea noastră, este subliniată în Rugăciunea Domnească, în care suntem învățați să spunem: „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” (Matei 6:12). Dumnezeu ne oferă, aici, soluția standard pentru iertare, și anume: suntem iertați de El doar dacă și noi iertăm pe cei ce ne greșesc.

Ce se întâmplă, însă, dacă noi nu iertăm pe cei ce ne rănesc? Ei bine, una dintre cele mai răvășitoare afirmații din Scriptură o constituie tocmai răspunsul pe care îl oferă Isus acestei întrebări. Iată ce spunea Domnul: „când stați în picioare de vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru, care este în ceruri, să vă ierte greșelile voastre. Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru, care este în ceruri, nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 11:25-26). Altfel spus, Dumnezeu nu vrea să stea de vorbă cu noi dacă nu iertăm pe cei ce ne greșesc. Nu primim iertarea Lui Dumnezeu dacă nu iertăm ce avem împotriva cuiva! Atât de profundă este legătura aceasta dintre iertarea lui Dumnezeu și iertarea noastră! Tocmai de aceea, ca ucenicii Domnului odinioară, avem nevoie de însoțirea Duhului Sfânt în acest proces complex al iertării, cu atât mai mult cu cât iertarea trebuie să fie oferită nelimitat și necondiționat, așa cum a făcut și Dumnezeu cu fiecare dintre noi.

Uneori, așteptăm, în mod firesc, ca cei ce ne-au greșit să-și ceară, mai întâi, iertare și abia după aceea să le oferim iertarea noastră. Însă, nu așa ne învață Scriptura să procedăm! Este adevărat că, pentru împăcare, care succedă iertarea, este, într-adevăr, nevoie de o solicitare a iertării din partea celui ce ne-a ofensat (împăcarea fiind un proces complex care necesită timp și asupra căreia vom poposi într-un articol viitor).

Însă, iertarea, potrivit Scripturii, este o decizie de moment, fiind un act de credință în jertfa lui Hristos, prin care El a plătit pentru păcatele întregii lumi, chiar și pentru ofensele pe care alții ni le-au adus nouă. Iertarea este un act între noi și Dumnezeu, fără vreun aport din partea altora, așa cum spunea Pavel: „Dar pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. În adevăr, ce am iertat eu – dacă am iertat ceva – am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos” (2 Cor. 2:10).

Așadar, iertarea este un moment (nu un proces) de decizie prin credință, prin care exprimăm în Fața lui Dumnezeu (fără să așteptăm cererea de iertare din partea altora) hotărârea noastră de a ierta, de a nu ține în seamă ofensele aduse de cei din jurul nostru.

2. NEIERTAREA ESTE UN PĂCAT GRAV

Dan Boingeanu 🔴 Sărbătorește și trăiește Înălțarea!

În aceste zile ne este adresat salutul “Hristos S-a înălțat!”, căruia îi răspundem cu: “Adevărat S-a înălțat!”, vestind și confirmând în acest fel, înălțarea Domnului Isus. Deși aceste mărturisiri ne amintesc de faptul înălțării Domnului, trebuie însă să ne întrebăm: câți creștini mai sărbătoresc așa cum se cuvine această sărbătoare, și cine mai trăiește cu adevărat înălțarea? Fiindcă sărbătoarea înălțării Domnului Isus este situată la mijlocul săptămânii, pentru mulți creștini această zi a înălțării, este o sărbătoare de mâna a doua, iar actul înălțării este tot mai neînțeles, neglijat și lipsit de importanță. Pentru a nu ne număra printre ei, trebuie să fim conștienți de:

I. Relitatea înălțării

Înălțarea Domnului Isus nu este un final fericit pe care ucenicii să-l fi adăugat pentru sfârșitul misiunii terestre a Domnului Isus ci, un eveniment real, care s-a petrecut întocmai. Putem face această afirmație, deoarece însuși Domnul Isus a anticipat înălțarea, atunci când i-a încurajat pe ucenici spunându-le: “…Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi” (Ioan 14:2-3).

Apoi, înălțarea Domnului a fost un act public, confirmat de mulți martori oculari. Spun aceasta, deoarece Domnul Isus s-a înălțat la cer nu în mod privat ci din mijlocul ucenicilor, care au urmărit îndeaproape acest eveniment (Luca 24:50-53).

Acest act a fost străjuit de doi îngeri, care au explicat ucenicilor ceea ce s-a întâmplat, precum și ceea ce are să urmeze, prin cuvintele: “Bărbați Gelileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer”. (Fapte.1:11)

Pe lângă aceste mărturii, Înălțarea Domnului Isus, este confirmată și de urmările acestui fapt, care a condiționat coborârea Duhului Sfânt. Explicând ucenicilor importanța plecării Sale la Tătăl, Domnul Isus le-a spus: ”Vă este de folos să mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângăietorul nu va veni la voi; dar dacă mă duc, vi-l voi trimite” (Ioan 16:7). Datorită adevărurilor cuprinse în această mărturisire, putem spune că pogorârea Duhului Sfânt, este o dovadă a înălțării Domnului Isus și o împlinire a spuselor Lui.

În acelați timp, Cuvântul Scripturii ne descoperă poziția Domnului Isus de după înălțarea la cer, prin experiența trăită de martirul Ștefan, care l-a văzut pe Domnul șezând la dreapta Tatălui, în slavă (Fapte.7:56). Apostolul Pavel, întregește însă acestă descoperire arătând cu mai multe detalii lucrarea cerească a Domnului Isus, care după înălțarea la cer, împarte daruri celor credincioși și împlinește toate lucrurile, spunând: ”S-a suit sus, a luat robia roabă și a dat daruri oamenilor. Și acest: “S-a suit”, ce însemnează decât că înainte Se pogorâse în părțile mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, este același cu Cel ce s-a suit mai pe sus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile” (Ef.4:8-10).

Apoi, prin misiunea Sa cerească, Domnul Isus atrage la Sine pe toți oamenii (Ioan 12:32), mijlocește pentru cei credincioși (1Ioan.2:1-2; Evrei 7:24-27), pregătește locul unde vom fi împreună cu El în slavă (Ioan 14:2-3), domnește asupra bisericii (Col.1:18), împlinește toate lucrurile (Col.1:15-20) și pregătește domnia Sa asupra pământului și asupra întregei existențe (Fil.2:9;Ap.11:15;19:13-16).

Luând în considerare aceste mărturii referitoare la actul înălțării Domnului Isus și la lucrarea lui cerească, cred că ar trebui să rostim cu mai multă fermitate“Hristos s-a înălțat!” și să răspundem cu mai multă convingere “Cu adevărat S-a înălțat!”, fiindcă mărturisim despre un eveniment real, confirmat de atâtea mărturii. Apoi, trebuie să luăm în considerare:

II. Mesajul înălțării

Dan Boingeanu 🔴 CĂLDICEL SAU ÎN CLOCOT?

Un păcat grav ale generației noastre este, fără îndoială, plictiseala spirituală. Puțini au curajul să demaște această plagă sufletească ce este, de obicei, deghizată în spatele unor explicații puierile: „știu ce spune Biblia, de ce să o mai citesc?”

Realitatea, însă, este că ne-am plictisit de citirea Scripturii, de rugăciune, de închinarea comună a Bisericii, de mărturisirea credinței creștine și poate chiar de Însuși Dumnezeu. Lipsa aceasta de pasiune pentru Adevăr, sau râvnă pentru Dumnezeu, este un păcat grav. De aceea, Domnul este hotărât ca să oprească acest curs al păcatului plictiselii printre credincioșii oricărei generații.

Personal, cred că Dumnezeu a îngăduit această pandemie mondială tocmai pentru a pune STOP plictiselii din Biserici și pentru a le deschide acestora orizonturi spirituale noi și înfloritoare.

Ar fi trist să ne plictisim chiar în izolarea în care, de fapt, ni se oferă ocazia, mai mult ca altădată, să petrecem timp de calitate cu Dumnezeu!

Evident, cu o astfel de stare spirituală letargică nu este de glumit! Observați atenționarea gravă pe care a adresat-o Dumnezeu Bisericii din Laodicea, care manifesta acest soi de plictiseală spirituală și căreia Domnul i-a spus atunci: „am să te vărs din gura Mea” (Apocalipsa 3:16). Simptomul plictiselii acestei Biserici a fost diagnosticat de Dumnezeu ca fiind o stare de „căldicel” (nici rece nici în clocot). În acest caz, plictiseala este descrisă printr-o metaforă ce arată că pentru Dumnezeu lipsa de pasiune a Bisericii este ca o gură de apă călâie ce nu produce nici efectul unui ceai fierbinte în zilele reci de iarnă, nici satisfacția unui pahar cu apă rece în zilele toride de vară. De aceea, în consecință, această „apă călâie” a pasiunii stinse de plictiseala credincioșilor, avea să fie aruncată din gura lui Dumnezeu.

Consecințele stării letargice ale Bisericii din România ar fi cutremurătoare, dacă aceasta n-ar învinge plictiseala și ar ajunge, astfel, să fie azvârlită din gura lui Dumnezeu devenind lipsită de binecuvântarea divină. Tocmai de aceea starea aceasta de plictiseală trebuie rezolvată urgent!

Observați, de asemenea, durerea exprimată de Dumnezeu prin glasul profetului Isaia, într-o situație de plictiseală a celor din generația lui, similară, de altfel, cu cea a Bisericii din Laodicea: „Și tu nu M-ai chemat Iacove, căci te-ai obosit de Mine Israele!” (Isaia 43:22). Evident, oboseala evreilor de atunci nu era generată de activități spirituale intense ci de plictiseala lor de Domnul.

De aceea, Dumnezeu le propune o soluționare urgentă a acestei situații de plictiseală spirituală, oferindu-le un plan detaliat de acțiuni, în care sunt indicate măsuri concrete atât în ce-L privește pe Domnul cât și pe poporul Său.

A. ACȚIUNILE LUI DUMNEZEU PENTRU ÎNVINGEREA PLICTISELII

Dan Boingeanu 🔴 În linia întâi

În aceste zile când pandemia generată de COVID-19 a provocat multe îmbolnăviri și multe situații critice în care au ajuns cei infectați, i-am avut în atenție mai mult ca oricând pe cei din linia întâi, care sunt angajați să lupte împotriva acestei boli. Astfel, ne-am rugat pentru medici, asistente medicale, infirmiere, ambulanțieri, precum și pentru toți cei angajați în actul de salvare a celor bolnavi, și de reducere a numărului de îmbolnăviri.

Însă, stând acasă și urmărind lupta pe care cei calificați o duc împotriva pandemiei, parcă am uitat că și noi cei credincioși, suntem în linia întâi. Dacă personalul medical este în linia întâi, luptând împotriva virusului SARS-CoV-2, noi cei credincioși trebuie să fim în linia întâi, luptând împotrtiva păcatului și a puterii întunericului.

Dacă în acestă vreme suntem mulțumitori lui Dumnezeu de reușitele realizate în lupta împotriva coronavirusului de către echipele medicale, este firsc să ne întrebăm: cum putem avea reușite asemănătoare și chiar unele mult mai mari, în lupta împotriva păcatului și împotriva diavolului?

Pentru a ne bucura de aceste victorii, tot apostolul Pavel ne prezintă și strategia acestei lupte spirituale, arătând că:

1. Cei ce luptă în linia întâi în războiul spiritual știu cine este dușmanul

În acest sens, apostolul Pavel ne spune că: ”noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpetenilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.” Ef. 6:12.

Cu siguranță că ne amintim de faptul că la începutul pandemiei a fost o adevărată stare de confuzie și de greșeli în lanț, fiindcă cei din linia întâi nu știau cine este dușmanul. Nu știau ce fel de virus a creat pandemia, care sunt manifestările acestei boli nemaiîntâlnite, cine este pacientul zero, și mai ales ce tratamente sau vaccinuri sunt cele mai eficiente. Datorită acestor situații, mulți dintre cei din linia întâi s-au infectat, iar unii dintre ei chiar și-au găstit sfârșitul.

Acestă realitate a fost întâlnită și în anumite confruntări armate, când datorită faptului că cei angajați în luptă n-au mai știut cine este dușmanul, au scos săbiile și au luptat unii împotriva altora.

Un caz specific în acest sens s-a petrecut în vremea lui Ghedeon, când o coalitie de popoare, a venit să lupte împotriva Israelului. Mărimea acestei oștiri era comparată cu o mulțime de lăcuste, iar cămilele lor, erau asemănate cu nisipul de pe malul marii. Jud.7:12

Împotriva acestei armate, Dumnezeu la chemat să lupte pe Ghedeon, cel mai fricos tânăr din Israel, care de teama Madianiților, batea grâu într-un teasc. Pentru acestă luptă, el a adunat o armată de treizeci si două de mii de oameni. Numai că nu toți aceștia s-au dovedit a fi însă și buni ostași.

Când Ghedeon i-a întrebat dacă le este frică, douăzeci și două de mii dintre ei au spus da și s-au dus acasă. La al doilea test, cel al vegherii și al vigilenței, au mai plecat acasă alți nouă mii șaptesute dintre ostași. Făcând calculele, constatăm că pentru luptă au mai rămas doar 300 de soldați! Numai că în timpul nopții, au coborât în tabăra madianiților numai Ghedeon și slujitorul lui iar ceilați soldați înarmați doar cu trâmbițe și făclii dosite în ulcioare, au așteptat semnalul lui Ghedeon. La miezul nopții, aceștia au spart ulcioarele și au sunat din trâmbițe, strigând: ”Sabia Domnului și a lui Ghedeon!” Jud.7:20.

În învălmășeala care s-a creat, cei din tabăra madianiților, au scos sabia unul împotriva celuilalt și s-au măcelărit între ei până dimineață. Jud. 7:22.

În vremea aceasta de libertate și cei din linia întâi din armata lui Dumnezeu nu mai știu cine este dușmanul. De aceea întâlnim situații în care în biserici, pastorul luptă împotriva comitetului, comitetul împotriva pastorului, iar membrii se luptă între ei. In societate, lupta este și mai aprigă. Guvernanții luptă împotriva celor care i-au ales, iar cei guvernați împotriva autorității de care trebuie să asculte. Vrăjmașul este considerat cel ce are mai mulți bani, mai multe reușite, sau o poziție socială mai înaltă.

Cineva a definit politica fiind o luptă continuă timp de patru ani pentru a ajuta pe cineva să ajungă sus, și apoi o luptă de alți patru ani pentru a-l înlătura de la putere.

Numai că în vremurile acestea din urmă, întâlnim acestă luptă în care unul luptă împotriva celuilalt chiar și în anumite familii, în care copiii luptă împotriva părinților, iar părinții luptă împotriva copiilor.

Toți cei antrenați în aceste lupte nu mai știu de fapt care este dușmanul. N-ar trebui însă să fie așa, fiindcă noi nu avem de luptat împotriva ”cărnii și sângelui!”. Pentru noi adevăratul dușman este diavolul cu armatele lui. Cei ce sunt buni ostași în armata lui Dumnzeu și luptă în linia întâi, cunosc acest adevăr și nu se lasă păcăliți, chiar dacă vrăjmașul se deghizează deseori în îngeri de lumină. Apoi,

2. Cei ce luptă în linia întâi în războiul spiritual, poartă un echipament adecvat

Dan Boingeanu 🔴 Iată-mă, trimite-mă!

Una dintre marile căutări ale Lui Dumnezeu este definită de întrebarea: ”Pe cine să trimit și cine va merge pentru Noi?” La acestă întrebare care a angajat într-o anume vreme cerul, a răspuns însuși Domnul Isus, care a spus: ”Iată-mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” Evrei 10:7

Când însă acestă întrebare a angajat pământul, pe vremea împăraților lui Iuda, cel care a răspuns, a fost proorocul Isaia, care a afirmat: ”Iată-mă, trimite-mă!” Isaia 6:8

Profetul Isaia a dat acest răspuns într-o vreme de criză, care a fost cauzată în primul rând de moartea împăratului Ozia, eveniment care a șocat pe toți cei din Iuda. Împăratul Ozia, sau Azaria cum a mai fost numit, a fost un împărat bun, care și-a început domnia la vârsta de șaisprezece ani, și a domnit timp de cincizeci și doi de ani, la Ierusalim. Câtă vreme a umblat în faptele tatălui său Amația, și a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să aibă progres în fiecare domeniu al împărăției lui.

Astfel, el a condus pe cei din Iuda la mari victorii militare împotriva filistenilor, și împotriva altor națiuni vecine mult mai puternice. La fel, a fost un constructor iscusit și un planificator excepțional, calități ce au făcut ca faima sa și a națiunii lui Iuda, să fie cunoscută pretutindeni. Despre acest fapt, a rămas scris în cartea cronicilor mărturia că: ”Amoniții aduceau daruri lui Ozia, și faima lui s-a întins până la hotarele Egiptului, căci a ajuns foarte puternic.” 2 Cron. 26:8

Numai că toate aceste lucruri l-au condus ca spre sfârșitul domniei, să ajungă plin de mândrie și să pretindă că totul i se cuvine. De aceea, Osea a intrat în templul Domnului ca să ardă tămâie, jertfă care era îngăduită numai preoților. 2 Cron.26:16. Acest păcat a atras însă mânia lui Dumnezeu, care l-a lovit cu lepră. Datorită acestei boli, el a fost carantinat, într-o casă izolată, unde a locuit ca lepros până la sfârșitul vieții. 2 Cron.26:21

Vremea de criză din timpul lui Isaia nu a fost cauzătă însă numai de moartea năpraznică a împăratului, ci și de faptul că păcatele celor din Iuda, care au ajuns la culme, au atras mânia lui Dumnezeu. Iar pedeapsa hotărâtă de Dumnezeu bătea la ușă, prin invazia babilonienilor.

Într-o vreme ca aceasta, Dumnezeu s-a arătat însă proferului Isaia, pe care l-a chemat la o misiune specială. El trebuia să meargă înaintarea națiunii lui Iuda și să anunțe iminența pedepsei lui Dumnezeu, și să întoarcă inima celor din Iuda, de la imoralitate și idolatrie, spre Dumnezeu.

Nu-i așa că în aceste zile trăim vremuri asemănătoare? Și noi suntem carantinați în casele noastre, și suntem izolați din cauza pandemiei generate de COVID-19. Din cauza acestui virus, numărul deceselor crește cu fiecare zi, iar din pricina leprei spirituale, mulți dintre aceștia mor în păcat. În același timp, declanșarea mâniei lui Dumnezeu împătriva acelor ce-I necinstesc numele, este aproape. În vremea împăraților lui Iuda, cel care a răspuns chemării lui Dumnezeu pentru a trezi națiunea lui Iuda în al doisprezecelea ceas, a fost profetul Isaia. Oare cine este omul care va spune astăzi, asemenea lui: Iată-mă, trimite-mă?”

Urmărind exemplul profetului Isaia, înțelegem că poate să exprime acest angajament:

Dan Boingeanu 🔴 TRANSFORMĂ EȘECUL ÎN REUȘITĂ

Durerea eșecului, este o situație des întâlnită în experiența de fiecare zi. Ca unii care am gustat din această durere, putem spune că ne-am întristat atunci când am pierdut un examen, și am eșuat în afaceri, în relații, sau în viața de familie. Dar, am trăit o mare bucurie atunci când după eșec, a urmat o mare reușită, nu-i așa?

Soției mele îi plac foarte mult florile de apartament. Iar în casa noastră acestea sunt peste tot. Într-o zi cineva mi-a recomandat un îngrășământ pentru flori, dar nu mi-a spus și cum să-l folosesc. Ca sa ajut florile sa fie mai frumoase și să-i fac o surpriza soției, am folosit acel îngrășământ așa cum am crezut eu. Numai că în loc ca acestea să fie mai frumoase, în câteva zile toate s-au ofilit și au murit! Atunci, am trăit un eșec total în domeniul abilităților mele pentru florărit. Cunoscând această situație, mulți dintre prietenii noștri au venit și ne-au adus câte o floare. De aceea, cu fiecare floare primită, eșecul era uitat, iar bucuria succesului a început să reînvie.

Sunt însă situații în care eșecul este mult mai profund și mult mai costisitor. Urmărind experiențele trăite de apostolul Petru în timpul arestării, morții și al învierii Domnului Isus, putem descoperi că el a avut parte de eșec după eșec. Numai că după aceste valuri ale eșecurilor, a început să guste din nou bucuria succesului. Pentru a înțelege cum putem transforma eșecul în reușită, după experiențele trăite de apostolului Petru, înțelegem că este nevoie de:

1. Conștientizarea eșecului

Sunt oameni care deși au eșuat în multe domenii, nu conștientizează acest fapt, sau nu vor să recunoască aceste eșecuri. Și apostolul Petru a avut un moment în care s-a crezut invincibil, mărturisind că indiferent ce s-ar întâmpla cu ceilalți ucenici, el îl va urma pe Domnul până la moarte. Numai că în perioada arestării, a morții și a învierii Domnului Isus, a trăit cele mai severe eșecuri. Chiar putem spune că a falimentat în mai multe domenii ale vieții. Mai întâi,

Petru a avut un eșec fizic.

Fiind pescar, meseria îi cerea să petreacă multe ore din noapte la pescuit. Și cred că au fost situații în care n-a închis nici un ochi toată noaptea. Însă, înaintea arestării Domnului Isus, pe când se afla în grădina Ghetsimani, Petru, asemenea celorlalți doi ucenici chemați de Domnul la rugăciune, n-a putut să vegheze și să se roage vreme de un ceas. De acea, de trei ori când Domnul Isus a venit la ei, ucenicii au fost găsiți dormind. Mat.26:40-45.

Ce rușine! Pescarul să doarmă și să nu se poată ruga o oră! Și mai mult decât atât, el nu a putut veghea și să se roage, chiar și după ce a fost trezit de trei ori! Sunt unii care după ce au fost treziți din somn, nu mai dorm până dimineața! Starea lui Petru îmi amintește de vremea copilăriei, când mama mă trezea să merg la școală. De fiecare dată când însă se întorcea în camera mea, mă găsea dormind, întors pe partea cealaltă. De aceea, putem spune că această situație pare a fi normală pentru copii, dar nu pentru oamenii mari, și mai ales pentru acel ce pretindea a fi conducătorul grupului de ucenici. Apoi,

Petru a avut un eșec spiritual.

În timpul celor trei ani și jumătate al slujirii Domnului Isus, Petru a fost cunoscut ca cel mai cu vază dintre apostoli, un om integru, care în multe situații a fost purtătorul de cuvânt al apostolilor. Însă, în vremea arestării Domnului Isus, el a dovedit slăbiciuni de caracter. Nu s-a ținut de cuvânt, atunci când a promis că indiferent ce vor face ceilalți ucenici, el îl va urma pe Domnul pâna la moarte. Mat 26:30-35

În curtea marelui preot, însă și-a călcat promisiunea făcută. Ce umilință! El, cel mai grozav dintre apostoli, este plin de slăbiciune și dă înapoi, atunci când trebuia să-L urmeze pe Domnul până la capăt, plătind cu prețul vieții, așa cum s-a angajat.

O altă slăbiciune a caracterului său, este dovedita de atitudinea pe care a avut-o atunci când a fost arestat Domnul Isus. Când a venit cohorta să-L prindă pe Domnul, el a acționat în fire. Deși Domnul Isus a arătat dragoste și față de un trădător spunându-I lui Iuda:” Prietene, ce ai venit să faci, fă!” Mat.26:50. Petru a scos sabia și a tăiat urechea robului marelui preot. Ioan 18:10

Cea mai adâncă cădere spirituală a lui Petru, a fost însă lepadarea lui de Domnul Isus! Acest act n-a fost însă o neglijență, ci, o manifestare voită, repetată de trei ori, și confirmată de cuvintele de blestem pe care le-a rostit, ca să fie crezut. Mat. 26:69-74. Urmărind aceste evidențe, constatăm că eșecul spiritual trăit de Petru a fost un adevărat faliment! Numai că aceste eșecuri au fost urmate și de un alt eșec, fiindcă:

Petru a avut și un eșec profesional

După întâlnirile pe care le-a avut cu Domnul Isus după înviere, Petru se reîntoarce la pescuit. Astfel îl găsim la Marea Tiberiadei, împreună cu un grup de ucenici care au fost gata să-l urmeze, ca să pescuiască. Ioan 21:1-6. Această situație pare să ne spună că resemnat de cele întâmplate, Petru a început să caute împlinirea în profesia lui din trecut. Numai că împreuna cu ceilalți ucenici, deși au pescuit toata noaptea, nu au prins nimic!

Ei au trebuit să recunoască acest fapt, atunci când au fost întrebați de Domnul Isus care stătea pe mal, dacă au ceva de mâncare. În acel moment au trebuit să rostească cuvântul pe care nici un pescar nu ar vrea să-l spună:” Nu!”. Ce mare eșec! Fără Domnul Isus, Petru a mers din eșec în alt eșec!

Dar să nu-l judecăm numai pe el. Să ne uităm mai bine la noi și la starea în care suntem. De aceea, lasă-mă să te întreb: Nu cumva ai gustat și tu din această cupă amară a eșecului? Gândește-te bine: ce ai facut când ți s-a cerut să veghezi și să te rogi, cum ai reacționat în situații de criză, pâna unde L-ai urmat pe Domnul Isus și care sunt cele mai evidente falimente din viața ta? Dacă ești dezgustat de starea în care ai ajuns și toate lucrurile îți merg pe dos, nu dispera, fiindcă după cele mai severe eșecuri, Petru a trăit cele mai mari reușite. Poți descoperi aceasta, urmărind:

2. Realitatea succesului

Atunci când pentru apostolul Petru, totul părea o prăbușire fără sfârșit, a început însă să guste din nou bucuria celor mai mari reușite. Astfel a avut parte de un mare:

a. Succes profesional

La marea Tiberiadei, după o noapte în care n-au prins nimic, Petru și ceilalți ucenici, au parte de cel mai mare succes la pescuit, pe care l-au avut vreodată. După ce au aruncat mrejele în partea dreaptă a corabiei, așa cum le poruncise Domnul, nu le mai puteau trage de mulțimea peștilor. Ioan 21:6.

Ce mare diferență! Toată noaptea au aruncat mrejele și n-au prins nimic, iar când au ascultat și-au aruncat mrejele la porunca Domnului au prins 153 de pești mari! Ioan 21:11. În acele momente însă, au avut parte de o minune dublă: mai întâi, la o singură aruncare a mrejelor au prins 153 de pești mari, apoi, mrejele nu s-au rupt, deși erau un număr impresionant de pești! Ioan 21:11. Ce succes! Cât or fi vorbit ei ca pescari, despre acesta reușită după aceea?

Numai că la Marea Tiberiadei, apostolul Petru n-a avut numai un succes de natură profesională. Când a înțeles că Cel ce stă pe țărm este Domnul, pentru el mrejele pline cu pești n-au mai însemnat nimic, fiindcă a început sa experimenteze și un:

b. Success spiritual

Acest succes a însemnat pentru început restabilirea relației cu Domnul Isus. El care s-a lepădat de Domnul, a avut din nou privilegiul să se apropie de El, și să stea la masa care era pregătită pe țărm, primind încă odată pește din mâna Mântuitorului! Ioan 21:12-14.

Dar, acest succes spiritual nu a fost numai unul relational, fiindcă după ce au prânzit și a răspuns întrebărilor adresate de Domnul Isus, Petru a primit cele mai mari încredințări. A fost chemat să pască mielușeii, oițele și oile din turma Domnului. Ioan 21:15-17 Ce mare onoare! Să fie păstor asemenea Domnului Isus, păstorind aceeași turmă!

Câți i-am fi încredințat această slujbă lui Petru? Imaginați-vă că sunteți la Adunarea Generală a bisericii voastre, care urmează să aleagă pastorul. Pentru aceasta slujbă însă candidează cineva despre care se știe că atunci când este vorba de rugăciune, doarme și nu se trezește chiar și atunci când este deșteptat de trei ori! Apoi, în fața provocărilor reacționează firește, nu se ține de promisiunile pe care le-a făcut, iar când trebuie să plătească prețul pentru credință, se leapădă de Domnul Isus! Câți dintre membrii bisericii voastre ar fi gata să aleagă un așa pastor?

Faptul că în pofida eșecurilor, Petru a fost ales în această măreață slujire, ne arată că cei ce au căzut sau au eșuat în anumite domenii ale vieții, au posibilitatea reabilitării. Domnul Isus, care a transformat eșecul în reușită în viața lui Petru, poate să facă aceeași minune și în viața ta. Dacă alții nu-ți mai acordă nici o șansă, la Domnul Isus poți avea toate șansele.

Atunci însă când ne dorim această reușită, trebuie să ținem cont de:

3. Secretul succesului