luni, 15 octombrie 2018

Polonia sfidează din nou UE: Este prea pro LGBT și mai puțin pro CREȘTINĂ

Polonia se opune din nou Uniunii Europene. De data aceasta, guvernul de la Varșovia a folosit dreptul său de veto pentru a bloca semnarea Cartei Europene a Drepturilor Fundamentale a UE.
Motivul, conform Varșoviei, este acela că textul propus spre votare este prea favorabil cererilor comunității homosexuale. Polonia a acuzat faptul că acest document menționează discriminarea împotriva homosexualilor, nu și a creștinilor și a evreilor. De aceea, a decis să îl boicoteze, anunță activenews.ro care citeaza thenews.pl.
Proiectul Cartei a făcut obiectul dezbaterii în timpul reuniunii miniștrilor justiției din UE. Varșovia a decis să recurgă la dreptul de veto din cauza următorului pasaj: „persoanele LGBT sunt încă victime ale discriminării, ale violenței fizice și ale incitării la ură și violență, în întreaga Uniune Europeană”.
Ministerul Justiției polonez a declarat: „În timp ce lucrează la Concluziile Consiliului Uniunii Europene cu privire la aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a UE, Polonia a avansat ideea necesității de a proteja creștinii și evreii împotriva discriminării religioase, astfel încât să benficieze de aceeași protecție ca persoanele LGBT, copiii imigranților sau femeile”.
Ministrul adjunct al justiției din Polonia, Łukasz Piebiak, a declarat agenției de știri PAP că Varșovia nu a putut permite denaturarea realității într-un document oficial al UE. El a adăugat că „au loc practici discriminatorii împotriva creștinilor și a evreilor, în special în Europa de Vest”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.