Este considerat unul dintre cei mai influenți români. A stat la masă cu președinți ai SUA și a fost gazdă la Universitatea Emanuel, dar și la Biserica Emanuel din Oradea pentru toți candidații la Președinția României care i-au trecut pragul.
Cuvântul rectorului Universității Emanuel, păstorul Paul Negruț e ascultat cu sfințenie de mii și mii de credincioși. În aceste momente de cumpănă, păstorul ne vorbește despre cum să petrecem sărbătoarea Învierii în izolare și distanțare socială.
„Celebrăm Săptămâna Patimilor Mântuitorului altfel. Lumea în care am trăit până la începutul lui martie a dispărut. Ne-am trezit peste noapte într-o altă lume în care s-au schimbat împrejurările, vocabularul. Cuvinte noi au intrat în uzanța noastră zilnică: mănuși, măști, dezinfectare, autoizolare, izolare, carantină, contaminați, contacți, decedați. Și toate acestea datorită unui cuvânt care a intrat în vocabularul nostru: Noul Corona Virus.Datorită acestuia, corectitudinea politică are alt slogan: distanțare socială sau stați acasă. A dispărut spațiul public cel în care până mai ieri aveam bucuria să stăm în grupuri mai mari sau mai mici, dintr-o dată a devenit pustiu”. Pastorul vorbește dspre distanțarea politicienilor, a oamenilor de afaceri, a profesorilor de elevi, a prietenilor. „Pentru că celălalt a început să devină periculos. Nu știm de unde vine și ce poartă!”, e explicația lui Paul Negruț.
Pastorul constată că în această lume a distanțărilor „familia devine fortăreața în care ne protejăm”. Dar nu toți cei care stau acasă se bucură de același confort. „Cum să ne trăim viața acasă? Devine casa pentru noi o pedeapsă sau o oportunitate? În această săptămână, a patimilor vă invit să mergem cu Mântuitorul și să intrăm într-o casă, în Betania. Să surprindem frumusețea unei seri într-o casă în Betania. Evangheliile relatează despre acest eveniment. «Pe când ședea Isus la masă în casa lui Simon Leprosul a venit o femeie cu vas de alabastru care avea mir de nard curat, care era foarte scump și după ce a spart vasul a turnat mirul pe capul lui Isus. Evanghelistul Ioan spune despre același moment. «Cu șase zile înainte de Paște, Isus a venit în Betania unde era Lazăr care fusese mort și pe care îl înviase din morți. Acolo i-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr stătea la masă. Maria a luat un litru cu mir de nard curat de mare preț a uns picioarele lui Isus și i-a șters picioarele cu părul ei și mirosul mirului s-a răspândit în casă”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.