Toți așteptăm să avem libertatea de a ne reîntâlni la adunările publice ale bisericii din care facem parte. Pastorii așteaptă chiar mai mult. Unii chiar se luptă pentru a redobândi acest drept constituțional, în țările în care libertățile fundamentale ale omului sunt respectate. Totuși, între timp, trebuie să găsim răspunsul optim, în context, la cel puțin următoarele întrebări cu privire la reluarea întrunirilor credincioșilor.
Vor învinge oamenii frica și vor participa la adunări? Care oare este procentul de credincioși care vor prefera să participe în continuare la adunările online, ale bisericii din care fac parte sau ale altor biserici? Câți dintre participanții frecvenți la adunările bisericii de la începutul anului, sunt gata să dea dovadă de curaj, participând în persoană la adunarea publică a bisericii? Cei care vor învinge frica se vor simți mai spirituali și vor condamna pe fricoșii comozi care vor continua să participe online? Trebuie să prevenim aceste atitudini diferite sau trebuie să le acceptăm și să le slujim?
Va trebui să oferim adunări online, în continuare? Cât de necesar va fi să păstrăm adunările online, care poate afecta negativ participarea în persoană? Trebuie adunările online să rămână opțiunea de bază, în prima perioadă de redeschidere a adunărilor publice, sau ele trebuie reduse la statutul de opțiune secundară? Trebuie să păstrăm capacitatea online a bisericii, să o creștem sau să o reducem, în momentul în care vom avea libertatea de a organiza adunări publice?
Ne va reuși o adunare marcată de reguli rigide? În ce mod adunările publice ale credincioșilor, cu respectarea distanței care probabil va fi impusă în prima perioadă, vor sluji scopului bisericii? Cât de mult va suferi dimensiunea relațională a comunității spirituale din cauza acestor măsuri de siguranță? Cât de bine ne vom simți întâlnindu-ne cu prieteni și oameni de încredere, fără să avem libertatea să ne apropiem unii de alții, să batem palma ca între prieteni? Ce vom simți cântând și rugându-ne purtând măști medicale? Suntem pregătiți să predicăm din spatele măștii, la propriu?
Suntem dispuși să regândim unele practici? Vom avea dreptul să distribuim din mână în mână elementele Cinei Domnului, în unele biserici, mai multe persoane să folosească pahar comun? Va fi posibil să ne împărtășim fără părtășie? Ce alternative am putea identifica? În ce mod vom practica închinarea cu daruri, dacă după toate probabilitățile, nu vom avea dreptul de a transmite de la persoană la persoană recipientul pentru colectarea donațiilor?
Cum vom administra numărul limitat al participanților? Cum vom proceda, dacă ni se va cere să nu depășim 100 de persoane la o adunare publică? Dar dacă numărul maxim va fi mai mic? Vom organiza adunări repetate, cu conținut identic? În ce mod vom evita sosirea unor persoane la o adunare la care nu au acces, din cauza numărului limitat deja ocupat? Cum vom scăpa de cultura „numărului limitat” la adunările publice, pentru a relansa cultura recepției unui număr cât mai mare posibil de participanți?
Concluzie. Liderii excelenți pun întrebări excelente. Aceasta îi ajută să anticipeze probleme, să identifice soluții și să fie demni de urmat. Dacă abordăm următoarea etapă a bisericii, cea post Stare de Urgență, ca o revenire la „normal” fără nici o problemă, ne facem vinovați de superficialitate de neiertat. Însă, dacă în timp așteptăm și urmărim recâștigarea libertății de a organiza adunări publice, formulăm întrebări despre „noul normal”, am putea identifica soluții și măsuri eficiente, din perspectiva scopului încredințat de Stăpânul Bisericii.
Tu ce crezi cu privire la întrebările pe care le-am scris mai sus? Ce ai mai adăuga? Ce din ceea ce am scris ai reformula? Dacă crezi că îți pot fi de folos în vreun fel, nu ezita să mă contactezi: doru@filadelfia.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.