În aceste zile auzim tot mai frecvent că se închid ușile! Astfel s-au închis ușile școlilor, a bisericilor, a supermarketurilor, a restaurantelor și a oricărui alt loc destinat unei întâlniri cu mai mult de trei persoane, care nu sunt din aceeași familie, sau colegi de muncă. Este cu adevărat o mare durere să fii confruntat cu această realitate tristă, și să te găsești în fața unor uși închise. Cu toate acestea, în această vreme Dumnezeu păstrează pentru noi multe uși deschise. Numai că mult mai dureros este faptul că aceste uși sunt neobservate de oameni, sunt neglijate de tot mai mulți, și tot mai puțini sunt cei ce dau năvală ca să intre pe ele și să beneficieze de acces liber și nelimitat.
Pentru a prezenta aceste uși deschise, mă voi folosi de exemplul Bisericii Filadelfia, căreia Domnul Isus i-a spus prin scrisoarea adresată prin apostolul Ioan:” Iată ți-am pus înainte o ușă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puțină putere, și ai păzit Cuvântul Meu, și n-ai tăgăduit Numele Meu” Ap.3:8
Urmărind scrisoarea adresată credincioșilor din Biserica Filadelfia, descoperim că în fața acestora erau deschise multe uși, realitate confirmată chiar de Domnul Isus care pe lângă declarația pe care a făcut-o, li se prezintă a fi:” Cel Adevărat, Cel ce ține cheia lui David, Cel ce deschide și nimeni nu va închide, Cel ce închide, și nimeni nu va deschide.” Ap.3:7 Aceste uși deschise sunt:
- Ușa salvării
În adresa folosită pentru a expedia scrisoarea pe care apostolul Ioan a primit-o din partea Domnului Isus, găsim afirmația: ”Îngerului Bisericii Filadelfia scriei:”.Ap.3:7. Această adresare identifică îngerul (pastorul bisericii), întreaga biserică, precum și orașul în care această biserică era localizată. Faptul că cei cărora le-a fost adresată această scrisoare sunt numiți ”Biserică”, arată că aceștia au fost oameni care prin credință au intrat deja pe ușa salvării deschisă de Dumnezeu. Această ușă a salvării, este ușa spirituală a mântuirii, care a fost deschisă de Domnul Isus pentru toți cei păcătoși, prin moartea și învierea Sa.
Din cauza păcatului, omul a ajuns în temnița diavolului, în spatele unor uși închise. Aceste uși nu pot fi deschise dinăuntrul acestei închisori, fiindcă toți oamenii au păcătuit și nu au putere să deschidă ușa acestei închisori spirituale. De aceea, ușa a fost deschisă de cineva dinafară, care a coborât în goapa mocirlei păcatului în care ne aflam, a trăit fără de păcat, și prin moartea și învierea Sa, a deschis ușa mântuirii pentru toți cei ce cred în El.
În acest sens însuși Domnul Isus a spus:” Eu sunt Ușa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra și va ieși, și va găsi pășune”. Ioan 10:9
Iar, apostolul Pavel completează acest adevăr, spunând: ” El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce erați departe, și pace celor ce erau aproape. Căci prin El și unii și alții avem intrare la Tatăl, într-un Duh”. Ef.2:17-18
Este așa de trist faptul că ușa pentru salvare este încă deschisă, însă așa de mulți oameni preferă să rămână în temnița păcatului. Le place păcatul, s-au obișnuit cu compania celorlalți păcătoși și sunt nepăsători de viitorul ce-i așteaptă, de aceea zădărnicesc pentru ei harul lui Dumnezeu. Dacă te afli printre cei care încă mai sunt în temnița păcatului, atenționarea lui Dumnezeu pentru tine este:”
”Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.
Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.
Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi”. Evrei 10:19-27
Fiindcă ușa harului se va închide curând, îndemnul urgent al Cuvântului Scripturii pentru toți cei care mai sunt în temnița păcatului, este: ”Astăzi dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!” Evrei 3:7/b, și ” Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu”. Evrei 4:1. De aceea intră pe ușa salvării înainte ca acesta să se închidă.
- Ușa slujirii
Pe credincioșii din Biserica Filadelfia, îi găsim nu numai făcând parte din Biserică, ci și fiind angajați în mod activ în slujire. Despre ei Domnul Isus a spus: “Ştiu faptele tale! Iată, ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu” Ap.3:8.
Această declarație a Domnului Isus arată că cei din Biserica Filadelfia au făcut fapte bune, fiindcă acestea au fost apreciate de Domnul. Aceste fapte bune au fost săvârșite atât prin slujirea semenilor, cât și prin slujirea lui Dumnezeu. O dovadă a faptului că au slujit lui Dumnezeu, sunt afirmațiile că au păzit Cuvântului Scripturii, și n-au tăgăduit Numele Domnului. Aceasta arată că ei au împlinit întocmai Cuvântul Scripturii și nu s-au lepădat de Domnul Isus, în niciuna dintre situațiile prin care au trecut.
Este un mare har să ai o ușă deschisă pentru slujire! Eliberat de păcat, să slujești altora și să slujești lui Dumnezeu. De aceea întrebarea mea este: Nu cumva mai slujești vechiului stăpân? Și faptele tale sunt plăcute înaintea lui Dumnezeu? Pe vremea lui Lot când îngerii Domnului au venit să cerceteze Sodoma și Gomora, faptele oamenilor din vremea de atunci, au fost o mare urâciune înaintea lui Dumnezeu. De aceea, ei au fost trimiși ca să aducă nimicirea acelor cetăți. Pentru că mulți oameni din zilele noastre se aseamănă cu cei din timpul lui Lot, te întreb : Nu cumva te numeri printre aceștia?
Dacă răspunsul este afirmativ, scapă-ți viața și fugi la munte, așa cum a făcut-o Lot, și mai mult decât atât; slujește lui Dumnezeu și slujește semenilor, cât timp ușa slujirii mai este deschisă, fiindcă cei ce slujesc în Numele Domnului, vor primi o răsplată.
- Ușa succesului
În lupta împotriva forțelor întunericului, credincioșilor din Biserica Filadelfia, Dumnezeu le-a deschis o ușă pentru succes. Acestora, Domnul Isus le-a spus: ”Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit”.Ap.3:9
Ce mare biruință! Cei din sinagoga Satanei să vină să se închine și să recunoască că Dumnezeu îi iubește pe-ai Săi! Iar această biruință este promisă unora care aveau puțină putere! Nu-i așa că toți ne dorim să avem succes? Numai că unii încă nu au găsit ușa care să-i ducă la această binecuvântare. Ei caută succesul bătând la uși închise, precum: abilități personale, suport financiar, sau ajutorul altora. Toți cei ce aleg aceste căi, nu pot avea succes, fiindcă însuși Domnul Isus a spus:” Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.” Ioan 15:5
Dacă mergi din eșec în alt eșec, ia seama la căile pe care le-ai ales, pentru a atinge succesul. Apoi, alege-L pe Domnul Isus ca ajutor și sprijin în toate deciziile și faptele pe care le săvârșești, și vei fi mai mult decât biruitor în numele Domnului. Apostolul Pavel care s-a bizuit pe acest ajutor a spus:
” Pot totul în Hristos care mă întăreşte”. Fil.4:13
- Ușa speranței
Pe lângă ușa salvării, ușa slujirii și cea a succesului, credincioșilor din Biserica Filadelfia, Domnul Isus le-a deschis și o ușă a speranței. Trăim într-o vreme în care așa de mulți oameni nu mai au nici o nădejde pentru viitor și pentru veșnicie. Numai că pentru vremurile cele mai grele, credincioșii din Biserica Filadelfia au primit asigurări ferme, confirmate de mărturisirea făcută de Domnul Isus, care le-a spus:
” Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” Ap.3:10-11
Ce mare nădejde; să știi că în ceasul încercării ești păzit de Cel ce are toată puterea în cer și pe pământ. Apoi, să știi că Cel pe care îl iubești, vine curând, și îți va aduce cununa. Dacă în aceste vremuri când coronavirusul a semănat panică, ai ajuns încarcerat de teamă, Domnul Isus este singurul care îți poate deschide ușa spre salvare, slujire, succes și speranță. De aceea, pe lângă promisiunile făcute Bisericii Filadelfia, care sunt valabile și pentru tine, ca să ai o nădejde vie, ia seama și la mărturisirea făcută de apostolul Pavel, care spune:
” Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.” Rom.5:2-5
- Ușa slavei
Însă, credincioșilor din Biserica Filadelfia, Domnul Isus le-a promis nu numai izbăvirea din încercare, întâlnirea cu El și încununarea cu cea mai de preț cunună, ci și proslăvirea în slavă. Mărturia faptului că celor credincioși li se va deschide ușa slavei, este garantată de declarația Domnului Isus, care spune:
” Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.”Ap.3:12
Cât de mare este gloria și slava spre care îi conduce ușa deschisă de Domnul Isus, pentru cei credincioși, Să fii un stâlp în Templul lui Dumnezeu și să nu mai ieși afară din el! Stâlpii sunt cunoscuți pentru frumusețe, decor, dar și pentru rezistență. Dacă aici ești slab, neînsemnat și nevrednic, în slavă vei fi stâlp în templul lui Dumnezeu. Dacă aici ți se cere să nu ieși afară din casă din cauza coronavirusului, ajungând în slavă nu vom mai ieși afară din Templul lui Dumnezeu! Și vom purta un nume nou, care ne va identifica cu Noul Ierusalim și cu Domnul Isus.
Cu adevărat, privind la slava pe care o putem avea în meritele Domnului Isus, putem spune ca apostolul Pavel altădată:
“Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.” 1 Cor.2:9-10
De aceea, dacă mai stai în fața unor uși închise de păcat, de puterea întunericului și de circumstanțele vieții, mă rog ca Dumnezeu să te ajute să vezi ușile pe care El le-a deschis pentru tine. Fii gata să pășești prin credință prin fiecare dintre ele și grăbește-te să o faci astăzi, fiindcă mâine acestea se vor închide!
Pastor Dan Boingeanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.