După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

Suntem în construcţia unui site profesional, adaptat cerinţelor tehnologiei moderne

Angajăm ̶r̶e̶d̶a̶c̶t̶o̶r̶i̶ ̶ şi corespondenţi ̶r̶e̶g̶i̶o̶n̶a̶l̶i̶ ̶ şi din diaspora română

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

Pentru orice sugestie privind site-ul NewsNet Creştin, precum şi pentru angajare sau parteneriat, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa de e-mail newsnetcrestin@gmail.com . Doamne-ajută!


Aici este locul unde îţi poţi promova eficient evenimentul. Scrie-ne pe adresa de e-mail newsnetcrestin@gmail.com!

marți, 15 decembrie 2020

Ungaria a modificat definiția familiei în Constituție, pentru a interzice cuplurilor de același sex să adopte copii...

 Ungaria a modificat definiția familiei în Constituție, pentru a interzice cuplurilor de același sex să adopte copii. Proclamă și creșterea copiilor în baza valorilor creștine, iar un ministru al Familiei va aproba adopția solicitată de o persoană singură.

Parlamentul de la Budapesta, dominat de Fidesz, partidul de guvernământ al premierului Viktor Orban (are o majoritate de două treimi) a votat azi modificarea celui de-al nouălea amendament la constituție, stipulând că  familia este bazată pe căsătorie și relația părinte-copil. Mama este o femeie, tatăl un bărbat”. Amendamentul propus de guvern a fost adoptat cu 134 de voturi pentru, 45 împotrivă și cinci abțineri. De asemenea, noua modificare impune ca părinții să își crească copii într-un spirit creștin: “Ungaria apără dreptul copiilor de a se identifica cu genul lor de la naștere și asigură creșterea lor pe baza identității constituționale a națiunii noastre și a valorilor bazate pe cultura noastră creștină”, se mai stipulează în noua Constituție.

Ungaria nu a permis niciodată căsătoria între persoane de același sex, dar recunoaște totuși parteneriatul civil. Adopțiile de către cuplurile homosexuale a fost posibilă până acum dacă un partener depunea o cerere ca persoană singură.

Deși există excepții pentru persoanele singure sau membrii familiei care pot adopta copii, ”regula principală este că numai cuplurile căsătorite pot adopta un copil, adică un bărbat și o femeie căsătoriți”, a scris ministrul Justiției Judit Varga. Cererile de adopție depuse de persoanele necăsătorite trebuie aprobate de ministrul Familiei.

La începutul acestui an Ungaria a adoptat o lege care interzice schimbarea de gen. 

Grupurile pentru drepturile LGBTQ au denunțat modificările și au cerut liderilor europeni să intervină. ”Aceasta este o zi întunecată pentru comunitatea LGBTQ din Ungaria și o zi întunecată pentru drepturile omului”, a declarat David Vig, directorul Amnesty Hungary.

www.biziday.ro

Surse alternative: ReutersHungary Today

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.