După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

sâmbătă, 19 august 2017

Un apropiat al "Grupului infracțional Coaliția pentru Familie" răspunde acuzațiilor unui conferențiar universitar...


Într-un articol publicat pe blogul personal, dar și pe adevărul.ro, domnul Conf. univ. Dr. Adrian Niţă, cercetător științific la Institutul de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" al Academiei Române face niște afirmații extrem de periculoase: "Coaliția pentru Familie este un grup infracţional care manipulează şi deturnează opinia publică, cu consecinţe nocive şi criminale..."

Dacă ar fi să-i răspund domnului Adrian Niță, în același mod și folosind același mesaj nociv, aș putea spune că domnia sa demonstrează ce înseamnă să fi "terorist intelectual". Pentru că nu-mi pot permite, din respect pentru cei care citesc aceste rânduri, voi spune doar că avem de a face cu o manipulare tipic comunistă a unui neo-marxist care face ce știe cel mai bine: minte și dezinformează.

Sigur, în virtutea dreptului la exprimarea opiniei, domnul conferențiar universitar poate spune orice despre oricine, dar în virtutea dreptului la onestitate și bun simț ar trebui să probeze ceea ce spune. Mai ales că, în calitate de cercetător științific al unui Institut al Academei Române, e posibil ca domnul conferențiar să fie plătit și din banii susținătorilor "Coaliției pentru Familie".

Sunt convins că domnul conferențiar Adrian Niță știe ce scrie în Art. 369 din Codul Penal despre "Incitarea la ură sau discriminare". În caz că nu-și amintește citez: "Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani".

Întreb și eu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din România, ce instanță de judecată a stabilit că cei care formează "Coaliția pentru Familie" sunt un grup infracțional? Dacă domnul conferențiar Niță are documente doveditoare cu privire la "grupul infracțional" numit "Coaliția pentru familie" nu ar fi cazul ca Procurorul General al României să se autosesizeze? Sau dacă domnul Niță incită la ură și discriminare, in virtutea egalității în fața legii, nu ar trebui cumva să dea socoteală?

Nu ar fi cazul ca Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să ancheteze Curtea Constituțională a României, care a avizat favorabil demersul Coaliției pentru Familie, dacă afirmațiile domnului Adrian Nițu sunt reale? Sau nu ar fi cazul ca Instanța supremă să ancheteze și Parlamentul care de asemenea a avizat favorabil demersul "unui grup infracțional", cum afirmă domnul conferențiar Nițu?

Deși aș putea să mă supăr pe acești neo-marxiști, care în ultimele săptămâni s-au năpustit asupra Coaliției pentru Familie și asupra susținătorilor demersului de modificare a Constituției, mă încearcă doar o milă profundă și închei spunând doar atât: Tată, iartă-i căci știu ce fac!

Samy Tuțac

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.