”Spune
copiilor lui Israel: Eu Sunt Domnul: Eu vă voi salva din muncile cu care vă
apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor şi vă voi scoate cu braţ întins şi
cu mari judecăţi. Vă voi lua ca popor al Meu …”
Suferința
este un fenomen universal. Niciun om, aflat în mijlocul acestei lumi, nu este
scutit de dureri și necazuri. Însuși Domnul a avertizat asupra acestor
experiențe nedorite: ”În lume veți avea necazuri... dar îndrăzniți ...”
Cu
toții avem parte de suferințe cauzate de boli (ale noastre sau ale celor dragi
nouă), probleme sau chiar despărțiri dureroase. Mai devreme sau mai târziu, vom
experimenta circumstanțe ce pot sfărâma visele, pot duce la planuri neîmplinite
sau la dorințe neatinse. În viața fiecăruia va veni un moment numit ”Marea
Roșie„ - un imposibil ce TREBUIE să-l faci, prin credință, posibil ! În fața
provocărilor emoționale sau a luptelor spirituale însă, banii, puterea sau
prestigiul social, nu oferă nicio soluție.
Suntem
mângâiați și încurajați pentru că în cele mai grele clipe de încercare, avem
promisiunea că Dumnezeu nu ne părăsește și este pentru noi un ajutor ”care nu
lipsește NICIODATĂ în nevoi !„
Suferința
nespus de mare la care era supus de egipteni poporul evreu, ajunsese în fața
ochilor lui Dumnezeu - (Exodul 3:7 Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului
Meu, care este în Egipt şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina
asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile... „) – iar Domnul, văzând toate
aceste lucruri săvârșite împotriva poporului Său, hotărăște PESACH-ul
(Ieșirea). Exodul 3:17 ”Vă voi scoate din suferinţa Egiptului şi vă voi duce
... într-o ţară unde curge lapte şi miere.”
În
Exod 6:6-7 sunt prezente 4 promisiuni ale lui Dumnezeu:
1.
Vă voi salva (din muncile cu care vă apasă egiptenii …)
2.
Vă voi izbăvi (din robia lor …)
3.
Vă voi scoate (prin minuni - cu braţ întins şi cu mari judecăţi ...)
4.
Vă voi lua (ca popor al Meu …)
Promisiunile
lui Dumnezeu au o simbolistică deosebită deoarece vorbesc azi, în sens
figurativ, despre starea în care un om se poate afla la un moment dat:
-
Apăsat și împovarat de truda de zi cu zi pentru propria existență;
-
Robit de patimi, plăceri, vicii și lanțuri ale păcatului; (”Oricine trăiește în
păcat este rob al păcatului ... „ spunea Domnul !)
În
acest context, promisiunea Lui este una plină de speranță: ”Veniți la Mine toți
cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da Odihna !„ El este Acela care ne-a izbăvit de sub
puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Luminii și a dragostei
Fiului Său, făcându-ne liberi și învățându-ne să trăim în această libertate !
Da, izbăvirea a venit cu braț întins și cu mari judecați ...; minuni și
judecăți pe care mintea omenească nu le poate cuprinde. Tocmai de aceea spunea
profetul Isaia ”Cine a crezut în ceea ce ni se vestise ?! Cine a cunoscut
Brațul Domnului ?!„
Cred,
totuși, că cea mai frumoasă, înălțătoare și mângâietoare promisiune făcută de
Domnul este ultima din cele patru: Vă voi lua și veți fi poporul Meu!
Exodul
19:5 Acum, dacă veţi asculta glasul meu
şi dacă veţi păzi legământul Meu, VEŢI FI AI MEI dintre toate popoarele, căci
tot pământul este al Meu; Maleahi 3:17
„Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară
deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu.
Ce
har deosebit și ce chemare glorioasă: să răspund dragostei Lui ... cu dragoste,
să IES din mijlocul unei lumi ce mă ține prizonier ... si să fiu al Lui ! Ce bucurie are un Mire atunci când logodnica
îi spune ”DA” !? Ce bucurie are Mireasa atunci când Mirele o cere să fie,
etern, doar a Lui ?! .....
Doamne,
îți mulțumesc !
Hag
Pesah Sameach !
Christian Dragomir
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.