Cum este viața ta de rugăciune în pandemie? Te rogi mai mult? Ești încrezător, entuziast, pasionat? Aștepți cu credință și în tăcere ajutorul Domnului? Nu este ușor să așteptăm, asta e sigur. Probabil că milioane de rugăciuni se aduc zilnic înaintea Domnului ca să intervină în această situație și avem încredințarea că o va face în timpul și în felul Lui, suveran și sigur.
Daniel, omul lui Dumnezeu, este cel care cu mult timp înaintea noastră a avut o viață de rugăciune de la care avem multe de învățat. Da, așa este, rugăciunea se învață. Vă amintiți cum au rugat ucenicii pe Domnul Isus să îi învețe să se roage?
Cred că în vremea aceasta avem nevoie să redescoperim puterea rugăciunii pe baza promisiunilor uimitoare ale lui Dumnezeu. Deși captiv, Daniel citește Scriptura și descoperă acolo promsiunea că Dumnezeu va aduce înapoi din robie pe poporul său. Așa că începe să se roage, pe baza promisiunilor găsite în cartea Ieremia. Credincios cum era, s-a rugat în fiecare zi, chiar de trei ori pe zi cu geamurile deschise spre Ierusalim ca simbol al încrederii neclintite în promisiunile Lui. Avem nevoie și noi să ne întoarcem cu fața spre Scripturi să ne însușim promisiunile făcute de Domnul. Am auzit de un frate care după ce a citit Biblia de șaptezeci de ori, a început să numere fiecare promisiune din Cuvânt, lucru care i-a luat un an și jumătate. A găsit în total 7487 promisiuni. Cred că multe din ele sunt valabile și pentru noi astăzi!
Domnul a făcut multe promisiuni și putem fi încredințați că se ține de cuvânt astfel încât să ne bazăm rugăciunea pe promisiunile lui și să așteptăm în tăcere răspunsul Domnului.
Chiar dacă răspunsul la rugăciune întârzie, nu înseamnă că Dumnezeu nu ne-a ascultat. Timp de 21 de zile Daniel ține post și rugăciune, își varsă inima și sufletul înaintea Domnului. În schimb, nu primește răspuns, lucru care îl tulbură. Viața lui se schimbă semnificativ în perioada aceasta iar obiceiurile lui de viață sunt modificate complet. Cred că și noi trecem prin schimbări nedorite și semnificative în toate domeniile: slujbele bisericilor, familie, școala copiilor, muncă, viața socială.
Putem deveni ușor descurajați când nu primim răspuns la rugăciune într-un anumit timp. Domnul Isus ne-a spus să ne rugăm și să nu ne lăsăm.
Știți care a fost însă realitatea în cazul lui Daniel? „Cuvintele tale au fost ascultate din prima zi când ți-ai pus inima să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău.” Dumnezeu a ascultat din prima rugăciunea, a trimis îngerul Lui cu un răspuns, dar răspunsul a întârziat.
Dacă rugăciunea a fost ascultată de ce a întârziat atât de mult răspunsul? Răspunsul îl găsim în capitolul 10, unde ni se spune că demonii s-au împotrivit mesagerului lui Dumnezeu timp de 21 de zile. Arhanghelul Mihai a venit în ajutor și astfel mesagerul Domnului ajunge cu răspunsul la Daniel.
Nu trebuie să uităm de puterea celui rău dar să fim liniștiți că Domnul are toată puterea în cer și pe pământ.
Rugăciunea în pandemie nu se schimbă: ne rugăm bazați pe puterea promisiunilor, știm că și dacă întârzie Domnul va răspunde și puterea lui nu poate fi umbrită de nimeni și nimic. Slavă Lui
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.