Zilele trecute am vizitat o doamnă care a trecut de
ceva timp prin ceea ce noi numim Covid 19. O gripă pe care a dus-o fără
spitalizare, abia după ce în mare parte simptomele au trecut a fost sunată și
întrebată dacă are nevoie de spitalizare. A acceptat-o pentru mai multe
investigații și crezând că va fi mai protejată, însă a început un mic tărăboi.
În primă fază a fost plimbată cu ambulanța prin București, ambulanță care a mai
adunat câțiva bolnavi și în cele din urmă a urmat spitalizarea, care a presupus
câteva pastile pe zi, doamna aceasta a descris experiența în felul următor: “A
fost un iad...” Poate că în cazul unora a fost mai bine, dar în acest caz a
fost teroare.
Problema
cu sistemul sanitar din România este că a ajuns în perioada aceasta de pandemie
ca o internare să fie mai de temut decât o condamnare la închisoare. Aud
expresia: “Să te ferească Dumnezeu să mergi acum la spital!” De aceea există
mii de bolnavi, care de frică nu merg la spital, iar sitiația lor se agravează
drastic. E panica aceasta că îți iau libertatea, telefonul, rudele nu te pot
vizita, iar tu poți să mori ca un câine singur și nici de o înmormântare demnă
nu ai parte.
Întorcându-mă la această doamnă, teama propagată în jurul acestui Covid prin media a adus-o într-o situație drastică din punct de vedere psihic. Efectiv frica i-a slăbit mintea, iar demonii au profitat. Oamenii care au văzut-o, unii dintre ei nu prea duși la Biserică, chiar au spus că a intrat un duh rău în ea care o chinuie. A vrut să își ia viața de câteva ori, iar epuizarea fizică a făcut-o să nu-și mai poată ține nici capul pe umeri, să nu mai poată deschide ochii și nici să vorbească cursiv. De ce? Pentru că astăzi oamenii când au o mică durere în gât deja se gândesc la moarte, la insuficiență respiratorie, la masca de oxigen, la carantină, izolare și la moarte. Prin mintea omului răcit trece acest scenariu care-l poate distruge. Dacă nu spui “nu” fricii ajungi să-ți poți pierde mințile. După o rugăciune de vreo trei ore, această femeie a fost eliberată de teamă, mintea ei a revenit la normal, totul era pe psihic, demonii o chinuiau, îi spuneau să-și ia viața și să termine cu suferința. Însă Hristos a învins acolo unde doctorii și medicamentele n-au mai putut.
Sfatul
meu este să nu deschideți porți fricii, indiferent prin ce veți trece. Nu mai
puneți răul înainte, nu cedați în fața veștilor rele, nu vă induceți psihic
insuficiență respiratorie la cea mai mică răceală și tuse. Mintea omului poate
agrava o boală până la moarte chiar. Protejați-vă mințile prin credința în
Hristos!
“Duhul
omului îl sprijină la boală; dar duhul doborât de întristare, cine-l va
ridica?” Proverbe 18:12
Cu
prețuire,
Toni
Berbece
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.