"Nici
decum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi parasi"- Evrei 13:5
Am
avut multe tensiuni în viață, cu persoane dragi dar și cu persoane
necunoscute. Niciodată în schimb nu am ajuns să cred că voi ajunge la
nivelul de tensiuni prin care am trecut recent. Fiind într-un moment în care
în mintea mea se zbăteau o gramadă de gânduri și frământări, pe
deasupra simțeam că Dumnezeu tace și este parca într-o pauză. Cu fiecare
zi, parcă situația sensibilă între mine și soția mea era din ce în ce
mai apăsătoare.
Oricât
de aproape ești de Dumnezeu și simți că escaladezi "munții"
când apar tensiuni între tine și cei pe care îi iubești, simți că totul
îti alunecă de sub picioare. Apoi au apărut întrebările adresate lui
Dumnezeu. Întrebări la care nu auzeam nici un răspuns. Iar situația a persistat câteva zile. Mixul acela de
durere, confuzie și tăcere m-a pus într-o stare de singurătate. Am început
să mă simt singur cu mulți oameni în jurul meu. Aveam 2 decizii de luat.
Să continui să rămân în starea aceea și să îmi plâng de mila, sau să
îl rog pe Dumnezeu să schimbe inima mea cu privință la situație.
Ceea
ce am și făcut. Am știut că Dumnezeu este în controlul situației mele. Am
avut credința că vede totul chiar dacă nu îl simțeam. Într-o zi, Dumnezeu
a venit și m-a întâlnit. M-a umplut cu Duhul Sfant si l-am simțit că e
lângă mine. Nu am mai simțit sentimentul de singurătate și de
îngrijorare. Am avut certitudinea că El a luat toate frământările și îngrijorările
asupra Lui. Cât despre tensiuni, ele vor tot apărea. Am învățat să nu fug
de ele. Dumnezeu mi-a promis că nu mă va lăsa și cred cu tărie acest
lucru.
Încurajarea
mea este să îți aduci aminte că El este în control chiar și când nu îl
simți sau când nu îți răsunde cum ai avea așteptarea să o facă, El tot
în control este.
El
își dorește să fie mai aproape de noi decât ne dorim noi asta.
“Dumnezeu
te iubește și când tu nu simți asta."
Ionuț Baciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.