Am început rugăciunea întrebând: care este sufletul României?
Si deodată, mi-a apărut în minte ulița copilăriei mele, cu bunicii stând spre asfințit pe prispă, cu dulcea tihnă a zilelor pline de trudă, când bunicii, odată cu cântatul cocoșilor, începeau alergarea.
Bunica scutura mereu așternuturile, mătura casa udând lutul ca să nu se ridice praful, dădea de mâncare la orătănii, iar bunicu începea să frământe lutul ca să facă cărămizi.
Până si numele bunicilor mei, Ion si Anica, sunt frânturi din sufletul românesc.
În strachini de lut, bunica turna lapte din șiștar, ne dădea turte coapte pe plită si ne făcea scrob din ouă luate direct din cotețul de găini. Miercurea si vinerea posteam cu toți, iar duminica erau pregătite straiele de sărbătoare cu care mergeam la biserică.
Auzeam des clopotele care anunțau slujbele sau sărbătorile. Casa bunicilor mei era una plină de evlavie. Bunica a născut 11 copii din care i-au trăit 7. Bunicu le-a ridicat câte o casă fiecăruia.
Prima predică pe care am ascultat-o a fost a bunicii care mi-a spus: ,,vezi, nepoate că lumea e spurcată la gură, tu să nu sudui niciodată pe Dumnezeu că e mare păcat. Si dacă te prind, îți rup gura...”
Înțeleg că sufletul României este familia credincioasă. Când ea va muri, România va rămâne fără suflet, copiii, dacă se vor mai naște, vor rămâne fără viitor.
Mă rog fierbinte ca Dumnezeu să ne ajute, să vină în ajutorul familiei, acolo unde glasul mamei si brațele tatălui poartă copiii dați de Dumnezeu.
În fiecare casă, acolo unde există mamă si tată, acolo unde există dragoste de Dumnezeu, se află sufletul României.
Să domolim astăzi pasul, să ridicăm privirea, să tragem aer în plămâni si să avem grijă de sufletul României. Voi, mamă si tată, strângeți copii aproape, rostiți o rugăciune si primiți urarea mea pentru voi, voi care sunteți sufletul României.
Doamne, ocrotește-i pe români.
Noi, astăzi, mergem la biserică să ne rugăm pentru România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.