Katherine Cave este mama unei adolescente care se identifică „transgender”. Clinicienii au convins-o să sprijine tranziția fiicei sale până când Katherine și-a dat seama de pericolele medicației bazate pe gen și ale ideologiei identității de gen.
Toți oamenii ar trebui să fie protejați împotriva hărțuirii și vătămării, indiferent de felul în care se identifică. Însă nouă ca societate trebuie să ni se permită să acționăm rezonabil în baza sexului [biologic] atunci când în joc se află tratamentul medical, intimitatea și siguranța individului. Dacă „identitatea de gen” devine o clasă protejată, femeile și copiii sunt cei care vor avea cel mai mult de suferit.
Proiectul Legii Egalității [Equality Act, înregistrată în Congresul Statelor Unite ale Americii sub indictivele H.R.2282, S.1006, n. tr.] își propune să redefinească sexul [biologic, n.tr.] la nivelul tuturor legilor federale și să includă „identitatea de gen” în Legea Drepturilor Civile (Civil Rights Act) din 1964 ca pe un criteriu pe baza căruia se interzice discriminarea în spațiile publice. Presupunând că Președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, se ține de cuvânt, Legea Egalității va fi în curând supusă la vot. Dacă ar trece votul și dacă ar trece și de Senat, transformându-se într-o lege efectivă, ar provoca efecte foarte nocive [șansele ca legea să fie votată în Senat sunt mici dată fiind majoritatea Republicană, și chiar în cazul adoptării, președintele Trump își va exercita probabil dreptul de veto, n. tr.].
„Identitatea de gen” e un termen prin care se înțelege modul în care oamenii aleg să se identifice pe ei înșiși bazându-se pe propriile sentimente. Nu există un test care să determine identitatea de gen a unei persoane; este pur și simplu declarată. Noile identități de gen, precum “transgender” sau “nonbinar”, au devenit șocant de comune, mai ales printre tineri.
Spre deosebire de categoriile protejate, precum rasa și sexul, „identitatea de gen” nu are nici o bază materială. Nu există nici o metodă științifică prin care îi putem dovedi existența. Totuși, un număr din ce în ce mai mare de state și administrații municipale au votat legi menite să interzică discriminarea pe baza unei „identități de gen” subiective, nedemonstrabile și autodeclarate de către o anumită persoană.
În timp ce legile care protejează „identitatea de gen” par drepte și chiar pot fi bine intenționate, daunele neintenționate pe care le produc sunt destul de grave. În calitate de mamă a unei tinere care se identifică transgender, îngrijorarea mea e personală.
Toți oamenii ar trebui să fie protejați împotriva hărțuirii și vătămării, indiferent de felul în care se identifică. Însă nouă ca societate trebuie să ni se permită să acționăm rezonabil în baza sexului când în joc se află tratamentul medical, intimitatea și siguranța individului. În aceste cazuri, a recunoaște și a lua în calcul diferențele sexuale biologice e absolut vital.
Ce poate fi rău la o lege care promite „egalitatea”? Care sunt daunele ce ar putea rezulta din interzicerea practicilor discriminatorii?
În timp ce aceste legi pot părea la început inofensive, consecințele negative care derivă din ignorarea realității diferențelor de sex au ieșit în evidență în state și țări în care legile și politicile privitoare la „identitatea de gen” au afectat deja copiii, sistemul de sănătate și spațiile în care sexul este relevant. Copiii și femeile au avut de suferit cel mai mult.
Asta nu e egalitate.
