Dragi frați, vă salutăm în Numele Domnului
Isus Hristos. Prin prezenta scrisoare dorim să vă aducem la cunoștință
următoarea situație:
Biserica Penticostală Speranța din Galați,
România, biserica noastră, a fost înființată în anul 2008 ca răspuns la
chemarea lui Dumnezeu și la nevoia stringentă de plantare de biserici din
orașul Galați care la o populație de aproape 350 000 de locuitori avea pe
atunci doar 7 biserici evanghelice.
Am pornit plantarea bisericii cu un grup de
frați plini de pasiune în condiții grele, într-un spațiu închiriat dar Domnul
Dumnezeu ne-a binecuvântat în lucrarea aceasta și am văzut mâna Lui la lucru
într-un mod deosebit. Biserica a crescut constant astfel că în cei 7 ani de
activitate am avut 13 botezuri iar majoritatea celor care au încheiat legământ
cu Domnul au venit din lume. Am fost nevoiți să ne mutăm într-un spațiu mai
mare dar curând și acesta a devenit neîncăpător. Deși din cauza situației economice
din România am pierdut aproape 60 de membri care au plecat la lucru în
străinătate, totuși în prezent la slujbele principale ale bisericii participă
în jur de 150 de persoane!
În ultimii ani ne-am străduit să strângem
fonduri pentru a construi propriul nostru lăcaș de închinare și să scăpăm de
chiria care a devenit o povară.
De curând Domnul ne-a pus înainte o
oportunitate extraordinară. Am găsit un teren într-o zonă foarte bună a
orașului, teren pe care se află deja o clădire, o hală de producție cu o
suprafață construită de aproape 300 metri pătrați! Prețul de pornire al
licitației era de 105.000 euro. Ne-am rugat Domnului și am postit cu toată
biserica și în final am reușit să cumpărăm terenul și clădirea cu numai 80.000
euro! Noi nu am avut decât 60.000 dar am găsit să împrumutăm diferența, fără
dobândă, pe o perioadă de un an de zile.
Dragi frați, slăvit să fie Domnul, avem deja o clădire foarte bună, într-o zonă foarte bună a orașului, care este perfectă pentru nevoile bisericii, dar nu mai avem bani să o putem repara și amenaja pentru slujbele bisericii. Este nevoie de geamuri termopan, scară exterioară pentru accesul la etaj, izolație termorezistentă, tencuieli, zugrăveli exterioare și interioare, pardoseli, instalații sanitare, gresie, faianță, instalații electrice, centrală termică, calorifere, corpuri de iluminat, mochetă, uși etc. Ne-ar trebui aproximativ 40.000 de euro ca să terminăm lucrările.
Până la amenajarea completă a spațiului suntem nevoiți să funcționăm în continuare în spațiul închiriat pentru care plătim 1.000 de euro pe lună în afară de utilități. Posibilitățile noastre financiare sunt limitate motiv pentru care solicităm din partea dumneavoastră un ajutor financiar pentru amenajarea noii clădirii a Bisericii noastre. Ne-am bucura foarte mult dacă ați putea să ajutați în felul acesta lucrarea Domnului din Galați. Fie ca Domnul să vă binecuvinteze și să vă răsplătească orice binefacere!
Cu dragoste în Hristos,
Comitetul Bisericii Penticostale Speranța Galați
Pastor
Secretar
Nelu Chiriță
Dan Mureșan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.