După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

miercuri, 16 decembrie 2020

SONDAJ - Semnal pentru autorităţi: Încrederea în Biserică a crescut spectaculos în timpul pandemiei

 Pe fondul limitării libertăţilor religioase pentru combaterea pandemiei, încrederea în Biserică a crescut la un nivel fără precedent în ultimii 10 ani. Biserica, Armata şi Academia Română ocupă primele locuri în ceea ce priveşte gradul de încredere acordat de români, potrivit primului barometru al vieţii religioase din România, prezentat miercuri în Aula Academiei Române, informează Agerpres.

Conform barometrului, realizat de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, la capitolul încredere, după Biserică - 71,2% (41,4% - foarte multă; 29,8% - multă), pe locul al doilea se află Armata, cu 61,8% (17,8% - foarte multă; 44% - multă), urmată de Academia Română, cu 45,6% (9,4% - foarte multă; 36,2% - multă), Primăria, cu 43% (11% - foarte multă; 32% - multă); Poliţia, cu 41,1 (11,4% - foarte multă; 29,7% - multă) şi Ministerul Sănătăţii, cu 34% (6,3% - foarte multă; 27,7% - multă).

Guvernul (13,7%), Parlamentul (9,5%), partidele politice (9,1%) ocupă ultimele locuri în ceea ce priveşte gradul de încredere al românilor, relevă cercetarea.

Sondajul, realizat pe baza unui chestionar aplicat telefonic, a fost realizat, în perioada 30 noiembrie - 7 decembrie, pe un eşantion multi-stratificat, probabilistic, de 1.000 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României, neinstituţionalizată, cu vârsta de 18 ani şi peste 18 ani.

Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%.

Chestionarele au fost aplicate în toate judeţele României şi în sectoarele municipiului Bucureşti, eşantionul fiind validat pe baza datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.