Pastorul bisericii baptiste Sion din Sibiu, Sorin Cigher, a transmis o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis prin care îl îndeamnă să se roage pentru țară. ”Așteptăm un semnal național, vrem și așteptăm din partea dumneavoastră să rostiți Numele Domnului peste acest popor. Vrem ca poporul român să fie binecuvântat și prin poziția dumneavostră de conducător al acestei națiuni, să transmiteți o chemare la rugăciune, singura soluție în aceste momente!”, susține pastorul în document.
Sorin Cigher îi cere președintelui ca pe lângă cele 30 de zile de stare de urgență să ceară poporului român 30 de zile de rugăciune. ”Indiferent de religie, indiferent de grupare politică, de la mic la mare, tot românul să strige către Dumnezeu! Dați tonul public și veți vedea rezultate mari! Sunteți responsabil de aceasta și oamenii vă vor urma exemplul. Așa cum ați decretat stare de urgență pentru 30 de zile, declarați o stare de urgență în ce privește mijlocirea în fața Creatorului nostru! Nu dorim ca mânia Lui să se reverse asupra națiunii noastre, ci vrem ca acest popor să rămână ocrotit și toate popoarele lumii să vadă că românii au un Dumnezeu viu și mare!”, scrie pastorul în scrisoare.
Scrisoarea către președintele României
Stimate domnule președinte,
Klaus Iohannis
Cu toții privim surprinși la avalanșa de nestăvilit a acestei pandemii și încercăm, printr-o implicare comună și o colaboare fără precedent, să diminuăm răspândirea ei.
Apreciem implicarea directă a dumneavoastă și interesul asiduu pe care îl arătați, dar și direcția pe care o trasați, ca lider al acestui popor. Vă asigurăm de toată susținerea și toată colaborarea noastră în ce privește eradicarea ei, dar și de rugăciunile înalțate spre Dumnezeu.
Stimate domnule președinte, într-o zi ați afirmat că Biblia este cartea care v-a influențat viața și după care vă orientați deciziile. Acum este un moment crucial al acestei națiuni, iar dumneavoastră sunteți comandantul după care trebuie să meargă armata… Gândiți-vă că în istoria biblică, împărații care au fost martori ai atrocităților naționale și au realizat pericolul iminent, și-au întors privirea către Creator, îndemnați fiind și de consilierii lor. Când împărații au făcut un gest mic înspre Dumnezeu, rezultatul a fost mare. Regii i-au chemat pe oameni să-și întoarcă fața spre El și Dumnezeu a binecuvântat acel popor.
Suntem în situația în care privim spre dumneavoastră și așteptăm un semnal național, vrem și așteptăm din partea dumneavoastră să rostiți Numele Domnului peste acest popor. Vrem ca poporul român să fie binecuvântat și prin poziția dumneavostră de conducător al acestei națiuni, să transmiteți o chemare la rugăciune, singura soluție în aceste momente!
Domnule președinte, nu este de glumit! Nu este timp de pierdut! Istoria se repetă, Dumnezeu rămâne Același. Aceeași soluție este la îndemâna noastră, acum când vedem că numărul îmbolnăvirilor crește alarmant, numărul morților crește și noi trebuie să facem ceva. Dacă avem soluția la îndemână, pe care, sunt convins că o știți, și nu o folosim, veți rămâne in istorie ca un președinte laș; dar dacă ne veți determina că singura soluție este Dumnezeu, veți fi amintit ca un conducător cu respect și cu frică de Dumnezeu!
Vă rog să chemați public poporul român la rugăciune! Indiferent de religie, indiferent de grupare politică, de la mic la mare, tot românul să strige către Dumnezeu! Dați tonul public și veți vedea rezultate mari! Sunteți responsabil de aceasta și oamenii vă vor urma exemplul. Așa cum ați decretat stare de urgență pentru 30 de zile, declarați o stare de urgență în ce privește mijlocirea în fața Creatorului nostru! Nu dorim ca mânia Lui să se reverse asupra națiunii noastre, ci vrem ca acest popor să rămână ocrotit și toate popoarele lumii să vadă că românii au un Dumnezeu viu și mare!
Domnule președinte, este momentul de smerenie în fața Lui Dumnezeu! Nu este loc de mândrie politică sau de altă natură! Smerenia a fost calitatea împăraților înțelepți și binecuvântați de Dumnezeu! Aplecați-vă în fața lui Dumnezeu și împreună cu dumneavoastră ne vom apleca și noi. Anunțați acest lucru de la pupitrul administrației prezidențiale și cerul va asista la curajul și credința dumneavoastră. Dumnezeu nu va rămâne indiferent la necazul nostru! Treceți peste orice protocol, depășiți orice barieră care ar putea să vă oprească, nu vă lăsați împiedecat de nimeni și de nimic, avem nevoie de Dumnezeu! Dacă nu apelăm la Singurul care are răspunsul la problema acestei atrocități, lucrurile se vor extinde, vom fi loviți adânc în sufletele noastre și vom asista cu neputință la nestăvilirea virusului și a morții. Vom îngropa pe mulți… Mânia lui Dumnezeu se va revărsa asupra noastră, dacă nu ne vom întoarce urgent cu fața spre El!
Problemele vizibile au și o implicație spirituală, pentru aceasta declarați domnia lui Hristos asupra României și protecția Lui să vină asupra noastră și vom fi cu toții binecuvântați! Se va scrie istoria cu un conducător care nu s-a rușinat de Hristos și a apelat în umilință la ajutorul Lui! Este cea mai mare onoare pe care o veți primi vreodată!
Vă îndemn, insistent, nu ezitați, urgentați apelul public și veți vedea ce poate face Dumnezeu cu un popor care își întoarce fața spre El!
Așteptăm o direcție publică spre o soluție sigură!
Cu respect,
pastor al bisericii baptiste Sion din Sibiu,
Sorin Cigher
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.