Christian
Bale, actorul care a jucat și rolul lui Batman, după ce a câștigat un premiu
actoricesc, a ținut să-i mulțumească modelului său Satan pentru inspirație.
Știți care e durerea? Că acest om poartă numele lui Cristos. Iar asta e cea mai
mare plăcere a lui Satan, să pângărească tot ce e frumos, curat și în care
Dumnezeu își găsește plăcerea. Chiar și un nume drag Lui, cel rău vrea să-l
dezonoreze.
Îmi aduc aminte din perioada adolescenței că ai mei colegi de
liceu se uitau la o serie de filme spurcate care purtau numele Emanuela (
varianta la feminin a numelui care înseamnă “Dumnezeu este cu noi”). De ce ar
fi ales acest nume regizorii acelor filme spurcate? Pentru că sunt conduși de
Satana care-i inspire să-și bată joc de Dumnezeu.
O companie de jocuri de noroc care distruge mii de oameni și de
familii, care lasă copilași fără hrană și casă, se numește Paradis. Un club
care este în top la dezmăț se numește Silver Churche (Biserica Argintie). Alții
care duc lumea în rătăcire împotriva voii lui Dumnezeu au ca drapel curcubeul -
simbol Biblic al păcii. Prin asta ei spun: “Faceți toate nelegiuirile lumii că
Dumnezeu vă va lăsa în pace!” Nimic mai fals!
Știți care era seminția de căpătâi a lui Israel? Iuda era. Era
seminția care începea toate războaiele lui Israel, când evreii întrebau cine să
plece primii la război, Dumnezeu spunea: “Iuda!” Acest nume înseamnă “Lăudat
fie Domnul!” Iar Satana a făcut tot posibilul să murdărească pentru tot restul
istoriei acest nume, cel la care s-a dus să-i insufle gândul de a-L vinde pe
Hristos se numea Iuda. Cine își mai numește azi copilul astfel? Nimeni aproape,
deși e un nume superb cu o însemnătate fantastică, totuși Satana l-a pângărit.
Acum înțeleg mai clar ca niciodată că lumea poate fi condusă ori
de Dumnezeu ori de Satana. Copilul meu de 6 ani a văzut mai bine ca mulți acest
lucru. I-am spus că pe 25 decembrie se serbează ziua de naștere a lui Hristos
pe pământ, iar el a întrebat: “Dar a lui Satan când e serbată?” M-a uimit
întrebarea lui, dar am realizat că unii o serbează zilnic prin faptele lor. Nu
e cale de mijloc. Cum bine spune Apostolul Ioan, “cine păcătuiește este de la
Diavolul pentru că el a păcătuit întâi”!
Doamne, ajută-ne să te onorăm!
Tony Berbece
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.