Bolsonaro și presa: studiu de caz

Guvernul Bolsonaro a început să deparaziteze învățământul brazilian de influența Stângii care a transformat, pe parcursul anilor, procesul de educație a tinerilor într-o nesfârșită lecție de învățământ politic. Propaganda nou-comunistă de clasă, rasă și sex a fost mult timp o activitate prioritară pentru numeroși profesori din licee și universități.

Ziarul londonez The Guardian a dedicat recent un articol acestei schimbări inițiate în Brazilia. Articolul se dorește o analiză imparțială, dar debutează cu un titlu impertinent. Tradus în română, titlul articolului sună astfel: Solicitarea adresată elevilor de a-i filma pe „profesorii părtinitori” aduce războiul cultural din Brazilia în sala de clasă.

Ghilimelele au rolul de face un semn ștrengăresc cu ochiul, avertizându-l pe cititor că nu există profesori părtinitori în Brazilia, ci doar profesori buni și nedreptățiți. Din text aflăm și cine îi amenință: președintele de extremă dreapta Bolsonaro. În paragraful al doilea este menționat the far-right president cu aceeași rigoare științifică cu care iarba este verde în folclorul nostru.

Apropos de știință: articolul menționează două instanțe în care doi profesori au avut la școală comportament de activiști stângiști (în realitate au fost documentate zeci de astfel de cazuri, dar se pare că în abacul Gardianului nu mai rămăseseră decât două biluțe la momentul numărătorii, restul erau în revizie tehnică) și imediat anunță cu morgă: „Dar nu există niciun studiu științific care să demonstreze o preferință sistemică față de Stânga în sistemul de educație brazilian”. La această pledoarie emoționantă în favoarea științei trebuie să remarc faptul că, de asemenea, nu există niciun studiu științific care să demonstreze că Bolsonaro ar fi de extremă dreapta.

În afară de îndemnul adresat elevilor și studenților de a documenta prin înregistrări video situațiile în care profesorii se ocupă de propagandă politică la școală, administrația Bolsonaro a mai comis un sacrilegiu: s-a pronunțat în favoarea revocării titlului de „patron” postum al educației braziliene, acordat lui Paulo Freire în 2012.

Gardianul îl prezintă astfel pe Freire: „decedatul educator brazilian, care a dobândit o recunoaștere mondială pentru programele sale de învățământ”. Pentru cineva care nu știe cine a fost cu adevărat Paulo Freire (și sunt mulți), această măsură anunțată împotriva memoriei și moștenirii sale apare desigur ca nedreaptă, dacă nu chiar răuvoitoare.

Paulo Freire (1921-1997) a fost un pedagog brazilian renumit mai ales datorită cărții sale Pedagogie pentru oprimați, publicată în 1968. Metoda lui pedagogică, elogiată în secolul XX și adoptată pe scară largă mai ales în America Latină și Africa, are la bază o filozofie marxistă și anti-colonialistă. În viziunea sa educația nu are un rol neutru de acumulare de cunoștințe și dezvoltare a facultăților de gândire rațională, ci trebuie să funcționeze ca un instrument ideologic, de emancipare și luptă a celor oprimați de sistemul capitalist.

Paulo Freire este venerat de comuniștii din Africa de Sud — Pedagogy According to Paulo Freire – Communist University, South Africa, iar comunismul venerat de Paulo Freire este venerat și de Gardianul londonez. Într-un lung articol din 2018, Gardianul le spune cititorilor, prin intermediul lui Yanis Varoufakis: Marx a prezis criza din prezent și ne arată calea de ieșire.

Fii un mensch

Hillary Clinton, în septembrie 2016, despre milioanele de americani care l-au susținut pe Donald Trump la alegerile prezidențiale din urmă cu doi ani și jumătate:

Știți, ca să generalizez la limită, că jumătate din susținătorii lui Trump i-ați putea încadra în ceea ce eu numesc coșul cu deplorabili. Nu-i așa? [râsete / aplauze]

Rasiști, sexiști, homofobi, xenofobi, islamofobi – alegeți dumneavoastră. Din păcate există oameni de genul ăsta și el le-a dat proeminență.

Vladimir Tismăneanu, în septembrie 2018, despre milioanele de români care erau de acord cu referendumul pentru clarificarea în constituție a noțiunii de familie:

Continuarea pe www.inliniedreapta.net

Doctrina Trump

Sunteți pe cale să citiți un text esențial dacă doriți să aflați, printre altele, ce este de fapt acea „dihanie” numită populism, asupra căruia presa avertizează cu sirenele date la maxim și pe care demnitarii Uniunii Europene îl doresc stârpit, precum un bacil de ciumă bubonică.

Însă acesta este un aspect secundar. Eseul de față este, în primul rând, o expunere clară și erudită a unui soi de politică externă cum nu s-a mai practicat demult în Occident. În Europa, cel puțin, ultimii exponenți de marcă au fost Margaret Thatcher și Charles de Gaulle. La cât de mult s-a schimbat lumea între timp, perioada lor se simte aproape la fel de îndepărtată precum cretacicul târziu, când a avut loc extincția dinozaurilor.

Autorul eseului este Michael Anton, un intelectual conservator american. El este în prezent conferențiar la prestigiosul colegiu Hillsdale, iar anterior, între februarie 2017 și aprilie 2018, a făcut parte din consiliul național de securitate de pe lângă Casa Albă, în calitate de adjunct al președintelui pentru comunicări strategice.

Autorul a devenit notoriu sub pseudonimul Publius Decius Mus, cu care a semnat, în martie 2016, un eseu foarte controversat intitulat „The Flight 93 Election”. În acel eseu, adresat mai ales intelectualilor conservatori din SUA, autorul îi critica pe conservatorii situați împotriva lui Trump și compara alternativa de a permite lui Hillary Clinton să câștige alegerile prezidențiale cu varianta în care pasagerii avionului UA 93 nu ar fi luat decizia de a-i ataca pe teroriștii Al Qaeda la bord.

Continuarea pe www.inliniedreapta.net