‘Păstorul cel bun’ – Evanghelia dupa Ioan 10:11, 14-16
În mijlocul încercărilor, toți devenim mai mult sau mai puțin ca niște oi care strigă după un păstor bun care să se îngrijească și să se îndure de noi. La rândul nostru, și noi trebuie să fim niște păstori buni pentru cei din jurul nostru, binecuvântându-i și ajutandu-i pe cei din jurul nostru. Însă Domnul Isus este adevăratul Păstor bun:
1. El Și-a dat viața pentru oile Sale (v.11, 15b). Domnul Isus ne-a demonstrat dragostea supremă și finală. El s-a îngrijit să fie o jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Dacă noi nu putem sluji ca jertfă pentru păcatele altora pentru că noi înșine suntem păcătoși, prin credința în Domnul Isus putem deveni o parte a trupului Domnului Isus care a fost și va fi jertfit. Prin Domnul Isus suntem chemați să vestim Evanghelia altor păcătoși ca noi chiar dacă ei ne-ar urî și ne-ar prigoni. Suntem chemați să iertăm chiar dacă suferim pe nedrept, să răbdăm pentru mântuirea altora, să dăruim chiar dacă nu vom primi nimic în schimb.
Dacă Domnul Isus avea puterea să își dea viața și să Și-o ia înapoi, noi nu avem această putere în noi înșine. Dar aceasta ne este dăruită în unirea noastră cu Domnul Isus. El a înviat din morți. Și noi, la chemarea Domnului Isus, vom învia. Viața noastră este în Domnul Isus. De aceea, nu avem nimic de pierdut și de câștigat în lumea aceasta, în afară de Domnul Isus.
2. El Își cunoaște oile și oile Îl cunosc pe El (v.14). Domnul Isus ne cunoaște ca Mântuitor și Creator. Relația cu Domnul Isus trebuie să fie din două părți: noi trebuie să Îl cunoștem și El trebuie să ne cunoască. Este însă mai important ca El să ne cunoască pe noi. Și este mai important ca Domnul Isus să ne cunoască ca Mântuitor, decât ca Creator. Această relație cu Domnul Isus este stabilită atunci când noi ne-am pocăit cu adevărat de păcate și ne-am pus nădejdea în Domnul Isus.
La rândul nostru, pentru ca noi să fim păstori buni pentru cei din jurul nostru, trebuie să îi cunoștem și ca ei să ne cunoască. Aceasta înseamnă să investim timp și resurse în cei din jurul nostru. Scopul ar trebui să fie același — mântuirea lor.
3. El S-a gândit la toate oile (v.16a). El nu s-a preocupat numai de mântuirea evreilor, ci a tuturor popoarelor. El Și-a dat viața pentru toți și îi poate mântui pe toți cei ce își pun încrederea în Domnul Isus. Și noi ar trebui să avem viziunea Domnului Isus că oricine poate fi mântuit, oricat ar fi de păcătos și dușmănos.
4. Domnul Isus ne-a adus în aceeași turmă și același trup (v.16b). Pentru că am ascultat de glasul Domnului Isus, am primit aceeași iertare de păcate, și același Duh Sfânt.
Și noi trebuie să credem că prin Domnul Isus orice bariere vor fi înlăturate dintre oameni pentru a beneficia de unitatea Duhului Sfânt.
Mulțumiți lui Dumnezeu împreună cu noi pentru următoare lucruri:
Rugați-vă și pentru următoarele lucruri:
Doamne Isuse, fii Păstorul meu pentru totdeauna și folosește-mă pentru împlinirea planului Tău de mântuire în viețile celor din jurul meu! Amin.
Daniel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.